Dimineata a inceput minunat. La 9 am primit primul telefon:
– Alo, buna dimineata! Va sun in legatura cu anuntul din ziar…
– Buna dimineata! Va intereseaza iepurasul ?
– Nu, doamna, vreau sa va fiu sofer !
– Cred ca ati gresit numarul !
I-am inchis furioasa telefonul. Ce oameni nesimtiti! Sa ia numarul de la un anunt pentru animalute si sa faca farse!
La 10 fara un pic, al doilea :
– Buna ziua…anunt….ziar….
– Ha ?….
– Sofer….
– Greseala !
Abia pe la al 5-lea apel m-am dezmeticit. Eu nu dadusem anunt cu Minny la ziar! Asa ca il intreb pe al 6-lea despre ce ziar este vorba.
– Viata romaneasca, domnisoara!
– Ati zis « Piata romaneasca »?
– Nu, « viata »!
M-am gandit ca tipul, evident, face misto de mine. Asa ca il intre acelasi lucru si pe al 6-lea. Mi se confirma. Pe la al 9-lea, ma destept si mai tare :
– Si asta e un ziar regional?
– Nu, doamna! E local!
– Si in ce localitate apare?
– Va bateti joc de mine?
– Nu. E o greseala la mijloc.
– In Galati, evident!
28 de apeluri intr-o singura blestemata de zi. Azi m-am simtit ca o nenorocita de centralista, doar pentru ca cineva a gresit un numar de telefon, atunci cand a dat un anunt in «Viata romaneasca», cum ca angajeaza sofer personal.
Dar ziua mea a fost mai lunga, de fapt. Ceea ce m-a scos din toti pepenii a fost altceva, mai mirobolant decat faptul ca 28 de potentiali soferi m-au deranjat astazi in timpul trainingului.
Posta Romana este o institutie de incredere a statului roman, de zeci de ani. Am trimis colete sau scrisori cu liniste in suflet, fiind convinsa ca sunt pe maini sigure si ca o sa-si atinga destinatie. Pana azi. De fapt, azi sunt atat de furioasa, incat Posta Romana are noroc ca am o viata prea haotica, pentru ca daca as fi avut cat de cat timp liber, i-as fi dat, pur si simplu, in judecata.
Istoria, pe scurt. Comand prin posta un produs de la o firma. Colega mea de apartament comanda si ea un produs de la aceeasi firma. Ea merge la posta azi, eu ii spun ca nu am timp azi si ca o sa merg maine. Dupa-amiaza, primesc mesaj de la ea : « Nu mai trebuie sa mergi tu la posta, ti-am luat eu coletul ! Te pup ! ». Dupa cateva secunde in care ma gandesc usurata « Wow, ce bine ca nu mai merg pana la posta », IT hit me. Stai putin, cum adica poate orice persoana sa ridice un colet pe numele meu?
Daca numele meu este Popescu Andreea, si persoana respectiva e Ionescu Alexandra, ce conteaza ca stam amandoua pe Strada Virtutii la numarul 14 ? Pai daca stam intr-o casa cu doua etaje, unde la fiecare etaj sta alta familie? Am ajuns acum sa incredintam coletele oamenilor pe ideea de « A, stati si dvs pe strada Macilor? Perfect! Nu vreti sa luati coletul dnei Georgescu? » Cum isi permite un angajat al Postei Romane sa dea coletul cuiva unei alte persoane, daca numele din buletin este altul ?
Nu accept asa ceva pe principiul « Traim in Romania, obisnuieste-te cu ideea !» cum mi-a raspuns o prietena in seara asta cand i-am povestit. Unde este promisiunea de confidentialitate si de siguranta pe care o face Posta Romana ? Pai sa mai am incredere sa comand ceva on-line ? Si daca imi ridica coletul vecina de pe colt ?
Dupa cum am spus, insa, nu am energia necesara sa-i dau in judecata, si nici macar nu-mi mai doresc cu ardoare sa le scriu o scrisoare de plangere, cum intentionam pe drum spre casa. In fond, una dintre lectiile pe care le-am invatat saptamana asta e ca oamenii vin inaintea regulilor. Si poate angajata de la Posta s-a gandit sa ma scuteasca de un drum. Si totusi…
11 Comentarii
Mih
it can work both ways… postaritza cu care am avut eu de-a face nu a vrut sa-mi dea coletul desi plateam pentru el & aveam pasaportul cu mine, pentru ca nu aveam buletinul (pierdut).
Initial era sa fac atac de inima cand ii explicam ca chiar stau pe strada aia, si la mine a venit coletul, stiu de la cine e si stiu cat trebuie sa platesc – pentru ca intrebarea ei a fost “da va stie factorul? cum, nu? nu v-a vazut niciodata?? nici dumneavoastra nu-l cunoasteti? pai atunci cum sa va dau coletul?”. A trebuit sa aduc actele de la casa ca sa dovedesc ca stateam unde ziceam eu ca stau :d
optzecea
posta romana a inceput sa “miste” si sa pastreze confidetialitatea 🙂
caz concret si enervant (in cazul meu care nu locuiesc in tara si am nevoie de ajutorul cuiva): saptamana trecuta am comandat ceva ramburs cu adresa din tara, dar cu numele meu si am rugat-o pe mama (care sta la aceeasi adresa) sa ridice coletul, ceea ce nu a mai functionat, din cauza “incapatanarii” functionarei aflate sub ochiul vigilent al noului diriginte de posta 🙂
Anonymous
“Viata libera” din galati….
asa se numeste ziarul, este ziarul local cu cel mai mare tiraj din tara
Jen
eu ii injur pentru chestia inversa (desi pana acum am reusit sa ii conving de fiecare data): eu am buletinul pe alta adresa decat cea la care locuiesc, dar din cand in cand mai primesc colete cu numele meu + adresa de aici. si da-i si ia buletinul unui membru al familiei si explica ce si cum…
plus, nu cred ca i-ar fi dat colegei tale coletul daca avea doar acelasi numar de strada. adresa trebuie sa corespunda pana la numarul de apartament (si in general se dau coletele numai la membrii familiei, daca vin cu buletinul lor si al destinatarului). si daca ai ceva de platit… mi se pare logic ca n-ai plati pentru coletul altcuiva, nu?
Carolina
Intr-adevar,nu este corect ce se intampla.Chiar saptamana trecut am invatat la drept despre secretul corespondentei,dar dupa cate spui tu,la noi acest subiect e tratat cu multa frivolitate.Uite,o data,cand ai putin timp,intra pe pagina mea,si nu m-ar deranja daca ai lasa si o mica parere;) http://www.loca-din-eco-tm.blogs.ro
Inozza
mih,
tare partea cu “si nu va stie factotul?”. intr-adevar, cand traim in micutul orasel unde locuiesc parintii mei, figura factorului imi era la fel de familiara precum cea a lui Blackie, cainele nostru. Dar in Bucuresti….cum naiba sa-ti cunosti factorul, si sa te mai stie si el pe tine? 🙂 daca a-l cunoaste sau nu ar fi un criteriu de ridicare a coletelor, n-as mai pupa un pachet in viata mea.
optzecea,
exemplul tau (si sper sa nu te superi pe mine ca spun asta) ma umple de bucurie. sper ca toate institutiile romane sa se profesionalizeze cat mai repede si sa devina la fel de intransigente, dar nu de ochii lumii/noului diriginte 😉
anonymous,
mersi! ai dreptate, acum mi-am adus aminte: era viata libera, nu viata romaneasa. 😀
jen,
logica ta e imbatabila 🙂 cel putin la partea cu plata…m-ai luminat. da, adresa e identica, dar daca are un alt nume, nu crezi ca este alta mancare de peste?
carolina,
sa nu-ti spun de cate ori mi-au venit reviste sau carti din occident si aveam plicul taiat si relipit, cu o mentiune gen “ne pare rau dar s-a produs un accident”. mai dureaza pana se profesionalizeaza posta noastra.
Diana
si mie mi s-a intamplat ceva similar. am comandat vara asta niste carti de pe amazon si postasul mi le-a lasat in cutia postala. hello??? putea sa le ia de acolo oricine altcineva,
Ciprian
Eu as dori sa ajungem intr-o societatea in care sa mizam pe incredere si posta sa lase unui vecin coletul nostru iar cei de la posta sa verifice un simplu act de identitate doar cu numele. Nicidecum in alte tari este precum spuneti voi. Intransigenta naste monstrii. Increderea per se e preferabila birocratiei de orice fel ar fi ea.
Jen
inozza, da, dpdv strict legal (sau macar al regulilor postei, daca nu o exista o lege), ai dreptate. dar serios, daca locuiesti in aceeasi casa cu cineva nu ai incredere in el/ea?! si tot n-am auzit un motiv pentru care altcineva ar vrea sa plateasca pentru coletul tau si dupa aia sa fuga cu el. paranoia…
ciprian, si eu sper acelasi lucru… mai avem de lucru in directia aia (dupa cum se vede chiar din comentariile de aici), dar poate o sa se intample candva.
bogdan
putin offtopic: inozza iti dai seama ca acum toti cei din galati care te citesc au numarul tau de telefon? :d
Inozza
ciprian si jen,
ok, nu vreau sa par o law-freak si o paranoica, dar mi se pare ca unele insitutii de la noi doar mimeaza seriozitatea. carti lasate in cutia postala, ca in exemplul dianei, for crying out loud? hai sa fim seriosi.
bogdan,
da, miile de galateni care ma citesc au toti de-acum numarul meu. :))