De Ziua Mondială a Teatrului (27 martie) am probat o rochie într-o oglindă cu Scanning 3D, m-am întors în timp, în 1911, unde am urmărit un spectacol (cu ajutorul unor ochelari pentru realitate virtuală) și am văzut ce se întâmplă în creierul unui spectator datorită unor căști neuronale. Toate acestea la Teatrul Odeon, care și-a deschis culisele (și inima) pentru spectatori.

***

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, cei de la Odeon au decis să le ofere spectatorilor ocazia să pășească în spatele cortinei și să aibă câteva experiențe memorabile.

Nu e prima dată când merg în culisele Teatrului Odeon (le-am intervievat, acum câțiva ani, pe fosta directoare, doamna Dorina Lazăr și pe superba actriță Diana Gheorghian). Dar e prima dată când mi se face un tur complet al teatrului de către actori, vizibil emoționați și scoși din rol. 🙂

Am început turul teatrului în Sala Majestic, una dintre cele mai frumoase săli de teatru din Europa, după părerea mea, și printre puținele săli de teatru din lume cu tavan glisant.

În timp ce pe scenă Elvira Deatcu, Pavel Bartoș și Marius Damian dădeau un interviu live pentru un post de televiziune, noi, cei 20 și ceva de spectatori privilegiați, ne-am întors în timp, în 1911, datorită unor ochelari pentru realitate virtuală.

Foto: Adi Bulboacă

Sala s-a colorat brusc în sepia și vuia de lume (toți spectatorii fiind actori ai teatrului, îmbrăcați în costume de epocă). Aș fi stat, așa, ore bune să îi admir, dar n-a apucat să înceapă spectacolul din interiorul spectacolului de realitate virtuală, că am fost rugați să ne scoatem ochelarii și să mergem mai departe.

Următoarea oprire a fost scena, apoi culisele, unde am văzut cum se bate gongul care se aude înaintea fiecărei reprezentații (am stat puțin cam aproape de el și domnul care s-a oferit voluntar să-l bată a dat cu sete – dacă închid puțin ochii încă simt vibrația în urechea internă). Am făcut cunoștință și cu o parte din staff-ul tehnic al teatrului, oamenii pe care nimeni nu-i aplaudă la scenă deschisă, dar datorită cărora toate merg strună.

Pupitru din spatele scenei 

N-am avut voie să fotografiem scena, pentru că pe ea era decorul unui spectacol în regia domnului Alexandru Dabija, care n-a avut premiera încă. Dar v-am pus mai jos o poză pe care am făcut-o machetei scenei, să vă dau un mic sneak peak. 🙂

Macheta scenei viitorului spectacol al lui Alexandru Dabija, care nu are nume, încă. 

Următoarea oprire a fost subsolul teatrului, respectiv foaierul și Sala Studio.În spatele zidului din foaier, pe care îl vedeți mai jos, este un tunel care leagă Teatrul Odeon de fostul Palat Regal, actualul Muzeu Național de Artă al României. Tunelul secret a fost construit de Carol I, pentru a putea fi folosit în cazul unei invazii naziste, dar a fost folosit de Carol al II-lea pentru a aduce actrițele și dansatoarele teatrului la Palat, cu discreție. 😀

Foto: Adi Bulboacă

Poate cea mai interesantă experiență a fost Laboratorul de Imaginar, o instalație interactivă ridicată în interiorul Sălii Studio. Acolo ne-a așteptat fabuloasa doamnă Rodica Mandache, care a susținut un scurt monolog în fața unei spectatoare. Aceasta a primit o pereche de căști neuronale, iar activitatea ei cerebrală din timpul monologului doamnei Mandache ne-a fost arătată pe un monitor, sub forma unor unde (ecranul din dreapta) și pe mai multe ecrane, sub forma unor imagini colorate (centru).

Am urcat apoi în holul de la etaj, unde am admirat câteva costume de teatru, create de Doina Levintza. În imagine sunt trei dintre cele ce apar în spectacolul ”Casanova”.

Tot în holul de la etaj era montată și o oglindă cu Scanning 3D, unde puteai proba, virtual, o superbă rochie roșie, creată tot de doamna Levintza, de data asta pentru spectacolul Richard al III-lea.

Nu mă omor după umerii bufanți, dar îmi punea destul de bine în evidență talia, nu? 😀

Turul s-a încheiat cu un mic discurs din partea directorului teatrului Odeon, actorul Cristian Șofron, și cu un mic răsfăț vizual: glisarea tavanului teatrului. Am mai văzut tavanul glisat la un spectacol, acum mulți ani, dar bucuria rămâne aceeași.

Foto: Adi Bulboacă

Mi-a plăcut modul ingenios în care cei de la Odeon au combinat arta cu tehnologia de Ziua Mondială a Teatrului (kudos pentru cei de la Samsung și BRD care i-au susținut în acest proiect).

Mai mult decât atât, însă, mi-a plăcut fâstâceala actorilor și a echipei tehnice, transformați din profesioniști serioși în gazde emoționate. Va fi amuzant să-i revăd, peste câteva zile, când voi merge la un spectacol la Odeon. Și îmi voi aminti mereu cu plăcere ziua în care m-au primit cu atâta deschidere și căldură în casa lor.