Am trecut in goana si pe la apartamentul parintesc in vacanta asta, inainte ca ambitia architectonica a mamei si viziunea de imbunatatire a tatalui sa-l transforme intr-un labirint de pereti sparti, bidinele cu vopsea, parchet scos, gresii, faiante si usi schimbate.

De fiecare data cand vin acasa, ceva aparent imperceptibil, dar iremediabil, s-a schimbat. Vacanta asta am aflat ca avem o bucatareasa care, defect de meserie, gateste totul in cantitati industriale si, mai ales, cu aceeasi aroma de fiecare data. Motiv pentru care in bucatarie apar la interval lighene de snitele, cazi de sarmale si jacuzzi-uri de chiftelute in sos.

Nu stiu exact cand ar trebui sa presteze aceasta varianta feminina si rurala a lui Jamie Oliver, stiu doar ca tot timpul cat am stat acasa m-am hranit cu pizza si sandvisuri calde. Si daca zvonurile vehiculate sunt corecte, si din toamna ne tragem si menajera, de Craciun voi astepta cu infrigurare ca usa sa-mi fie deschisa de un majordom.

La plecarea de acasa am privit indelung si melancolic lambriurile din holul copilariei, faianta partial decolorata din baie, usile pe care scrijeleam centimetri crescuti in fiecare an. Cand ma voi intoarce, toate acestea vor fi disparut. Noroc cu bucatareasa si lighenele ei de chiftelute cu sos, in care-mi voi gasi alinarea.