Dacă ați citit ”Ghidul autostopistului galactic”, știți că răspunsul la întrebarea supremă a Vieții, a Universului și a tot restul este 42. În carte, supercomputerului Deep Thought îi ia 7 milioane de ani și jumătate să obțină acest rezultat. Din experiența mea de viață de până acum (net inferioară celor 7,5 milioane de ani, ce-i drept), adevăratul răspuns la Viață, Univers și tot restul este 1,01.

***

Acum doi ani, aproximativ pe vremea asta, îmi dădeam demisia de la ultimul meu job cu șef și program. Plecam surmenată fizic și psihic, dar, mai rău decât atât, plecam cu un blocaj creativ și cu încrederea în mine măturând pământul în urma mea. Visam să îmi câștig existența din scris ca blogger/freelancer, dar tot ce eram în stare să scriu erau sms-uri sau, în zilele cu adevărat bune, emailuri.

Patru luni mai târziu, relansam blogul pe care îl citiți acum (după aproape 3 ani de pauză). O lună după aceea, scriam cap-coadă o revistă de specialitate. Două luni mai târziu, scriam prima mea carte. Cum am reușit? Răspunsul e 1,01.

N-am avut parte de nicio epifanie, nu mi s-a întâmplat nimic spectaculos care să-mi redea încrederea în mine, nu m-am trezit într-o dimineață super-motivată. Ce-am făcut a fost să pun mâna pe stilou (cam retro, știu) și să scriu câte puțin în fiecare zi.

La început, nu scriam decât sub formă de Morning Pages și până și cele 3 pagini mi se păreau mult. Cuvintele nu doar că se lăsau așteptate, dar voiau să fie curtate. Organizam banchete în onoarea lor, le trimiteam invitații speciale, le așteptam cu alai, le pregăteam felinare cochete pe marginea drumului și covor roșu la intrare. Veneau grăbite și speriate, în sintagme sau în grupuri de câte 3-4, și o ștergeau la fel de repede.

A doua zi, o luam de la capăt. Mă așezam cu agenda și stiloul în mână și chemam cuvintele. Zi după zi, săptămână de săptămână, lună de lună, mi s-a dus vestea în lexic (asta e un fel de Adunare Generală a tuturor cuvintelor). Până și cuvintele mici, monosilabice, auziseră de mine. Așa au început să vină tot mai multe cuvinte, chiar și neinvitate sau necunoscute. Erau zile în care abia puteam să notez toate cuvintele care-mi dansau prin față, dar și zile în care apăreau câte 3-4 arhaisme, cu strabism și baston, care greșiseră locul.

***

Brandon Stanton, fotograful care a creat minunăția de pagină Humans of New York (și care a scris între timp 2 cărți și a făcut un documentar) n-a început ca fotograf cu 18 milioane de fani din ziua 1. A început ca un om cu o cameră foto care făcea poze în fiecare zi.

Stephen King a scris vreo 60 de romane și 200 de povestiri, dar n-a început ca unul dintre cei mai prolifici autori de SF din prima zi. A început ca un om care a pus cuvânt lângă cuvânt până a obținut prima propoziție din primul paragraf din prima pagină, din primul lui roman. Și a continuat cu a doua propoziție din primul paragraf din prima pagină, din primul lui roman și tot așa, în fiecare zi.

Un om care participă la primul lui maraton n-o să alerge 42 de kilometri la prima lui tură de parc. Dar după câteva luni de alergat câțiva kilometri, în fiecare zi, o să reușească. Cred că ați înțeles ideea. 🙂

Anul ăsta o să treacă fie că aveți planuri mărețe sau nu, fie că aveți încredere în voi sau nu, fie că sunteți motivați sau nu. Ca să-l faceți să conteze, ca să vă îndepliniți un vis, ca să faceți o schimbare în viața voastră nu trebuie să faceți nimic radical, nimic imposibil de greu, nimic care să necesite o motivație supra-omenească.

E suficient să faceți un efort minim, în fiecare zi. V-am mai spus, răspunsul la întrebarea supremă a Vieții, a Universului și a tot restul este 1,01.

PS: Le mulțumesc tuturor cuvintelor care au participat la realizarea acestui text. Ați crede că după atâta timp, vin ușor și de bunăvoie. Adevărul este că munca de convingere continuă zilnic.