Sambata seara a fost un frig cumplit. Stateam in taxi in parcarea de la Selgros Baneasa si numaram minutele. Taximetristul, un tip foarte de treaba (oprise aparatul ca sa nu platesc cat ma astepta) ma “incuraja”:

– Domnisoara, sunteti sigura ca vine? Am mai auzit de de-astia care pacalesc oamenii, le iau banii si nu le dau marfa.

– Stiti, ma indoiesc ca o sa fuga in Tanganika cu cele 3 milioane pe care le-am trimis eu prin mandat online, i-am raspuns.

– Pai poate nu cu ale dvs, dar 3 de la dvs, 3 de la domnul din Audi-ul de alaturi…

– De unde stit ca domnul asteapta si el?

– Cum de unde? Pai stau 4 oameni in masina, cu ochii numai pe poarta, ca noi. Astia n-au venit la cumparaturi, va zic eu. Vreti sa-i intreb? Ca eu nu sunt rusinos, sa stiti…

– A, nu-i nevoie!

Degeaba. Taximetristul a si claxonat masina de langa noi si si-a coborat geamul. Mirat, soferul de alaturi da si el geamul jos.

– Ati venit pentru catei? intreaba taximetristul meu.

–  Da! raspund cei din Audi. Din spate se dau jos un baiat si o fata.

– Si noi! spune fericit soferul meu.

Cobor si eu si incep sa discut cu oamenii.

– Ce aveti? ma intreaba baiatul.

– Un chihuahua, ii raspund.

– Vai, noi avem un bichon bolognese.

Nu prea stiu ce sa mai spun, asa ca ii urez “sa va traiasca”. Viitorii “parinti” radiaza.

Cand, in sfarsit, intra pe poarta duba alba cu numar de Germania, din mai multe masini parcate incep sa iasa oameni. Soferul meu e incantat:

– E, au venit baietii. Mergeti repede sa va luati puiul!

Ma apropii de masina. Atmosfera de maternitate. “Tatii” se plimba nervosi in jurul masinii, “mamele” discuta intre ele: ”Ce aveti un bulldog francez, ce dragut, noi un pomeranian, si noi un pinsher pitic, vaaaaai, chow-chow, ce dragut! Ati spus husky? Adorabil!”

Femeia din masina aduce in mana ceva. Incep rasetele. “Cine a cumparat un hamster?” intreaba un glumet. M-am repezit pusca. Stiam ca era puiul meu. “Repede, repede, la caldura!” imi spune femeia. Scot geanta de pe umar, il var in ea, tremura ca varga. Imi smulg blana de la gulerul giecii si captusesc repede geanta.

Pe tot drumul spre casa nu mi-am putut lua ochii de la ghemotocul de blana. Era de departe cel mai frumos catel pe care il vazusem vreodata. Soferul mi-a dat sfaturi tot drumul: sa nu-i dau lapte ca face diaree, sa nu-l las in pat, sa nu-l las in curent. Era adorabil, in felul lui.

In prima noapte n-am dormit deloc. A plans ca un copil, stiam ca n-aveam voie sa o iau in pat, asa ca o mangaiam din 10 in 10 minute. A doua noapte a plans un pic seara, apoi a intrat la ea in casuta si a adormit ca un ingeras.

Dovada ca e cel mai inteligent caine din lume e ca, dupa numai 2 zile, stie sa mearga singura “potty” pe pet pad-ul ei (un fel de scutec pentru catei care absoarbe “chestiile” si mirosul si care se pune unde vrei sa faca).

Are deja o jucarie preferata, o melodie pe care adoarme (“Your body is a Wonderland” :D) si roade absolut tot ce-i iese in cale, inclusiv degetele mele de la picioare, ciucurii de la covor, sau propriile ei labute.

Niciodata nu stii cata dragoste poate incape in 350 de grame, pana nu vezi cu ochii tai. 🙂