Dacă există o Lume de Dincolo, George Orwell stă acum cu o ceașcă de ceai în față și râde mulțumit. Asta pentru că ”1984”, distopia cu care și-a îngrozit contemporanii, este pe cale să devină realitate, într-o formă perversă: un imens joc în care scorul pe care îl obții dictează condițiile în care trăiești.

***

Acum vreo două săptămâni am mers cu un șofer Uber care, în afara faptului că nu mi-a făcut masaj la tălpi și nu mi-a gătit coq au vin, mi-a făcut de toate în timpul cursei. Mi-a vorbit extrem de reverențios, pe un ton suspect de vesel, mi-a oferit bomboane (”Sau poate vreți gumă de mestecat?”), o sticlă de apă plată (”Sa vă hidratați”), a schimbat canalul de radio până a găsit ceva care credea că mi-ar plăcea (”Păreți genul mai clasic, așa”), a insistat să-i spun dacă mi-e prea cald (”Să nu răciți de la diferența de temperatură de afară”), s-a asigurat de mai multe ori că traseul pe care mergem e ok, m-a ținut la curent cu timpul până la destinație, mi-a cerut până și permisiunea să răspundă la telefon (”N-aș răspunde, dar e soția, poate e ceva în legătură cu ăla micu’, mă scuzați”). Nu știu cine era mai epuizat la finalul cursei: el cu atâta deferență sau eu, încercând să-i parez politicos ofertele.

Deși omul părea bine-intenționat, ceva din efortul lui herculean de a-mi face pe plac părea fals. Când am ajuns la destinație, bănuiala mi s-a confirmat. Și-a dres vocea și mi-a spus că are ”o mică” rugăminte la mine: ”Dacă ați fost mulțumită de cursă, v-aș ruga să-mi dați 5 steluțe”. Mi-a explicat că în mod normal nu face așa ceva, dar două cliente din acea săptămână îi dăduseră un scor mic, din motive care n-au ținut de el (o doamnă îi dăduse 3 stele din cauză că mașina mirosea a mâncare – de la ultimul client, care venise cu cina la pachet – și o alta din cauză că a fost cursa prea lungă, deși problema era traficul, nu șoferul).

L-am asigurat că îi voi da cele 5 ”steluțe” gândindu-mă câtă energie consuma bietul om pentru a-și recupera punctajul ridicat. Dacă, însă, de scorul pe care i l-aș fi dat ar fi depins țara în care ar avea voie să plece în vacanță (Bulgaria sau Thailanda), grădinița la care ar putea să-și înscrie copilul (una de stat sau una privată), suma de bani pe care ar putea s-o împrumute de la o bancă (5.000 sau 50.000 de euro) sau spitalul în care s-ar putea opera (unul public sau unul privat)? Sună absurd? Nu și în China, prima țară din lume care implementează un sistem de rating pentru cetățenii săi.

Concret, fiecare om va avea un scor de cetățean, exact ca scorul pe care îl ai acum ca utilizator/șofer Uber, de exemplu, doar cu ramificații mult mai serioase și grave. În funcție de respectivul punctaj, oamenii vor avea drepturi și beneficii (dacă punctajul e ridicat) sau vor suferi consecințe în plan social și profesional (dacă e prea mic).

”Sistemul de Credit Social” (SCS) a fost creat de firma Sesame Credit (o subsidiară a gigantului de retail Alibaba) la inițiativa guvernului chinez și e menit să evalueze cei 1,3 miliarde de cetățeni în funcție de gradul lor ”de încredere”.

Cum e stabilit Scorul de Cetățean

Conform site-ului Wired, SCS acordă fiecărui cetățean chinez un scor între 350 și 950 de puncte, în funcție de 5 factori.

Primul factor care influențează rating-ul de cetățean este istoricul datoriilor sale: dacă își plătește la timp întreținerea, telefonul etc.

Al doilea este capacitatea unei persoane de a-și îndeplini obligațiile contractuale (plata chiriei la timp, respectarea unui contract profesional etc.).

Al treilea factor sunt informațiile personale (adresă, telefon etc.).

Al patrulea factor combină comportamentul și preferințele individuale (localuri în care iese, ce își cumpără etc). Oameni care se joacă pe calculator 10 ore pe zi vor fi considerați leneși, în timp ce persoane care cumpără scutece vor fi considerate responsabile, pentru că au copii.

Al cincilea și ultimul factor care determină scorul personal sunt relațiile interpersonale. Dacă te împrietenești cu oameni cu un scor mic, propriul tău scor va scădea. Același lucru se va întâmpla dacă vei posta comentarii negative online sau chiar dacă prietenii tăi vor posta astfel de mesaje.

Managerul Sesame Credit, But Hu Tao, avertizează că sistemul e menit să împiedice ”oamenii care nu sunt de încredere să închirieze o mașină, să împrumute bani sau să găsească o slujbă”. Printre altele, cei cu un scor de cetățean scăzut vor avea o viteză mai mică de internet și nu vor putea intra în anumite restaurante sau cluburi.

Mai mult decât atât, un rating personal inferior va împiedica respectiva persoană să cunoască potențiali parteneri romantici (pe site-urile de matrimoniale), să călătorească spre anumite destinații, să-și înscrie copiii la școli private, să încheie o asigurare sau să primească anumite beneficii sociale.

Sistemul de Credit Social va deveni obligatoriu din 2020, dar milioane de chinezi s-au înscris deja în varianta lui pilot, de bunăvoie, fie dorind să-și arate obediența, fie pentru beneficiile și privilegiile pe care le primesc.

”Noul sistem reflectă o schimbare șireată de paradigmă. În loc să încerce să impună stabilitatea sau conformismul cu un băț sau prin frică, guvernul încearcă să transforme supunerea într-un joc”. (Wired)

Dacă povestea descrisă mai sus vă pare cunoscută este pentru că e fix episodul ”Nosedive” din serialul ”Black Mirror”, transferat de pe ecran în viața reală. Ca o paranteză, dacă n-ați văzut încă episodul respectiv sau serialul, vi le recomand mai mult decât călduros, cu atât mai mult cu cât episoadele sunt, de fapt, mini-filme, fără legătură între ele și puteți începe cu oricare. Vă avertizez, doar că, deși e în top 3 seriale pe care le-am văzut în ultimii ani, episoadele pot fi destul de dark și twisted.

O satiră socială caustică, episodul ”Nosedive” urmărește o tânără pe nume Lacie, care e disperată să-și mărească rating-ul social (4.2 din 5) pentru a putea închiria un apartament într-o zonă rezidențială accesibilă doar celor cu un rating de peste 4.5. Șansa lui Lacie este o invitație la nunta unei foste colege de școală, eveniment la care participă doar persoane cu un scor ridicat, care i-ar putea ridica și ei rating-ul.

Am urmărit episodul cu o senzație neplăcută, cu atât mai mult cu cât anxietatea vizavi de cuantificarea personală nu-mi este străină (cine n-a urmărit niciodată numărul de like-uri primite de o poză sau de un status să arunce prima piatră). Și, în pofida decorurilor și a ținutelor pastelate, lumea din ”Nosedive” este unul dintre cele mai negre coșmaruri ale mele transformat în realitate (ca idee, am făcut testul de pe Telegraph, care îți arată ce fel de scor ai avea în lumea respectivă și eu cu gura mea mare aș fi o paria, ahahaha).

Ne putem declara șocați de ce se întâmplă în China, dar sistemele de rating au devenit parte din viața noastră de zi cu zi fără să ne dăm seama. Ori de câte ori călătoresc, caut restaurantele cu cea mai mare notă de pe Trip Advisor, n-aș cumpăra o carte care are o notă mai mică de 3 pe Goodreads, n-aș urmări un film cu un scor mai mic de 70% pe Rotten Tomatoes și am evitat, de multe ori, să urc în taxiuri ai căror șoferi au 3 stele.

Nu mă sperie atât de mult faptul că ni s-ar putea asocia un număr. Deja suntem asociați cu multe cifre, cum ar fi numărul de prieteni de pe Facebook, de urmăritori de pe Twitter și Instagram, scorul de utilizator Uber etc. Ceea ce mă sperie, cu adevărat, este caracterul limitativ al algoritmului care îți stabilește punctajul și faptul că nu ține cont de realitatea individuală și de toate acele incongreunțe care ne fac oameni.

O să revin la exemplul cu care am început acest articol, al șoferului hiper-politicos de Uber. Rating-ul pe care îl avea nu-i exemplifica, în niciun caz, calitățile de șofer (cum am descoperit ulterior), nici confortul mașinii, ci ținea cont strict de context și de subiectivismul celor două cliente (prima pentru că fusese deranjată de mirosul de mâncare, a doua de durata cursei).

Sunt conștientă că rating-ul personal va ajunge într-o zi și în Occident, fie că vrem sau nu, fie că suntem pregătiți sau nu. Atât timp cât algoritmul din spatele lui nu poate lua în calcul variabilele specific umane, însă, nu cred că poate sta la baza unui sistem corect și util.

Voi ce părere aveți despre ideea de rating social/personal/de cetățean? Și, apropo, cât v-a ieșit scorul la testul de pe The Telegraph? 😀