Cei care mă cunosc știu că toată viața am avut doar două visuri. Primul e să mănânc ciocolată fără să mă îngraș. Al doilea, să scriu o carte. Unul dintre ele a devenit, în sfârșit, realitate. Spoiler alert: nu e ăla care m-ar ajuta să arăt ca Gigi Hadid. 😀

Cenușăreasa n-ar fi mers niciodată la Bal dacă n-ar fi Zâna cea Bună. Eu n-aș fi scris niciodată această primă carte dacă n-ar fi fost sora mea mai mică, Yvonna. Datorită ei am aflat de acest proiect internațional și am devenit scriitoarea care semnează ediția românească și cea germană a cărții (îmi vine și mie greu să cred, dar e adevărat, o carte scrisă de mine va exista nu doar pe rafturile librăriilor din București, Cluj sau Timișoara, ci și din Berlin, München Hamburg & co).

Despre ce este vorba?

Cartea se numește ”Cum am devenit YouTuber” și combină două dintre activitățile mele preferate de relaxare: YA fiction (literatură pentru adolescenți) și YouTube-ul. Ceea ce înseamnă, în sfârșit, că sutele de ore în care am citit romanele lui Rainbow Rowell, John Green, David Levithan & co. și în care m-am uitat la video-uri cu adolescenți au dat roade (cine ar fi crezut?!).

Jumătate din carte este o poveste care are loc într-o Academie de YouTuberi din 2076 (nu vă îngrijorați, am prea puține cunoștințe de SF, așa că am compensat cu o poveste de dragoste 😀 ), iar pentru a doua jumătate am intervievat câțiva dintre cei mai cunoscuți YouTuberi din România.

Este vorba despre Bianca Adam (Tequila), prima fată din România care a depășit un milion de abonați pe YouTube, băieții de la Noaptea Târziu, prima trupă de parodie românească ce a depășit un milion de abonați, Smiley, prima vedetă cu un vlog din România, Andra Gogan, creatoarea primului serial românesc pentru adolescenți de pe YouTube, Coțofan, creatorul primului canal de critică și satiră muzicală (Poliția Muzicii) și Alin Pandaru (Pandutzu), primul vlogger specializat în domeniul muzical.

Recunosc, partea de interviuri m-a surprins și cred că o să vă surpindă și pe voi. Sunt acolo niște lecții de viață și niște povești despre perseverență, curaj și pasiune care m-au emoționat și m-au inspirat. Dar o să revin cu un articol separat despre asta.

Este, deci, prima carte cu și despre YouTuberi care apare în România și sunt bucuroasă și onorată că am avut șansa s-o scriu eu.

Cum am scris-o?

Știți scenele alea din filme, în care scriitorul se retrage la o cabană de la munte, unde își redactează manuscrisul pe o mașină de scris elegantă, stând la un birou cu o panoramă superbă? Mda. N-a fost așa. În realitate am scris contra-cronometru, cu laptopul în brațe, în pat, pe canapea din sufragerie, pe un blat de bar dintr-un bistro, în tren, acasă la ai mei, în grădină și chiar la duș sau în autobuz, unde mi-am notat deseori idei pe telefon.

Din momentul în care am aflat că o s-o scriu și până am predat manuscrisul am avut la dispoziție 3 luni și jumătate, ceea ce sunt convinsă că e un deadline dificil chiar și pentru un scriitor experimentat, darămite pentru un debutant. Noroc că eu îmi făcusem deja research-ul în timpul anilor de citit cărți YA și de vizionat videoclipuri pe YouTube.

Mi-am petrecut două luni și jumătate notându-mi idei, replici și fragmente de scene (și mai ales luându-mi curaj) și apoi o lună în care mi-am împărțit timpul strict între somn, scris și mici căderi nervoase.

Am suferit un prim șoc când am aflat că publisherii internaționali au decis să înceteze colaborarea cu scriitorul german și să traducă povestea scrisă de mine și în Germania (apropo, dacă vreți varianta în limba lui Goethe, o puteți comanda de pe Amazon 😀 ). Ceea ce a însemnat scurtarea deadline-ului cu vreo două săptămâni (în ziua aia a trebuit să-mi înmormântez atât de mulți neuroni încât le-am pierdut șirul și le-am ridicat, pur și simplu, monumentul Neuronului Necunoscut).

A urmat un al doilea șoc, când am aflat că translatoarea care urma să traducă textul meu în germană a tradus, printre alții, scriitori câștigători de Nobel. Din fericire, mi-a spus că povestea a amuzat-o și că i-a plăcut. Am crezut-o – după ce ani de zile mănânci doar coq au vin și foie gras, un cheesburger poate fi o schimbare plăcută pentru papilele gustative.

Revenind la procesul de scris. După ce am terminat ultima propoziție din poveste, am început să plâng. Eram fericită că găsisem finalul perfect (am înțeles, în sfârșit cum, chiar și cu o structură bine pusă la punct, uneori povestea prinde viață și te surprinde), obosită după tot maratonul din ultimele luni, dar și copleșită la gândul că terminasem, în sfârșit, prima mea carte.

În seara aia, iubitul meu a insistat să mă scoată în oraș, să sărbătorim, deși eu nu voiam decât să zac în pijamale, în fața televizorului, cu zero activitate neuronală. Retrospectiv, mă bucur că am ieșit. În fond, nu în fiecare zi ți se îndeplinește un vis de o viață, e bine să iei o mică pauză și să te bucuri de moment.

A fost un proces epuizant și energizant, oribil și extraordinar, frustrant și plin de satisfacții. Aș lua-o de la capăt și mâine. Aș face asta în fiecare zi.

(Mii de) mulțumiri

Vreau să le mulțumesc părinților mei, pentru că m-au găzduit vara asta în singurul hotel de 20 de stele din lume (acasă) și că m-au hrănit și iubit, deși am fost un zombie. Le mulțumesc surorilor mele, Lia și Yvonna, că au fost alături de mine în momentele în care eram extrem de entuziasmată, dar mai ales în cele în care eram extrem de deprimată – fără ele, viața mea n-ar avea, literalmente, sens. Mulțumesc prietenei mele, Alexandra, pentru susținerea necondiționată și pentru că a citit manuscrisul și mi-a dat un feedback foarte prețios. Prietenelor mele Oana, Cristina, Ruxandra, Roxana, Andreea P și Andreea V, pentru că s-au bucurat la fel de mult ca mine când au aflat de carte și pentru că m-au iertat că n-am ieșit toată vara nicăieri cu ele. Și iubitului meu, pentru că m-a înțeles, sprijinit și suportat în fiecare zi din această aventură nebună.

Le mulțumesc și cititoarelor mele, în special Adelinei, pentru că nu s-a supărat când i-am spus că am botezat protagonista cărții după ea și Ancăi, pentru toată susținerea și căldura din ultimii ani. Și vă mulțumesc vouă, tuturor, care ați avut răbdare cu mine vara și toamna aceasta și m-ați înțeles când n-am putut să postez cu regularitate pe blog. 🙂

Lansarea

Dacă aveți frați, nepoți sau verișori pre-adolescenți sau adolescenți, vă aștept împreună cu ei sâmbătă, 18 noiembrie, la mall-ul Promenada. Vor fi acolo toți YouTuberii din carte, se vor da autografe și interviuri. Eu zic că o să fie simpatic. Găsiți toate detaliile despre desfășurarea lansării (+orele) pe pagina de Facebook a evenimentului.

Puteți să veniți chiar și dacă n-aveți frați sau nepoți adolescenți, doar să vedeți expresia de pură tortură de pe fața mea în timp ce țin un mic speech în fața a zeci de oameni. Sau puteți să spuneți că ați venit pentru mine, dar să veniți pentru Smiley (cum cred că fac și multe dintre prietenele mele, de altfel).

Ne vedem, așadar, sâmbătă, 18 noiembrie, cu prima carte cu și despre YouTuberi din România și cu prima scriitoare care a scris-o, ahahahahaha. Vă aștept cu drag și emoții. 😀

PS: dacă nu sunteți din București și n-aveți cum să ajungeți la eveniment, dar vreți să citiți cartea (sau s-o faceți cadou de Crăciun cuiva drag, pasionat de domeniu), o puteți precomanda de pe site-ul editurii Niculescu, și o puteți primi acasă începând cu 18 noiembrie. 😉