Tin minte cat de tare m-a socat ideea asta prima data cand am auzit-o. Pe-atunci aveam 20 de ani. Eram convinsa ca am 20 de ani pentru ca in anul anterior avusesem 19, cu un an inainte de asta 18 si tot asa. Teoria asta ma facea sa realizez ca, la 20 de ani, aveam un corp care avea varsta de 6 ani. Putin inspaimantator. 🙂
Realizam transformarea la nivel mental daca comparam convingerile, sperantele sau temerile pe care le aveam acum 15, 10, 5, 3 ani etc., cu cele pe care le avem acum. Ca sa realizam insa la nivel emotional cat de diferiti am devenit, trebuie sa ne intalnim cu trecutul. Fata in fata, fara resentimente, ca cu un vechi prieten.
In ultima vreme, am avut o serie de intalniri cu acest vechi prieten, descoperind accidental locuri din Bucuresti prin care am trecut acum cativa ani, intr-o vreme care acum mi se pare desprinsa dintr-o alta viata.
Prin toamna, de exemplu, am nimerit, din greseala, in fata blocului unui fost iubit. Stiam ca el nu mai sta acolo de cativa ani si totusi, pentru cateva momente, inima mi s-a oprit in gat si m-a cuprins o duiosie greu de descris. Mi-am amintit cum niciodata nu fusesem in stare sa nimeresc nenorocita aia de cladire si cum trebuia de fiecare data sa ma culeaga din statia de autobuz si sa ma conduca printre blocuri, ca pe o fetita neajutorata.
Si iata-ma acum in fata scarii, venita de una singura, pentru prima data in viata mea. Da, eram la fel de neajutorata din punct de vedere al orientarii spatiale cum eram si cu 5 ani in urma (doar ajusesem acolo din greseala), dar in ziua aceea, in fata blocului de la intersectia Rahova cu Ferentari, statea cu totul alta persoana.
Astazi am avut o alta revelatie la nivel sufletesc. De 7 luni, de cand biroul meu si-a schimbat sediul, trec zilnic cu autobuzul prin fata unei mici biserici din lemn in drum spre serviciu. De cele mai multe ori sunt prea cufundata in lectura ca s-o observ. De cateva ori mi s-a parut ca vad ceva familiar la ea, dar m-am convins repede ca e doar o impresie.
In seara asta, insa, apropiindu-ma de ea si fiind cufundata intr-o usoara melancolie, mi-am amintit, in sfarsit, unde si cand vazusem bisericuta aceea mica. De emotie, practic am sarit din autobuz. Era biserica in care imi programasem cununia pentru un reportaj cu camera ascunsa la Antena 1, despre care v-am povestit in postul asta cu patru ani in urma. Mi s-au taiat picioarele.
Inconjurand la pas micuta cladire, mi-am amintit cat m-a emotionat atunci tristetea si grija calugaritei batrane de acolo cand a aflat ca urma sa ma casatoresc, desi, spunea ea, aratam ca o fetita. Mi-am dorit luni de zile dupa acel moment sa ma reintorc la micuta cladire de lemn, sa-mi cer iertare ca o mintisem, si sa o imbratisez. N-am reusit insa sa-mi amintesc, nici in ruptul capului, unde am fost in acea dupa-amiaza de joi din iulie 2006.
Si iata-ma azi acolo. Biserica era aceeasi, copacii din curte la fel, doar eu ma simteam ca o impostoare incercand sa ma reintegrez in peisaj. Mi-am amintit, pentru cateva clipe, de eu de acum 4 ani. Apoi am zambit, am scuturat usor din cap, ca pentru a indeparta o celula sufleteasca imaginara, si am plecat mai departe.
5 Comentarii
Anonymous
“descoperind accidental locuri din Bucuresti prin care am trecut acum cativa ani, intr-o vreme care acum mi se pare desprinsa dintr-o alta viata.” M-am regasit atat de mult in randurile tale. Lucrul acesta mi s-a intamplat si mie anul asta, in februarie. Sunt locurile pe care le simt altfel,acum; locuri care, in curand, nu imi vor mai spune nimic.
Ina
Anonim,
Ar fi pacat. Locurile au tot timpul ceva de spus. 🙂
Anonymous
sa stii, ca daca o iubire s-a oprit intre voi dar s-a pastrat in inima ta, te va urma, si apoi daca vei afla ca a fost si el nefericit dupa ce v-ati despartit…
oamenii lasa foarte usor iubirile iar apoi cand nu mai sunt tineri se intorc la ele si afla ca ..au trecut prea usor
necunoscute-s caile..
daca-ti voi spune ca peste cativa (!) ani il vei reintalni si veti regreta amandoi timpul trecut?
Ina
Anonim,
Ti-as spune inca de pe acum ca nu regret nimic. M-am lasat demult de sportul asta. 🙂
La partea cu “necunoscute-s caile” ai perfecta dreptate – niciodata sa nu spui niciodata. 🙂
Ina
PS: Si, pentru ca tot spuneai ca oamenii lasa iubirile prea usor cand sunt tineri, mi-am amintit niste versuri super simpatice pe aceeasi tema: “young love never seems to last/far too young until they have a past”. Sunt din melodia Young Love de la Mystery Jets. Enjoy! 🙂