Pentru că am scris de-a lungul timpului despre teme tabu (dar de care oamenii au disperată nevoie să citească) – depresie, sănătate mintală, terapie etc. primesc deseori mesaje cu întrebări.

Mi se cer recomandări de terapeuți, de psihiatri, de cărți, de aplicații, de exerciții etc. Unii nu-mi cer nimic, au doar nevoie să vorbească cu cineva care să înțeleagă prin ce trec.

Anul trecut mi-a scris o fată care mi-a spus că nu mai vrea să trăiască. Am recunoscut simptomele unei depresii severe (nu am expertiză psihologică/psihiatrică, dar când vorbim despre o stare depresivă care se întinde pe câțiva ani, cam despre asta e vorba) și am rugat-o insistent să meargă la un terapeut.

I-am trimis argumente, articole despre depresie, recomandări de aplicații și de cărți și, într-un moment de disperare inspirată, o poezie numită ”The Butterfly Effect”, a lui Sian Wilmot.

”Trebuie să rămâi. Și trebuie să rămâi zgomotos. Ți-e teamă să faci alegeri greșite, dar adevărul e că cele mai mici acțiuni îți vor influența tot restul vieții și nu poți controla asta.

Atât de mulți factori joacă un rol în faptul că ești aici, azi: un tren care a întârziat, încă o cană de ceai, numărul de secunde în care părinții tăi au traversat strada. E teoria haosului. Probabilitate. Matematică.

Ești aici. Și fiecare alegere pe care ai făcut-o vreodată te-a condus în acest punct, citind aceste rânduri. Cât timp exiști, fiecare mișcare și fiecare moment contează; alegerile greșite te-au condus către cele mai frumoase zile din viața ta, dacă ar fi să derulezi înapoi. Așa că dă-le drumul.

Schimbarea va veni. Chiar dacă stai pe loc. Fluturii vor continua să bată din aripi și să creeze uragane. Așa că fă alegeri și fă-le zgomotos.

Ai încredere în instinctul tău. Ai încredere în energie. Și dacă ai înceta să exiști? Oh, Universul ar observa. Haosul care s-ar crea. Inimile care s-ar frânge.

Așa că rămâi. Rămâi pentru alegeri greșite. Rămâi pentru cele grozave. Rămâi. Creează câteva uragane.”

Fata mi-a scris azi să-mi mulțumească. Face terapie și ia tratament medicamentos. Nu e ”bine”, nu e vindecată (nici nu ar avea cum atât de repede), dar după mult timp, vrea să trăiască. Mi-a mai spus că în fiecare zi citește poezia pe care i-am trimis-o atunci, ca pe un fel de meditație.

Am tradus-o și o las aici, poate mai are cineva nevoie de ea.

Dacă da, am un mesaj pentru voi: cereți ajutor dacă nu sunteți bine. Nu vă fie rușine, nici teamă. Rămâneți. Trebuie să rămâneți. Creați câteva uragane. 🖤

Text publicat inițial pe Instagram.