V-ați imaginat vreodată cum ar fi să trăiți viața altcuiva? Să aveți un alt apartament, alți prieteni, alt job, să ieșiți în alte localuri și să locuiți într-un alt oraș? Același lucru și l-au imaginat și două fete, Ana și Cătălina. Doar că ele nu s-au oprit aici, ci au făcut #schimbdeviață. Iar ceea ce părea că a pornit ca o glumă, a devenit o experiență transformatoare pentru amândouă.

***

Acum câțiva ani, într-o perioadă în care mă simțeam prinsă în rutină și lipsită de inspirație, mi-a venit o idee trăznită: să-i propun unei necunoscute ca timp de 1-2 săptămâni să facem schimb de vieți, cu tot ce presupune asta (schimb de apartamente, de orașe, poate chiar și de job-uri, dacă și persoana respectivă era freelancer).

Nu mi-am dus planul până la capăt, convinsă că nimeni n-ar vrea să participe la nebunia mea și apoi am uitat complet de idee. Asta până în toamna trecută, când am văzut următorul status la cineva de pe Facebook:

”Vă salut, sunt Ana. Mulți mă cunoașteți, alții mai puțin, mulți care vor citi asta poate deloc. Ce vreau să fac este mai puțin obișnuit pentru majoritatea. Cred că de multe ori ne pierdem atât de tare în viața noastră, încât nu ne rămân suficienți ochi și suficient loc în suflet pentru toate câte există în papucii celuilalt, oricare și oriunde ar fi astea.

Ce vreau să fac? Schimb de viață o săptămână cu altcineva.

Dau la schimb viața mea, cu toate ale ei, program, responsabilități, ieșiri cu prietenii, casa, agende cu to-do-uri, contribuție la job. Gândurile și le ia fiecare cu el. :))) Primesc aceleași lucruri.

Nu fac couch surfing, nu vreau schimb de mame (nu sunt mamă). 😁 Nu contează dacă ești femeie sau bărbat, din țară sau din afara ei, important e să nu fim amândouă /amândoi din București, să nu fim prieteni foarte apropiați (căci ne știm viețile în mare parte), iar vârsta contează și mai puțin. Stabilim împreună săptămâna și dăm ok-ul reciproc pe acest schimb.

Eu stau în București, am un job full time în marketing management de mai mult de 10 ani și mă ocup part-time și de design interior. M-aș bucura să ne potrivim cât de cât business wise și să fim oameni serioși în nebunia asta. 😉 Ne vom fi alături oricând e nevoie, de la distanță, iar înainte ne vom face un brief consistent astfel încât să meargă lucrurile cât mai frumos cu putință pentru toată lumea.

Pentru că în primă fază veți fi mulți care îmi sunteți prieteni și automat excluși din discuție :))), mă voi bucura de un share, cât să ajungă la cei care nu mă cunosc, dar poate și-ar mușca frumos buza de entuziasm să facă asta.
Ana”

M-am bucurat când am văzut textul dar apoi, citind comentariile, mi-am dat seama că respectivul vis are slabe șanse de reușită. Toată lumea spunea că sună foarte bine, dar nimeni nu părea gata să accepte provocarea. Cineva i-a scris chiar că sună bine ca subiect de roman sau ca scenariu de film, dar că lucrurile nu se întâmplă așa în viața reală.

Doar 24 de ore mai târziu, însă, Ana scria că a bătut deja palma cu o fată din Timișoara (străină absolută pentru ea). Cătălina, fata cu care Ana urma să-și schimbe viața pentru a săptămână, a povestit pe blogul ei ce a determinat-o să accepte această propunere neobișnuită. Au decis amândouă să aștepte să treacă nebunia Sărbătorilor și să-și pună planul în aplicare la mijlocul lui ianuarie.

Mi-a plăcut foarte mult ce a scris Ana pe 13 ianuarie, în dimineața plecării spre Timișoara:

”Dacă m-ar întreba pe mine oamenii din aeroport unde mă duc și ce fac, probabil ar hotărî unanim că sunt nebună. Dar nu cred că sunt. M-am hotărât doar să accept că viața chiar e fascinantă atât cât o facem noi să fie. Ah, și curajul nu curge prin robinetul de la bucătărie. Pe ăsta ți-l faci. Atât. E simplu.”

Și Cătălina a consemnat emoționată dimineața plecării spre București:

”Am zburat de zeci de ori pe ruta Timisoara-Bucuresti, dar de data asta parca am emotii. Nu de turbulentele din avion, ci de cele pe care le va simti creierul meu cand isi va da seama ce urmeaza. Adio, zona de confort si control freakness! Ma asteapta viata altcuiva, casa altcuiva, alti oameni si alte planuri fata de cele cu care m-am obisnuit.
Sunt curioasa sa vad care imi va fi agenda si cat de grea (sau usoara) va fi acomodarea la viata altcuiva. Poate nici nu o sa mai vreau sa plec.”

Au urmat 7 zile în care, fidele planului, Ana și Cătălina au trăit fiecare în papucii celeilalte (la figurat). Încă din prima zi Ana a luat masa în familia Cătălinei, ba chiar și-a cunoscut și noua nepoțică. 🙂 Iar a doua zi a fost întâmpinată cum se cuvine de noile colege de la agenția Debordant.

Puteți urmări pe Facebook, căutând hashtag-ul #schimbdeviață, prin ce au trecut cele două curajoase, eu o să fac un skip forward la ultima zi și un fragment din concluziile Cătălinei:

”Mi se pare ca a trecut o luna, nu o saptamana. A fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am facut pana acum, sa pornesc in experienta nebuna care avea sa imi dea peste cap obiceiurile atat de adanc intiparite in creier. (…) Pe de o parte, de abia astept sa ma intorc la cei dragi si la biroul meu debordant, dar pe de alta, parca as vrea sa pastrez si o bucatica din viata agitata a Anei. E un fel de nerabdare amestecata cu regret, nu stiu daca sa rad sau sa plang. Ne-am jucat atat de bine rolurile incat am devenit partial Cealalta. Ne-am rupt de lumea noastra si am gustat o realitate paralela, un What if care ne-a aratat cum ar fi fost viata noastra daca am fi facut alte alegeri. (…) #schimbdeviata devine #osaimischimbviata”.

***

Pe mine, chiar dacă n-am fost implicată în niciun fel în experiența celor două (decât ca spectator virtual), acest exercițiu de încredere și de ieșire din zona de confort m-a învățat 2 lucruri.

Primul e că oricât de improbabilă ți s-ar părea ideea ta, mereu vei găsi pe cineva care să-ți împărtășească nebunia frumoasă.

Iar al doilea lucru este că, așa cum a spus Cătălina, viața e atât de fascinantă pe cât ne-o facem noi. Nu există regizor, nu există scenarist, putem sta înțepeniți în scaunul de spectator toată viața sau putem urca pe scenă. Doar de noi depinde ce alegem.