Am fost crescută de o bunică care mi-a repetat mereu că nu trebuie să învăț să gătesc, pentru că voi avea un bucătar personal când voi ”crește mare”.
Douăzeci de ani mai târziu, când părea că m-am oprit din crescut (și bucătarul meu personal încă nu apăruse), am început să suspectez că bunica mea avea mai mult darul grandomaniei decât cel al previziunii.
A urmat un al doilea șoc (de parcă faptul că nimeni nu se oferea din neant să devină bucătarul meu personal nu era suficient). Am descoperit că sunt echivalentul unei tufe de hortensii în bucătărie: superbă, dar absolut inutilă.
Dezastre în bucătărie
Nu mă pricep la matematică, dar aș zice că 128% dintre experimentele mele gastronomice s-au terminat în dezastre.
Nu mă credeți? Să le trecem în revistă pe cele din trecutul nu-suficient-de-îndepărtat:
Am gătit odată un macrou folosind mănuși din cauciuc. Și nu, nu mă refer la mănușile din cauciuc de spălat vase. Am folosit mănuși de protecție, din latex și tricot. Vă las un minut să vizualizați imaginea.
Altă dată, era să le provoc toxiinfecție alimentară musafirilor, gătind după o rețetă din limba rusă (pe care, bineînțeles, nu o înțeleg), bazându-mă doar pe un video cu imagini frumoase.
Oh. Și aveam 35 de ani când am aflat că folia de aluminiu și hârtia de copt nu sunt interșanjabile, asta după ce am folosit, în repetate rânduri, folie de aluminiu să coc fursecuri, fără să înțeleg de ce se tot carbonizau. Am martori, din păcate.
Țin minte că o dată, când eram acasă la ai mei și mama mă rugase să o ajut cu ceva în bucătărie, s-a uitat la mine și mi-a spus, pe jumătate șocată, pe jumătate recunoscătoare:
”Când te văd, mă gândesc: cum de ai supraviețuit atâta timp singură?!”.
Adevărul e că lipsa mea totală de abilități în bucătărie nu este vina părinților mei. Amândoi sunt niște bucătari absolut grozavi. Sora mea mijlocie este vegetariană de peste 10 ani și, cu toate astea, face o ciorbă de perișoare demențială. Sora mea mică știe și ea să facă tot felul de chestii vegetariane instagramabile. Și apoi sunt eu.
Cât am locuit singură, am folosit chicineta garsonierei mele pentru a turna lumânări. Acum folosesc bucătăria să fac cafea sau ceai, să scriu Morning Pages (dacă e prea devreme să ridic jaluzelele în dormitor), să ascult podcasturi în timp ce spăl vasele sau să dansez. Oh, și să fac sandvișuri calde cu jalapenos. #FollowMeForMoreRecipes
Bucătarul personal
Cum de nu mor de foame, vă întrebați? Acum câțiva ani, l-am cunoscut pe EL. Tehnic vorbind, nu este bucătar, dar cu siguranță este al meu, personal, așa că îmi place să cred că bunica mea a avut dreptate. 🙂
EL face cele mai incredibile chestii în bucătărie, inclusiv gastronomic vorbind. :)) De la pâine de casă, la friptură, pizza, prăjituri, paste, mâncare franțuzească, indiană sau asiatică, este ceea ce americanii numesc ”pachetul complet”.
Ce se întâmplă însă când EL nu are timp să gătească, eu n-am timp să carbonizez nimic și nimeni n-are chef de sandvișuri calde cu jalapenos?
Ei bine, apăsăm câteva butoane de pe telefon și, 30-60 de minute mai târziu, cineva apare la ușă fix cu mâncare de care aveam poftă. Magic, știu. Probabil străbunicile noastre (mai ales ale lui) fac tumbe prin mormânt, dar noi suntem ridicol de fericiți.
Și da, știu că atunci când vine vorba de gătit nu sunt nici soția și nici casnica perfectă, (nimic ce conține epitetul ”perfectă” nu mi se potrivește, de fapt). Și mai știu că, probabil, felul nostru de a face lucrurile nu e neapărat norma.
Dar ce înseamnă norma? O regulă nescrisă, decisă de cineva, cândva. Sigur, în secolele trecute, pe când doar bărbații puteau avea slujbe, era firesc ca femeia să se ocupe de universul casnic. Dar acum, când oricine poate face orice, cui îi pasă cine ce face, atât timp cât oamenii se bucură unii de alții și de timpul petrecut împreună?
Relația românilor cu gătitul
Cei de la Tazz au făcut recent un studiu despre relația românilor din mediul urban cu gătitul.
M-am uitat peste el, să văd în ce măsură cifrele de acolo sunt reprezentative pentru noi. Iată ce am aflat:
– împreună cu 72% dintre românii din mediul urban, și noi credem că sarcinile în casă ar trebui împărțite în mod egal
– din fericire, facem parte și din cei 27% pentru care acest lucru e chiar o realitate, nu un deziderat
– când vine vorba de gătit, suntem într-o minoritate de 5% în care el gătește (salut, fellow femei norocoase, dacă vreți să facem un appreciation club, mă bag)
– fac parte dintre cei 11% cărora nu le place să gătească, dar trebuie s-o facă (aș vrea însă să îi cunosc pe cei 8% cărora le place să gătească până la 10 ore pe săptămână; sunt convinsă că aș comunica cu ei cum comunică Amy Adams cu extratereștrii în Arrival)
– petrec, ca 31% dintre respondenți, între 3-5 ore pe săptămână în bucătărie (dar asta pentru că fac multe cafele și ceaiuri; și, de asemenea, pentru că mănânc biscuiți sau ursuleți gumați din cămară #SorryNotSorry)
– la fel ca 26% dintre respondenți, comandăm mâncare acasă mai ales în weekend, cu excepția cinelor la care vrem să ne răsfățăm cu ceva bun.
Și la celelalte categorii ne încadrăm în ”trend”: gătim (a se citi ”gătește”) pentru cina în familie, ca 63% dintre românii din mediul urban, și comandăm pentru masa din weekend, ca alți 34%.
Vă las mai jos infograficul cu rezultatele studiului, să vedeți în ce măsură vă recunoașteți în cifrele de acolo.
Sufăr din cauza handicapului meu în bucătărie? Uneori. Știu ce așteptări au cei din familie de la mine (salut mama, salut Lia, ce faceți, totul bine?). Știu că gătitul e unul dintre felurile poporului român de a-și manifesta iubirea, dar nu e și al meu. De fapt, în cazul meu, tocmai pentru că te iubesc, nu-ți gătesc.
Și încă ceva: când cei de la Tazz mi-au scris să mă întrebe dacă vreau să fac parte din campania lor, lansată sub mesajul ”Locul tău e în bucătărie când vrei tu să fie”, le-am răspuns ”Da!”, fără să clipesc.
Sper ca un număr cât mai mare de femei și de bărbați din mediul urban să vadă campania asta și să citească rezultatele studiului de mai sus. Mai ales cei 63% care nu își împart treburile casnice echitabil. Nu zic să gătească cine nu o face cu plăcere. Zic doar că îmi place să cred că cei 37% dintre bărbați care nu gătesc, fac alte treburi casnice. Altfel, așa cum cântă Adi Despot (cu Delia), chiar pare că o căutați pe mama.
***
Acest articol este susținut de Tazz și este dedicat tuturor celor care știu că mâncarea e o formă de iubire, chiar și când e comandată.
3 Comentarii
Cristina
Same here ♀️ (partial, cel putin ). Am fost crescuta de bunicii materni pana la 7 ani, si in timpul vacantelor, dupa 7 ani (pana pe la vreo 12-13). Bunica mea, ardeleanca veritabila, care stia sa faca orice de mancare sau desert, era de parere ca trebuie sa stiu sa gatesc, dar nu ma lasa sa fac nimic, nici macar sa spal vasele . Mama a fost mereu de parere ca nu trebuie sa invat sa gatesc, ca sa nu-mi petrec mare parte din viata in bucatarie (ca ea). Si asa am ajuns adult, m-am mutat (nu singura, ci cu sotul) si nu stiam sa fac decat salate, sandvisuri, oua in diferite forme (omleta, fierte, ochiuri) si sa torn sos din borcan peste niste paste fierte in prealabil. Am murit de foame? Nope, a avut tot mama grija, ca eram relativ aproape, asa ca ne-asigurat hrana in caserole sau direct oale si cratiti . Cand nu, gatea (si gateste) sotul meu, care in principiu e pasionat, dar n-are mereu timp sau chef. Eu clar nu am vreo pasiune pentru gatit (desi spal munti de vase, la schimb, daca e nevoie). Am invatat intre timp, mai mult de nevoie, sa fac chestii relativ simple: un peste sau o carne cu cartofi la cuptor, supe si diverse chestii dulci (chec, briose, negresa, chiar si tort, cu blat insiropat si crema homemade), dar deserturile clar ma pasioneaza mai mult decat mancarea serioasa.
Daar – in pandemie (fiind complet lipsita de alte activitati distractive) am invatat sa fac chestii muult mai complicate decat ce faceam, ca de exemplu ciulama, sufleuri, dulceata, compoturi (complicate pentru mine, da? ). Doar ca, odata cu finalul wfh, mi-a trecut complet si cheful de a mai face ceva in bucatarie (altceva decat cafea, ceai si sandvisuri). Asa ca am revenit la caserole, gatit el cand are chef, comandat mancare sau, in cel mai rau caz, luat ceva congelat si bagat in cuptor.
Ceea ce voiam de fapt sa spun, dupa toata poliloghia de mai sus, e ca vreau si eu un loc in clubul ala, deci ma poti pune pe lista de tricouri
Maxine
Eu gătesc foarte bine, cel puţin aşa zice soţul meu. La cină se întrerupe din poveştile peste zi: “O să tac un pic, ca să savurez ciorba asta fabuloasă!” Şi adesea: “Am rupe dacă ne-am deschide o cârciumă unde să vindem ciorbă şi tocană.”
Pe mine laudele astea mă fac să zâmbesc subţire, pentru că, de fapt, mie nu-mi place să gătesc. Nu gătesc cu pasiune, nu gătesc cu drag, gătesc fiindcă trebuie s-o facă cineva şi p-asta iar dacă tot m-am apucat, îmi place să fac lucrurile bine.
Fac, însă, minimul necesar, nu prăjituri, nu dulceţuri, nu conserve, iar la mâncăruri mă limitez la cele comune: ciorbe, fripturi, salate şi uneori tocaniţe.
So you are not alone, Ina 🙂
Iar visul de a avea un bucătar personal (sau bucătăreasă, că nu fac discriminări)… ah, ce frumos ar fi. Şi menajeră. Şi grădinar, dacă aş avea o grădină. Crecă am fost vreo contesă într-o altă viaţă. :))
Lala
Eu sunt din Moldova(regiunea, nu tara:). La mine acasa mama facea de toate: curatenie, mancare, calca, spala rufe, se ocupa si de copii, asta avand si un job de 8 ore pe langa. Tata lucra tot 8 ore dar cand venea acasa, se aseza la TV. . Pe mine nu m-a pus niciodata sa fac mancare,curatenie acasa, mai stateam pe langa mama in bucatarie, cand aveam chef (cel mult, sa o ajut sa curete legume).
Acum, cu sotul avem treaba impartita in casa, in functie de chef: facem curatenie cu randul, in functie de timp si chef, el isi calca singur hainele si eu pe ale mele iar la gatit, gatesc doar eu, cand am chef: uneori gatesc o data/de doua ori pe saptamana, uneori deloc si atunci imi fac salate, oua, omleta etc(eu astea nu le includ la gatit). Nu mai comand de mancare decat ff rar(o data la cateva luni) pentru ca nu imi place. Prefer sa ies la un restaurant sa mananc, decat sa imi umplu casa de casolete si cutii.Astfel, economisesc si foarte multi bani.
Pentru mine nu a fost o problema cand m-am apucat de gatit: fac si lucruri mai complicate si lucruri mai simple: ciorbe, tocanite, lasagna, pizza, paine de casa etc. Cred ca daca urmezi pasii tutorialelor de gatit de pe you tube, nu ai cum sa dai prea mult gres.Totul e foarte simplu cu Jamilla si Gina Badea:)