Despre deznodământul pe care l-a primit plângerea mea la Colegiul Medicilor și despre un dicton din seconul al XIII-lea pe care l-am transformat în filosofie de viață.
***
Unul dintre episoadele din sezonul 2 al ”The Crown” care mi s-a părut cel mai interesant (și cu siguranță cel mai emoționant) a fost ”Paterfamilias”, în care e prezentată copilăria nefericită a prințului Philip (soțul reginei Elisabeta).
Cu o mamă închisă într-un spital de boli psihice, un tată dur și rece și două surori naziste, micul Philip este trimis la o școală spartană, Gordonstoun School.
”Plus est en vous!” strigă, la un moment dat, elevii la unison. Această filosofie (și, totodată, motoul școlii), combinată cu o tragedie personală, îl transformă pe Philip dintr-un băiat problematic, umilit de colegi pentru originile sale nobiliare, într-un tânăr puternic, vedetă a școlii.
M-am gândit mult la acest ”Plus est en vous”, după ce s-a terminat respectivul episod. Varianta prescurtată a expresiei franceze ”Plus est en vous que vous pensez” (însemnând ”Există mai mult [/multe resurse] în voi decât credeți”), a apărut în secolul XIII, când era motoul heraldic al lorzilor din Brugges, Belgia – ”Meer is in u”.
***
Atunci când am decis să scriu despre incidentul cu doctorul Alexandru Filipescu, am avut o mare reținere. Și anume, teama de a fi redusă la Fata-Aia-care-a-fost-operată-fără-voia-ei-de-Doctorul-Ăla. Teama de a mi se șterge cu buretele orice realizare, orice merit, orice calitate.
Mi-am dat seama apoi că nu pot lăsa părerea ipotetică a altora despre mine să-mi dicteze deciziile. Eu știam că sunt mult mai mult decât Fata-Aia-care-a-fost-operată-fără-voia-ei-de-Doctorul-Ăla și asta-mi era suficient. Și, da, pentru foarte mulți, care au intrat atunci pentru prima și ultima dată pe blogul meu am devenit, cum era și firesc, Fata-Aia-care-a-fost-operată-fără-voia-ei-de-Doctorul-Ăla. Alții poate că au devenit curioși și au încercat să mă cunoască mai bine. Sau poate că nu. Mi-am asumat aceste lucruri.
O altă temere, și mai mare, era faptul că urmau să-mi fie puse la îndoială buna-credință, inteligența, integritatea, intențiile. N-am avut norocul genetic al unui obraz gros, așa că știam că o să se lase cu supărări și cu lacrimi din partea mea. Mai știam, însă, fără să fi auzit pe atunci de ”Plus est en vous”, că de fiecare dată când soarta m-a pus într-o situație mai puțin plăcută sau chiar nefericită, am găsit resurse nebănuite să o depășesc sau măcar să-i fac față.
Așa că am scris respectivul text și am transformat eșecul de a nu fi fost în stare să-mi apăr propriul corp (și propria demnitate) în ceea ce cred că a fost succesul de a avertiza alte femei să evite aceeași greșeală, indiferent de circumstanțe.
Pentru că atunci când v-am povestit respectiva întâmplare am primit din partea voastră foarte multă empatie și înțelegere (pentru care v-am fost, vă sunt și vă voi rămâne recunoscătoare), mi se pare doar firesc să vă povestesc și deznodământul. Am primit, așadar, zilele trecute un plic de la Colegiul Medicilor.
Știam deja ce conține scrisoarea respectivă înainte s-o deschid. Nu pentru că mi-aș fi dezvoltat calități parapsihologice, ci pentru că am înțeles, între timp, ce rol are Colegiul Medicilor și ce soartă au majoritatea plângerilor pe care le primesc cei din Comisia de Disciplină la adresa membrilor săi.
Cu toate astea, am citit cele 5 pagini cu amărăciune. Mă așteptam chiar să izbucnesc în plâns de nervi și de frustrare. La final scria, negru pe alb, că, în ochii Comisiei, doctorul care mă traumatizase nu greșise cu nimic și, deci, tot chinul prin care trecusem și toate dovezile pe care le prezentasem erau egale cu zero.
Motivația deciziei Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor
Decizia Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor
Când am terminat de citit, n-am vărsat nici măcar o singură lacrimă. Am împăturit scrisoarea, am băgat-o la loc în plic și am decis că ăsta va fi ultimul strop de atenție pe care i-l voi mai acorda lui Alexandru Filipescu.
Indiferent ce au scris în limbajul lor de lemn reprezentații Colegiului Medicilor, mica mea trântă cu uriașa lor instituție, ca și trauma pe care mi-a provocat-o doctorul Filipescu nu mi-au demonstrat decât că lorzii din Brugges aveau dreptate. Plus est en moi.
1 Comentarii
Ingrid
Este trist sa vad cum suntem tratati in spitalele si cabinetele din România, chiar si la cele private, adică cu mai puțin respect si atenție decât animalele de companie in alte state. Este clar ca animăluțul lui Kim Kardashian este aparat, la nevoie, de o armata de avocați. Trist, dar nu pentru câinele acela pufos, ci pentru pacientul roman. Sunt curioasa pana unde pot merge cu acest sistem sanitar aflat in deriva de ani buni. Prea putini medici de calitate, din care mulți sunt pensionari si mulți plecați din țara.
Nu vreau sa spun ceva ce se știe deja, dar ma doare si ma sperie ce se întâmpla.
Medicul ginecolog la care merg de ani buni a ieșit la pensie si ma rog la Dumnezeu s-o țină in putere cât mai mult pentru ca este periculos sa fac “încercări”. Spun asta in cunoștința de cauza. La nevoie, medicul meu fiind plecată din țara, am fost la alt specialist care s-a dovedit a fi altceva, numai “specialist” NU.
O emisiune pe aceasta tema ar mai atrage atenția. Poate ca n-ar fi rău ca “inspectorul PRO” sa “inspecteze” puțin.
Știu ca acum “vorbesc discuții” ca sa ma aflu in treaba. Chiar nu știu ce as putea spune sau face in afara de o cruce mare care sa ma ferească .. si eu sunt o optimista care-si iubește semenii si fac acum eforturi ca sa nu mai judec o breasla care, in mod normal, aduce mângâiere si cunoaștere atunci când spaima acaparează.