Scriu postul asta in minte de cateva zile. N-am avut insa niciodata starea de spirit sa-l scriu aici. Nici acum nu o am, dar simt nevoia sa dau o explicatie acelora dintre voi care intra aici zilnic si vad acelasi post cu “De ce trebuie sa mergeti la Targoviste (de jucarie)”.
Saptamana trecuta am crezut ca voi muri. Nu de suparare, nu de dor, nu de rusine sau de fericire (sau orice alte expresii cu “a muri” mai stiti). La propriu. Ca n-o sa mai apuc sa trec prin toate etapele alea banale ale vietii: casatorie, copii, aniversari, absolviri, nunti, nepoti etc. Din fericire (una pe care n-am cum s-o descriu), sunt bine si totul a fost o alarma falsa. Dar atacurile de panica prin care am trecut in zilele respective au fost, totodata, un blestem si un mare noroc. Un wake-up call, daca vreti.
Stiti cum se spune ca atunci cand esti pe moarte iti trece toata viata prin fata ochilor? Ei bine, mie mi-au trecut prin minte doar lucrurile pe care n-am apucat sa le fac. “Vreau sa apuc sa am riduri! Si burta! Si nepoti!” i-am spus disperata prietenei mele. Eu, care folosesc crema de fata cu SPF 15 si iarna. Eu, care ma fortez sa merg la sala chiar si cand nu am chef. Eu, care spun ca nu ma pot vedea mama, darmite bunica.
Momentul asta a venit, intr-adevar, la pachet cu disperare si cu deznadejde. Dar si cu cateva revelatii incredibile.
In primul rand, mi-am dat seama ca, desi sunt vreo 13-14 oameni pe care i-as suna oricand sa le dau o veste buna, sunt doar 4 pe care i-as suna sa le spun ca mi-e frica de nu stiu de mine. Si mi-am dat seama ca 4 e un numar foarte mare si foarte bun. Ca unii oameni nu au pe nimeni. Si ca eu sunt, din nou, o fata foarte norocoasa.
Mi-am mai dat seama, oricat de banal ar suna, ca vreau sa traiesc. Al naibii de mult. In trecut am avut mai unele momente semi-depresive in care am spus ca mi-e totuna daca traiesc sau nu. Acum stiu ca nu e asa.
Si am mai avut o revelatie vizavi de modul in care imi petrec acum viata. Mi-am dat seama ca investesc mult timp si multa energie in multe lucruri care nu au, efectiv, importanta. Online-ul e unul dintre ele. Am intrat zilele astea pe retelele sociale de parca as fi mestecat rumegus. Cu sila si cu greutate. Am mai pus un link, am mai comentat un status, am mai trimis un mesaj, dar la fiecare pas am simtit cat de goale de sens sunt actiunile mele.
Am adaugat “prieteni” pe Facebook cu sentimentul ciudat al celui care invita lumea la o petrecere de zile mari, ca apoi sa stinga lumina si sa dea pe toata lumea afara in mijlocul ei. Si imi doresc sa pastrez cat mai mult din libertatea si detasarea pe care le simt acum. Si mai ales imaginea asta clara asupra lucrurilor cu adevarat importante.
Blogul nu intra la capitolul lucruri inutile pentru ca datorita lui am astazi multe lucruri care conteaza pentru mine. Si am cunoscut multi oameni care imi fac viata mai frumoasa. Dar va marturisesc ca mi-am propus sa-l inchid. Pentru ca nu mai am starea necesara sa scriu aici. Pentru ca sunt atatea lucruri in viata mea reala pe care vreau sa le fac si in care vreau sa-mi investesc toata energia. Daca nu l-am inchis inca, e datorita prietenei mele, Alexandra. Stie ea de ce. Mi-am propus sa iau o hotarare definitiva la sfarsitul verii. Pana atunci voi mai posta aici, dar sigur nu cu regularitate zilnica.
Deocamdata sunt intr-un fel de vacanta de la viata mea. N-am plecat fizic nicaieri, ba chiar imi vad de treburi ca si pana acum, dar simt ca trebuie sa iau o gramada de decizii, sa schimb o gramada de lucruri si pana nu fac toatea astea, am o senzatie ciudata ca timpul sta in loc si eu stau pe tusa.
Si, daca ar fi un singur lucru pe care as vrea sa mi-l amintesc cu drag din saptamana ce se incheie, e urmatorul dialog, pe care-l transcriu aici ca sa nu-l uit:
Eu, sunandu-l pe preotul meu de la Manastirea Putna, la 10 seara:
– Parinte, stiu ca e tarziu, dar chiar am nevoie sa vorbesc cu dumneavoastra!
– Teodora, [asa-mi spune el pentru ca e singurul nume de sfant apropiat cu al meu] nu ti-am mai auzit vocea de cateva luni. Cum sa fie tarziu? E inca foarte devreme…
Va las aici, va multumesc pentru rabdare si intelegere si promit sa urmeze un post plin de chestii cat se poate de simpatice si superficiale. Asa, pentru echilibru. š
26 Comentarii
dorina
Chiar ma miram de ce nu ai mai scris pe blog. In fiecare dimineata verificam sa vad daca a aparut un post nou…
Nu te cunosc personal (desi am impresia ca te stiu foarte bine deoarece iti citesc mereu blogul), imi pare foarte rau pentru ce ti s-a intamplat.
Iti doresc multa sanatate si putere sa treci peste momentele dificile.
Si totusi, sper sa revii asupra deciziei si sa nu inchizi blogul.
O zi frumoasa!
Suzi
Curaj, Inozza, si sanatate!:)
Ina
Dorina si Suzi, va multumesc mult de tot si va imbratisez! š
Diana
Te-am vazut saptamana trecuta la Street Delivery. Asteptam sa mi se prepare un sandvis si m-am trezit cu tine alaturi. S-ar putea sa ti se para fortat, dar imi venea sa imi trag prietenul de mana si sa ii soptesc “ea e Inaaaaaaaaa!” š
Acum, s-ar putea sa ti se para fortat din nou, dar imi vine sa te trag de mana si sa iti soptesc “O sa fie bineeeeeeeee!”. Mda, asa lungesc eu vocalele atunci cand sunt foarte convinsa de ceva š
Ina
Diana, esti minunata! Sau, de fapt, esti minuuunaaataaaa. š
Tomata cu scufita
M-ai intristat…
In primul rand cu inceputul postului. in al doilea rand cu concluzia. Mi-ar parea rau, foarte rau sa se inchida unul dintre blogurile mele preferate.
Insa n-as putea zice ca nu te inteleg.
Sper sa revii la sentimente mai bune in ceea ce-l priveste, dar in primul rand sper sa iti fie bine tie.
Claudia Spridon
Ma bucurasem tare mult cand am vazut ca la mine in blogroll s-a updatat titlul de la al tau. Si am intrat super happy happy joy joy ca sa il citesc…si sunt asa, speechless…
Ina, orice decizie ai lua, sunt convinsa ca va fi cea corecta! Ai grija de tine si chiar sper sa ne reintalnim la cafeaua aia/ sucul ala de care tot vorbim de mult timp. Cu ceilalti colegi. Asta asa, de socializare. Reala!
Te pup si te imbratisez cu drag >:D<
Ina
@Tomato, tare draga mi-esti tu. >:D< @Clau, big, big hug, draga mea! Si eu sper sa ne vedem cat mai curand!
Madelin
Ina, veatza e facuta si din lucruri din alea maaaari si importaaaante dar si din lucrusoare minuscule, colorate sau inodore. Lectiile de veatza sunt si ele importante, atata vreme cat nu te tuflesc de tot! š
Ca sa atarn un pic balanta spre NU la hotararea de la sfarsitul verii, o sa-ti zic sa spatiul tau pixelat este, pentru mine si pentru inca cineva, o cladire alba din East 71st Street, East Side, New York.
Coborand scara spiralata pana in fata cutiilor postale de langa lift, fix la aceeasi ora in fiecare zi, eu astept scrisori albastre, el isi ia spre citire gazeta preferata. Ne privim cu coada ochiului, ne cunoastem de o vesnicie desi nu ne-am intalnit, de-adevaratelea, niciodata.
Ai putea tu sa distrugi, cu buna stiinta, un spatiu magic?
So keep calm! And conjure a Patronus charm! Hugs!
mOntecOre
I go with Madelin “Ai putea tu sa distrugi, cu buna stiinta, un spatiu magic?”
Atata timp cat blogul face parte din tine pastreaza-l, sau doar rareste-o daca nu, asta e.
Si eu simt ca se apropie o decizie de genul asta si nici macar nu sunt atat de angrenata in social shit (life)…
Bine ca traiesti:) Keep it goin’
Ina
@Madelin: Daca nici argumentul tau nu ma convinge, I don’t know what will. š Te imbratisez, draga mea prietena virtuala atat de priceputa la cuvinte frumoase!
@mOntecOre: Mersi! Imi place poza. Piata Spaniei? š
dobrecatalin
eu unul chiar credeam ca tu cauti mereu “bucuria interioara”. e unul din motivele pt care te citesc cu zambetul pe buze de fiecare data, (spre mirarea prietenei mele š )… te-am luat ca model, “copilaria” ta chiar m-a inveselit de cateva ori :).
nu-ti mai speria sufletul, frica te face vulnerabila.
if you ever need to talk to a stranger…
Ina
S-a notat, Cataline, mersi frumos! š
dobrecatalin
cu placere!
sa ai o zi frumoasa!
Cristina
Draga mea Ina, ma pregateam din nou sa-ti trimit un mail in care sa te intreb prin ce tari ai umblat de nu ai mai postat nimic!?!
……….
Iti doresc sa gasesti raspunsuri la toate intrebarile/ nedumeririle pe care le ai! Si nu in ultimul rand: sa nu te indoiesti niciodata de deciziile pe care le iei! Sa ai incredere mereu in “vocea inimii” tale!
Cu mult drag!
Cristina
Ina
@Cristina, multumesc frumos, esti foarte draguta! Urmeaza cat de curand si umblatul prin tari, deci ai intuit bine. š
movieaddicted
offf si imi placea atat de mult decizia ta veche sa scrii aici aproape zilnic…
dar cel mai important este sa faci ceea ce crezi tu ca este mai bine pentru tine, uneori trebuie sa fim egoisti š
coasc
o pauza de vara ar fi foarte plauzibila, s-au mai gasit aici
dar si spulberarea prejudecatii ca oamenii cu puternica activitate online “fura” din offline, ar fi un target de spulberat
Ina
@movieaddicted: Deocamdata nu stiu exact ce e mai bine pentru mine, dar ma straduiesc sa-mi dau seama. Multumesc pentru intelegere. >:D< @coasc: Macar de as face parte din categoria aia de oameni cu “puternica activitate online”. Sunt doar un om cu o activitate moderata in online care nu isi manageriaza bine timpul. š
R@nge
Dada, 4 e un numÄr frumos, iar 3 e un numÄr stabi, 5-ul e vesel Či tot aČa. Dar poate nu va fi nevoie sÄ le pui la Ć®ncercare….
Či chiar dacÄ…. sÄ Čtii cÄ viaČa are mai multÄ imaginaČie decĆ¢t noi, eu rar am reuČit sÄ prevÄd lucrurile importante care mi s-au Ć®ntĆ¢mplat.
Nu te cunosc, am dat azi din Ć®ntĆ¢mplare peste blogul tÄu Či am vrut doar sÄ-Či spun ceea ce-i spun prietenului meu cĆ¢nd Ć®l vÄd preocupat “mesajul, tu l-ai trimis deja Universului, acum nu te mai gĆ¢ndi,aČteaptÄ evenimentele nu le grÄbi”
SÄ fii iubitÄ!
simona.toroscai
Nu stiu ce ti s-a putut intampla, dar cate nu sunt “de intamplat” out there … Mie mi se intampla de multe ori sa ma gandesc la viata mea ca la un joc pe computer, caruia imi vine sa-i dau de multe ori “new game” ptr ca vad ca in game-ul asta nu obtin cate puncte mi-as dori. Si eu sunt o fire perfectionista …
Anyway, sper sa nu inchizi blogul tocmai acum, cand l-am descoperit si eu. Damn, mereu mi se intampla sa vin si eu la spartul targului …
O f. skinny incercare de gluma, de incurajare.
dobrecatalin
ce mai faci? esti bine?
Anonymous
Draga Ina, chiar daca nu ne cunoastem personal, eu te simt aproape, poate datorita nenumaratelor momente in care m-ai facut sa zambesc cu gandurile si povestile tale. Te citesc de mult, cred ca aproape cand ti-ai deschis blogul, si m-am atasat de spatiul asta al tau inca de la inceput. Desi nu comentez aproape niciodata (in scris) la posturile tale, simt ca macar acum ar trebui sa-ti multumesc…pentru ca esti o persoana minunata, pentru ca emani bucurie si chef de viata, pentru ca stii sa transmiti emotii.
Iti doresc sa ai parte de liniste, de bucurie si sanatate!
Te imbratisez cu drag, Irina
shlyches
hi!
Rockefolder
draga Ina, daca te face un om mai bun sa nu scrii pixelat, atunci nu mai scrie
daca te face un om mai bun scrisul aici, atunci ar trebui sa mai scrii
as putea spune, fara sa gresesc prea mult, ca pagina aceasta “e o parte din mine” (o carte color as printa), si vrem sa iti fie bine!
Ina
@Range: Nu stiu daca ti s-a mai spus, dar esti foarte inteleapta. š Multumesc pentru gandurile bune!
@simona: :)) Very good joke! Nu inchid nimic deocamdata, bine ai venit! š
@Irina: Eu iti multumesc pentru cuvintele atat de frumoase! Sa ai o vara minunata si sa-mi scrii mai des. š
@shlyches: salutare!
@Rockefolder: O, ce dragut! Zau ca ma emotionez cand vad cator oameni le pasa de mine. Multumesc din suflet!