M-am trezit cu trei ore mai devreme de ora la care trebuia sa fiu la redactie, tocmai pentru a ma asigura ca am suficient timp pentru tot ritualul de dimineata. Mi-am prajit cu atentie painea, mi-am indulcit numai bine ceaiul, mi-am ales melodia pe care am dansat in timp ce mi-am calcat rochita, ba am avut timp chiar si sa ma joc cu Lily.
Am iesit intr-o graba nebuna din casa si m-am oprit la florarie. Era ziua redactorului-sef, Cristina Bazavan. Da, m-am simtit fix ca in prima zi de scoala cand ii duceam flori lui “doamna”. 🙂 La florarie, alta fericire. Trei optiuni mari si late, respectiv toate florile pe care nu le suport: crini (bleah), trandafiri (bleah, bleah), jerbera (bleah, bleah, bleah). Am ales crini (bleah) pentru ca erau intr-un aranjament ce parea mai interesant.
Dupa care m-am aruncat in primul taxi intalnit in cale. Al carui sofer, bineinteles, nu auzise in viata lui de strada Constantin Balacescu si pe care l-am ghidat eu, ca doar de-aia i-a dat firma statie. Sa faca sesiuni interactive de ghidare in trafic cu clientii.
Am ajuns la birou tot mai convinsa ca buchetul de crini (bleah) era o optiune proasta (si senzatia asta crestea exponential cu numarul de priviri pe care il aruncam buchetului). Bineinteles ca la birou au inceput sa soseasca curieri cu buchete care de care mai extravagante, pe langa care crinii mei (bleah) erau ca Base pe langa Obama. Nu albi, in fine, intelegeti voi.
Partea buna e ca crinii (bleah) s-au pierdut in gradina botanica care a devenit biroul din fata mea. Partea proasta e ca am disparut (la propriu) in spatele zidului de flori, care m-a separat de restul redactiei. [Cineva mi-a facut chiar o poza cu mana care-mi flutura neputincioasa peste jungla de plante, daca o gasesc v-o arat].
In rest, a fost o zi frumoasa, cu descoperiri interesante (gen catalogul de accesorii Louis Vuitton toamna-iarna si mapa de presa de la Giorgio Armani Prive in birou), cu tort de ciocolata si croissante si cu niste cadouri atat de speciale, ca ne-am bucuram de ele alaturi de Cristina, de parca noi le-am fi primit. Singura veste proasta a venit atunci cand Cristina m-a anuntat ca nu va sta mult la birou, regula de ziua ei. M-am simtit la fel ca in prima zi de gradinita cand, printr-un tertip josnic, am fost trasa pe sfoara sa-i dau drumul mainii bunicii, care a disparut in secunda doi, lasandu-ma prada deznadejdii.
Tocmai cand imi ziceam ca ma descurc eu singura o zi, ne-a anuntat ca saptamana asta nu va veni la birou deloc, deoarece se muta la Starbucks, pentru un experiment. Ce-i drept, aici n-am mai avut termen de comparatie, pentru ca bunica nu m-a abandonat niciodata o saptamana intreaga la gradi. :))
Declar deschise, cu aceasta ocazie, pariurile legate de modul in care ma voi descurca in prima saptamana la noul job, dupa acest inceput promitator. 🙂
9 Comentarii
Florin
do I get to pick the songs too? :))
Ina
Dar bineinteles! Numai sa stii ca in cazul asta am pregatit si eu un duet pentru noi doi. :))
Tea
loooooooooooooool :))
vreau sa vin sa va aud!
Ina
Tea,
No can do. Cine vine e obligat sa cante, dixit. So? 😛
Anonymous
ai demisionat de la pastel?
Ina
@Anonim: Un pic. :)))
Andreea
ahahahahahahaha.
Ina
@Andreea: Uaaat? 🙂 Ia, daca tot esti tu pusa pe cai mari, povesteste-ne si noua despre prima ta zi. 😛