Cea mai noua comedie romantica romaneasca, 50 de bloggerite printre care cateva foarte dragi mie, cocktailuri, popcorn si mai bine de doua ore de rasete si povesti. Asa a aratat seara mea de 1 martie, in lounge-ul de la Cinema Patria, la avanpremiera comediei “Buna! Ce faci?”

Filmul pe care l-am vizionat aseara este o aparitie relativ inedita in cinematografia romaneasca, “o gura de aer proaspat”, cum il numeste revista Variety, si asta deoarece evita aerul sumbru al ultimelor productii romanesti si prezinta, cu multa caldura si umor, povestea unui cuplu de varsta a doua ajuns intr-o criza.

“«Bună! Ce faci?» este povestea a doi soţi care, după 20 de ani de căsnicie, nu mai simt nici o atracţie unul faţă de celălalt. Fiecare dintre ei îşi caută iubirea în altă parte şi, după câteva nopţi de chat nebun, amândoi sunt convinşi că şi-au găsit amantul perfect pe net. Atracţia pentru iubitul virtual e tulburată de sentimentul de vinovăţie, însă nici unul nu bănuieşte că partenerul de care s-a îndrăgostit pe Internet nu e deloc un necunoscut. Chiar dacă este deosebit de libertin în propriile relaţii sexuale, băiatul lor de 17 ani este mai mult decât intrigat când descoperă idila părinţilor lui.”

Si iata si trailerul filmului [am primit si o varianta foarte simpatica, special personalizata pentru mine, dar, din pacate, nu pot sa o uploadez].

Am apreciat tehnica de filmare (specifica comediilor americane), umorul replicilor, muzica ce a sustinut perfect povestea (felicitari Dragos Alexandru!), si toate scenele in care apare Vladimir (Paul Diaconescu – student la actorie), baiatul cuplului. Daca se va face vreodata o varianta romaneasca de American Pie, Paul trebuie sa fie cap de afis, o sa vedeti de ce. :))

Alexandru Maftei, regizorul, despre film: “Mi-am propus să fac un film de dragoste. Un altfel de film românesc. Pe care să-ţi facă plăcere să-l vezi. O poveste universală frumoasă, filmată inedit şi ritmat, jucată cu căldură şi umor. Îmi doream un film în care muzica să fie foarte prezentă şi specială. Am vrut să invoc puţin magia cinematografului – atât de lipsită în ultima vreme pe la noi. Nu cred în filmul elitist şi nici în cel comercial. Dar cred că spectacolul cinematografic nu înseamnă numai filmul de pe pânză, ci şi publicul din sală.”

Eu, una, cred ca i-a iesit din plin ce si-a propus. 🙂

La finalul vizionarii, au stat de vorba cu noi Dana Voicu, actrita din rolul principal si Ana Popescu, actrita din rolul secundar despre cum a fost sa lucreze impreuna (Dana fiind fosta profesoara de actorie a Anei), despre dragoste si comedie (care, mi-a placut mult cum a remarcat dna Voicu, “este ca matematica, nimic nu e la intamplare”).

Ca parte a unui joc-concurs, la finalul vizionarii, a trebuit sa inregistram cu un webcam o recenzie a filmului. Am facut echipa cu Andreea si am luat-o in mijlocul nostru pe Stefi, fiica Danei Voicu, cu care am discutat despre relatia cu mama ei si diferentele dintre personajul Danei din film si atitudinea ei in realitate vizavi de sex si un copil adolescent. Nu stiu daca filmuletul nostru o sa fie postat undeva, dar ne-am distrat grozav la filmarea lui.

Am plecat acasa cu un zambet mare, un aranjament ikebana cu zambile, crengute si lalele care acum troneaza pe biroul meu si cu o minunata sticla de Cointreau si un shaker, careia i-am pus deja gand rau in weekend, la un sleepover la prietena mea, Alexandra. Can you spell Cointreaupolitan? 😀

Revenind la film, acesta va avea premiera de gala pe 3 martie si va rula in cinematografele din Romania incepand cu vineri, 4 martie. Mai multe informatii despre “Buna! Ce faci”, pe pagina oficiala a filmului si intr-un interviu foarte simpatic cu regizorul Alexandru Maftei si actrita Dana Voicu, care sunt casatoriti in viata reala.