Dacă nu mai aveți multe zile libere vara aceasta, vă recomand o vacanță-fulger la Sibiu. 24 de ore sunt suficiente pentru o experiență culturală, una gastronomică și una emoțională de neuitat.

***

Weekendul trecut am avut prima zi de vacanță din vara aceasta (să nu mă compătimiți, lucrez la un proiect care-mi place mult și pe care abia aștept să-l împărtășesc cu voi) și, de vineri până sâmbătă, am fost la Sibiu.

Au fost 24 de ore cât o vacanță, după care m-am întors acasă recunoscătoare și plină de energie. Iată care sunt experiențele sibiene pe care vi le recomand din toată inima:

Faust

Am văzut ”Faust” în regia domnului Purcărete pentru prima dată în 2013, de undeva dintr-un rând din față, și cred că am fost atât de marcată de experiență că n-am putut să mă bucur de ea. Acum, la a doua vizionare, cred că am apreciat mai mult atât jocul actoricesc, cât și scenografia demențială.

”Faust” este una dintre cele mai complexe, hipnotizante și puternice experiențe teatrale pe care le poți avea în România. De aceea m-a întristat faptul că am văzut mulți turiști străini la spectacol, în timp ce românii, inclusiv mulți localnici, se plâng că încă n-au apucat să-l vadă (deși anul acesta se împlinesc 10 ani de la premiera spectacolului).

O variantă condensată a piesei lui Goethe (care s-a jucat în original doar de 2 ori în lume, în 1938 și în 2000, și care durează 21 de ore cu pauze), ”Faust”-ul lui Purcărete este un festin extrasenzorial care include doi actori principali fantastici (Ofelia Popii în rolul lui Mefisto și Ilie Gheorghe/Miklós Bács în cel al lui Faust), muzică rock live, efecte pirotehnice, decoruri și costume foarte ingenioase, un cor live, proiecții video și peste 100 de actori și dansatori care te fac să crezi că, timp de 2 ore, ești suspendat undeva între Sibiu și Iad.

Piesa conține momente de nuditate, obscenitate și violență, așa că vă recomand să nu luați cu voi copiii sau frații mai mici (la prima reprezentație la care am asistat cineva a adus un copilaș chiar în primul rând, ceea ce pe mine m-a marcat).

Dacă încă n-ați văzut ”Faust” la Sibiu, vă recomand să treceți această experiență pe ”to do list” cât mai curând. Mai există 4 reprezentații luna viitoare, pe 1, 2, 29 și 30 septembrie.

Syndicat Gourmet

Dacă ”Faust” a fost un festin teatral, cina pe care am luat-o după spectacol, la Syndicat Gourmet, a fost un festin gastronomic. Puțin mai îndepărtat de centrul istoric și ascuns pe pitoreasca Strada Târgului, la numărul 10, micuțul restaurant cu 6 mese este o adevărată revelație gastronomică.

Syndicat Gourmet este afacerea a doi prieteni, dintre care unul este și bucătarul. Meniul constă în diverse preparate pe care acesta le-a cules de prin călătoriile lui în India și alte țări din Asia și pe care le-a reinterpretat în stilul lui.

Pe lângă faptul că ne-au spus că nu folosesc aditivi, chimicale sau adjuvanți de orice fel (ceea ce s-a simțit și în gustul divin al mâncării), cei doi proprietari susțin agricultura locală și își iau legumele, brânza și carnea direct de la țăranii din zonă.

La masa noastră s-a mâncat Samosa cu sos de mentă, Salată de sfeclă roșie cu telemea de oaie, Supă cremă de usturoi, Paste cu sos indian de roșii și unt, Cotlet de miel cu salată picantă, sos și piure de rădăcinoase și Burger cu piept de rață, gălbiori și ceapă, servit cu cartofi dulci și s-a oftat de fericire la final. Pentru că nu ne-am putut abține, am încercat și deserturile (fără zahăr și gluten), respectiv tarta de ciocolată cu zmeură, negresa cu sfeclă roșie și tarta meringue cu lămâie. Vă spun doar atât: dacă aș locui la Sibiu, aș fi cel mai fidel client al lui Raul și Bebe, pentru că la Syndicat Gourmet se mănâncă excepțional.

Vă recomand să treceți și voi pragul Syndicat Gourmet, de marți până duminică, între 13 și 23. Așa cum spune și antiteza din numele localului, preparatele sunt selecte, dar în același timp accesibile ca preț. Aveți încredere în mine, stomacurile voastre fericite îmi vor mulțumi.

Osman Mustafa

Iubitul meu are trei modele în viață: pe Massimo Vignielli, pe Elon Musk și pe un anume domn Osman Mustafa din Sibiu.

Mi-a povestit de acesta din urmă la puțin timp după ce ne-am cunoscut. În 2007 își sărbătorise împlinirea a 25 de ani la Sibiu și se cazase pe strada Râului, numărul 5, la pensiunea lui Osman Mustafa. Pe atunci în vârstă de 90 de ani, domnul Mustafa l-a impresionat nu doar prin longevitate, cât mai ales prin vivacitate. Mi-a spus că arăta cel puțin cu 20 de ani mai tânăr și era într-o formă fizică de invidiat. De altfel bătrânul domn a fost nevoit să le arate certificatul de naștere iubitului meu și prietenilor lui, pentru că nimeni nu credea că are 90 de ani.

Sâmbătă aceasta, iubitul meu a împlinit 35 de ani, și, pentru că s-a nimerit să-și serbeze ziua tot în Sibiu, a insistat să-i facem o vizită domnului Osman Mustafa. Mi s-a strâns inima dureros, pentru că știam că omul nu mai e în viață. Ultima dată când l-a văzut, în 2009, domnul Mustafa avea 92 de ani, ceea ce însemna că acum ar fi trebuit să aibă…100 de ani. Dacă mai era încă în viață (un mare ”dacă”), cel mai probabil zăcea în pat, ca o legumă. Am încercat să-l conving că nu e o idee bună să se supere de ziua lui, dar el s-a încăpățânat susținând că sigur mai trăiește, așa că i-am făcut pe plac și am mers să-l vizităm.

În primă fază, am greșit capătul străzii și, după câteva sute de metri sub soarele dogorâtor, am sperat că avea să renunțe. Evident, m-am înșelat. Am ajuns, într-un final, la poarta verde de la numărul 5.

– Ține minte, e foarte posibil să nu mai fie în viață. E perfect normal și n-are rost să te întristezi.

Până să termin de vorbit, însă, el apăsase deja butonul soneriei. Câteva zeci de secunde nu s-a întâmplat nimic. Apoi, un cap de bătrân a apărut de la etajul 1 al clădirii.

– Ați venit la cazare? a întrebat el.

Am dat amândoi din cap, șocați. Iubitul meu s-a întors către mine cu ochii strălucind:

– El e! Ți-am zis că trăiește!

Omul a coborât un etaj și a trecut prin curtea interioară în doar un minut. Când s-a deschis poarta, aveam în față un om care arăta în jur de 80 de ani, cu o cămașă albastră perfect călcată și un piept robust. Doar venele groase și întunecate de pe mâini îi trădau vârsta.

– Îmi amintesc de dumneata, i-a spus iubitului meu. Ai stat la mine, nu?
– Da, în 2007 și în 2009. Acum am trecut iar prin Sibiu și am vrut să vă văd.

Au continuat să vorbească așa câteva minute despre amintiri comune. Tot ce am putut eu să spun a fost:

– Mie tot nu-mi vine să cred că dumneavoastră aveți 100 de ani!
– Da, mi se întâmplă des, a râs el. Trebuie să le arăt oamenilor certificatul de naștere, ca să mă creadă. Dar sunt născut în 1917.
– Ați venit în România în anii ‘40, nu? l-a întrebat iubitul meu.
– Da, în ‘42, când aveam 25 de ani, a răspuns el.

Omul nu doar că era perfect lucid, dar vorbea fără nicio greutate, perfect inteligibil. Eu cred că mă holbam la el cu gura întredeschisă.

– Acum suntem pe picior de plecare, dar când mai revenim în Sibiu, o să ne cazăm la dumneavoastră, i-a spus iubitul meu. Să bem o cafea și să povestim. Domnul Mustafa face o cafea excepțională, a spus întorcându-se spre mine.
– Așa e, beau cafea în fiecare zi. Și puțin vin, a zâmbit bărbatul de 100 de ani.

Am plecat de pe strada Râului numărul 5 într-o combinație de stare de șoc și de admirație. Sper să apuc să revin și să povestesc pe larg cu acest om extraordinar, care sunt convinsă că are o poveste de viață demnă de un roman.

Nu în fiecare zi te întâlnești cu cineva născut în timpul Primului Război Mondial, care e perfect rațional și arată atât de bine la 100 de ani. Dacă aveți drum prin Sibiu, eu cred că merită să-i faceți o vizită.