În 2011 scriam un articol în revista Tabu despre cum, după părerea mea, în societatea noastră celibatarele au o ”dată de expirare”. Șase ani mai târziu, un brand de cosmetice lansează o campanie emoționantă pornind fix de la aceeași idee.
Iată ce scriam într-un editorial despre femeile necăsătorite și presiunile la care sunt supuse, în septembrie 2011:
”Cremele de față, ciocolata, mascara și cardurile de credit – toate au termene de valabilitate. Dacă ne-am luat după părinții noștri și după societatea în care trăim și noi, celibatarele, avem unul.
Vara aceasta, părinții mei au fost nașii de cununie ai unui cuplu, așa că i-am însoțit în restaurantul unde urma să aibă loc petrecerea, pentru degustarea meniului. Nici n-am intrat bine în local, că șeful de sală s-a îndreptat hotărât către mine și mi-a spus:
– Vreau să știți că vom face totul sa fiți mulțumită! Sunt cu totul la dispoziția dumneavoastră!
Când omul a terminat de vorbit, am răspuns jenată:
– Nu vă uitați la mine, nu eu sunt mireasa!
Toți au izbucnit în râs și adevăratei mirese i-a venit rândul să fie intens periată.
În mașină, pe drumul spre casă, tata a început să facă glume: ”Azi-mâine vine și rândul tău. Să ne anunți din timp când vrei să te măriți, să am bani să pun bani deoparte.”
Pentru că n-am reacționat, a trecut la atac și m-a întrebat dacă am o relație ”serioasă” cu prietenul meu. I-am spus că da, dar că nu e genul care să ducă spre degustat de meniuri de nuntă. Sau că, cel puțin, nu mi-a trecut prin cap asta. ”Să știi că ajungi la o vârstă la care ar trebui să te gândești serios la treburile astea. De-acum nu-ți mai permiți să-ți irosești timpul!”, a conchis tata profetic.
M-am gândit mult în acea seară și în zilele următoare la acel ”Nu-ți mai permiți să-ți irosești timpul” și am ajuns la concluzia că, la fel ca alimentele și produsele cosmetice, și statutul social are un termen de valabilitate. La fel cum noi cercetăm îngrijorate etichetele produselor din frigider și le aruncăm dacă vedem că au depășit data de expirare, și părinții noștri se îngrijorează și, ulterior, renunță la visele în care împletesc căciuli și mănuși miniaturale, dacă împlinim o anumită vârstă.
Care anume, poate vă întrebați? Pentru că această vârstă este stabilită în funcție de criterii artificiale (sociale, culturale și economice) ea diferă de la o societate la alta.
Potrivit unui studiu mondial din 2008 al Departamentului ONU pentru Afaceri Economice și Sociale cu privire la vârsta primei căsătorii, la cei 25 de ani și jumătate ai mei sunt deja material de fată bătrână în majoritatea țărilor africane (mai puțin în Libia, unde mai am la dispoziție 4 ani), am șanse 50% să mă mai mărit în Asia (trăiască China, Taiwan și Hong Kong, unde rata de vârstă la femei se apropie de 30 de ani!), aș duce-o ok în Oceania (Australia are rata de vârstă 27,7, Noua Zeelandă – 27,3), dar cea mai fericită aș fi tot în Europa. Țările europene (în special țările nordice, dar și Irlanda și Germania) sunt singurele din lume unde vârsta medie a măritișului la femei depășește fatidicul 30.
[…]
De ce să lași niște norme sociale expirate să-ți dicteze ritmul în care îți trăiești viața, când ar trebui să fie un lucru la fel de intim ca mărimea cupei pe care o porți la sutien sau ca numărul de kilograme pe care îl ai?
Așa că data viitoare când un tată, o bunică sau o altă rudă bine intenționată îți atrage atenția că n-ai timp de pierdut, amintește-i că nu ești un iaurt.”
*
Mă amuză textul pe care l-am scris atunci cu atât mai mult cu cât, între timp, am depășit ”fatidicul” 30 și sunt, deci, ”expirată” pe piața măritișului în multe țări din lume.
Situația mea, de celibatară europeană este, însă, una privilegiată. În China, 90% dintre femei se căsătoresc până la vârsta de 30 de ani. Potrivit guvernului chinez, femeile care depășesc vârsta de 27 de ani și sunt încă singure, sunt considerate ”sheng nu”, adică ”femei resturi” (”leftover women”). Prin acest stigmat, Partidul Comunist încearcă să preseze femeile singure să se căsătorească pentru a compensa dezechilibrul cauzat de recent încheiata politică de a avea doar un copil.
Rezultatul? Femeile singure de 30 de ani se simt incomplete, anxioase, stresate, atacate și chiar abuzate (puteți citi aici mărturia unei astfel de ”leftover woman”).
Această situație nefericită este, se pare, valabilă în multe țări din Asia, nu doar în China (potrivit unui studiu recent, doar 2 din 10 femei asiatice sunt împăcate cu gândul că îmbătrânesc).
Anul trecut, gigantul de cosmetice SK-II a creat un clip menit să inspire femeile ”sheng nu” să își aleagă singure destinul (puteți vedea clipul aici, durează doar 4 minute și e extrem de emoționant).
Zilele trecute, japonezii de la SK-II au revenit cu un nou filmuleț despre constrângerea la care sunt supuse asiaticele de a se căsători înainte de 30 de ani.
În ”The Expiry Date”, proverbiala dată de expirare a celibatarelor e transformată într-una reală, sub forma unui tatuaj cu care femeile se nasc, pentru a ilustra presiunile interne și externe exercitate asupra lor. Ca și clipul de anul trecut, și acesta are un puternic mesaj inspirațional și pozitiv: ”Ești mai mult decât vârsta ta. Nu-i lăsa pe alții să-ți pună o dată de expirare”.
Vă las mai jos cu respectivul filmuleț și cu eterna mea dilemă: de ce avem în vocabular sintagma ”fată bătrână”, dar nu avem ”băiat bătrân”?
5 Comentarii
danarozmarin
Mi-a plăcut faza cu iaurtul. O să o țin minte, să o folosesc și eu când mai e cazul (și se ivesc destule ocazii, pentru că sunt “expirată” bine si eu 🙂 )
Inoza
Dana, mă bucur că ți-a plăcut! Știi ce sunt cu adevărat expirate? Preconcepțiile societății în care trăim. Dar, cine știe, poate în vreo 2 secole se răstoarnă situația și încep să expire și bărbații, for a change. :))
danarozmarin
Haha! Vaai, cum, ei sunt ca vinul bun, nu expiră, se imbunătățesc odata cu trecerea timpului 😛 Asa cică. Deși am băut destule vinuri vechi foarte oțețite!
Inoza
Ahahaha, excelentă analogie, Dana! :))
Dragos
Nu vad vreo problema cu femeile de 30+ nemaritate. Oricum 70-80% din casatorii sunt cu probleme…