Dacă ești ca majoritatea milenialilor ai, probabil, zeci (dacă nu sute) de videouri sau înregistrări audio pe telefon: concerte, vacanțe, Sărbători, aniversări, căței, pisici, copii, nepoți de la frați etc. etc.

S-ar putea să-ți lipsească însă 2 înregistrări care pot fi life-changing și încă una, care peste ani se va dovedi o capsulă a timpului. 🙂

***

Țin minte că atunci când i-am spus fostei mele terapeute ce am de gând să fac, am văzut cum s-a blocat.

– Să înregistrezi audio ședințele noastre? De ce?!

Era prima noastră întâlnire, așa că firește că era puțin circumspectă. I-am explicat că ideea îmi venise cu foarte puțin timp înainte. Era o combinație de factori: aveam memorie vizuală, nu auditivă și, în plus, dacă aveam o epifanie în timpul unei ședințe, nu mai eram atentă la ce mi se spunea și simțeam că pierd informații.

I-am mai spus că am de gând ca la un moment dat să transcriu discuțiile respective, la fel cum făceam cu interviurile pe care le luam. Văzându-le în scris, cred că m-ar fi ajutat mai mult să le procesez.

A acceptat. Ca urmare, acum am zeci de înregistrări cu mine, în momente de maximă vulnerabilitate și deschidere, cu râs, cu plâns & everything in between. Mi se par o comoară neprețuită, un fel de ușă magică prin care pot accesa o anumită versiune a mea din trecut pe care am pierdut-o pentru totdeauna.

Am ascultat câteva dintre ele de-a lungul timpului, pe drum sau mergând la cumpărături, ca și cum ai asculta un podcast. Și da, am avut dreptate, sunt multe detalii care mi-au ”scăpat”, concentrată fiind pe procesarea altor informații.

Dar s-a mai întâmplat un lucru care mi se pare fantastic. În anumite ședințe, terapeuta îmi pune o întrebare. Ina din înregistrare face o pauză să se gândească, în timp ce Ina care ascultă, dă răspunsul în minte. Surpriza? Cele două nu mai coincid deloc. Și cam așa arată creșterea și dezvoltarea personală. Un eu trecut și eu prezent care nu mai văd lucrurile la fel. 🙂

Vă recomand călduros ca, dacă nu o faceți deja, să vă rugați terapeutul (în caz că aveți unul, bineînțeles) să vă lase să înregistrați discuțiile respective. Dacă este reticent, explicați-i de ce e important pentru voi să faceți acest lucru. Orice ar fi, nu înregistrați ședințele fără acordul terapeutului! E foarte important pentru procesul terapeutic ca încrederea și respectul să fie reciproce.

La final, singurul meu regret e că nu mi-a venit această idee mult mai demult. Am pierdut o perioadă din viață pe care mi-o amintesc ca prin ceață. Dacă aș putea s-o ascult pe Ina de atunci cred că m-aș înțelege și m-aș iubi mai mult.

*

”Se spune că mori de două ori. O dată când încetezi să respiri și a doua oară, puțin mai târziu, când cineva îți menționează numele pentru ultima dată”.

Nu știu cine a spus cuvintele de mai sus (internetul e divizat, ca de obicei, pe tema asta), dar au o foarte mare legătură cu a doua înregistrare pe care v-o recomand s-o faceți.

Dacă sunteți suficient de norocoși și mai aveți încă bunici în viață, data viitoare când îi vizitați, rugați-i să vă povestească viața lor (de la copilărie și până în prezent) și înregistrați-i. Ideal video, dar, dacă credeți că s-ar fâstâci sau ar avea trac, o puteți face doar audio, cu telefonul.

Am povestit acum 9 ani, pe blog, (God, I feel old!) despre cum am înregistrat-o pe bunica mea, în luna când a murit. N-am avut încă tăria să ascult înregistrarea respectivă, dar o păstrez ca pe o punte foarte importantă cu trecutul meu și cu cine sunt azi.

Povestea de viață a bunicilor voștri (ca și cea a părinților voștri) e o parte integrantă a poveștii voastre de viață. Cine sunt bunicii, ca oameni, prin ce au trecut, bucuriile și greutățile lor i-au format pe părinții voștri și, implicit, pe voi.

Într-o bună zi, singurii care o să le mai știe numele veți fi voi. Poate nu vor apuca să-și cunoască strănepoții sau se vor stinge înainte ca aceștia să fie suficient de mari încât să-i țină minte. Înregistrările cu ei vor deveni atunci una dintre cele mai prețioase moșteniri pe care le veți putea da mai departe.

*
Acum că v-am povestit despre înregistrările life-changing (în opinia mea, bineînțeles), iată și o idee de înregistrare just for fun (deși creatorul conceptului a povestit ulterior într-un TED Talk că aceste înregistrări i-au influențat deciziile de viață la modul bun).

Este vorba despre aplicația 1 Second Everyday, pe care o găsiți atât pe iOS, cât și pe Android. Am aflat de ea de la sora mea mai mică, Yvonna (vă spun, cine n-are Z-eți, să-și cumpere!), care o folosește de la începutul anului.

Mecanismul e simplu: înregistrezi un video de o secundă în fiecare zi iar după 365 de zile, aplicația le compilează într-un filmuleț de 365 de secunde (puțin peste 6 minute) care îți va arăta o retrospectivă emoționantă (zic eu) a anului.

Mi se pare grozavă mai ales dacă aveți copii – să puteți vedea într-un interval de timp atât de scurt cum cresc și cum se schimbă! Dacă aveți însă rețineri să vă instalați aplicația din rațiuni de discreție/confidențialitate, nu vă rămâne decât să vă filmați voi câte o secundă cu telefonul și să compilați apoi cele 365 de videouri. 😀

***

Sper ca articolul de azi să vă fi dat niște idei interesante și, dacă faceți deja alt gen de înregistrări și vreți să le împărtășiți cu noi, vă aștept în comentarii. 🙂