Odată, pe când mă încăpăţânam şi eu ca tot omul că trebuie musai să dau jos 4-5 kilograme, să mă apropii de standardele de “scândurime” în vigoare, un prieten binevoitor mi-a spus că este o mare diferenţă între ceea ce se promovează ca ideal de frumuseţe în media, şi ceea ce-şi doresc cu adevărat bărbaţii.

“Ce mă interesează pe mine ce-şi doresc bărbaţii?” a fost răspunsul meu sec. Într-adevăr, înainte de a-şi bate capul cu ceea ce vor bărbaţii să vadă, femeile îşi bat capul cu ceea ce vor să vadă ele. În oglindă.

Şi tonele de reviste glossy, miile de reclame TV, sutele de filme hollywoodiene, zecile de vedete care umblă (sau nu) pe covoare roşii te brainwaşuiesc de nu te vezi.

Ai şi cea mai mică curbă în siluetă? Află cât mai curând cum obţii viza de şedere permanentă într-un stat african. Ăia o să te venereze ca pe o adevărată zeiţă a fecundităţii ce eşti. Pe vechiul continent nu eşti bună decât să apari în reclamele la Dove. Alea în care zici că nu-ţi pasă.

Ai de la Mama Natură o piele care se încăpăţânează să rămână albă, oricât de mult ţi-ai investi tu fondurile în prăjeală la solare trendy? Give it up. Pe vremea lui Scarlett O’Hara ai fi fost de o frumuseţe răpitoare, şi albul pielii ţi-ar fi fost apărat de sclave invidioase, cu umbreluţe dantelate. La noi, poţi maxim să încerci autobronzantele de la Piz Buin, pe care o să dai o trăsură de bani. Sau pe alea de la Avon, şi să ieşi în dungi.

Eşti una dintre cele 9 din 10 femei care au celulită sau vergeturi? Sincer, nu ştiu nici un loc pe Terra unde să existe un cult al celulitei, aşa că eşti hopeless. Continuă să îmbogăţeşti industria producătoare de cremuţe, alifii, geluri, scruburi, uleiuri şi ceaiuri anti-celulitice, şi ajut-o pe maseuza ta să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în Bali. S-a demonstrat clinic (vorba ăstora cu cremăria lor) că celulita şi vergeturile nu dispar niciodată.

Partea care te-ar putea face să realizezi că zbaterile astea nu sunt comune doar femeilor de rând, e să urmăreşti puţin cum se dau individele din Cetatea Filmului de ceasul morţii, să dea jos kilu’, ca să primească rolu’. Nicole Ritchie are 36 de kilograme (!), la 1.64, şi încă i se pare că mai are de unde “da jos”. Kirsten Dunst avea nişte picioare frumoase în “Spiderman”. Acum umblă pe două scândurele paralele, la fel ca şi Ana Kurnikova, care m-a şocat prin dispariţia formelor ei armonioase. Lui Kate Bosworth îi iese clavicula într-un mod ciudat, după ce “a coborât” de la 56 de kilograme, la 45. Beyoncee a slăbit recent 9 kilograme în două luni. Pentru ultimul ei film, spune purtătorul ei de cuvânt. Cum să nu!

După ce le vezi pe femeile astea frumoase, pline de succes şi admirate de jumătate de populaţia masculină şi feminină a globului, începi să te întrebi, cui ce-i iese din promovarea asta stupidă şi extrem de intensă a unor dimensiuni liliputane?

Şi apoi răsfoieşti o revistă de cosmetice şi vezi incredibilele promoţii la creme care scad în centimetri; dai pe canalul de tele-shopping şi afli ce minuni fac stepper-ele de ultimă generaţie; intri în super-market şi de pe raft îţi zâmbesc sticluţele de suc 100% fără zahăr, brânzica degresată sau păinea neagră cu seminţe de grâu, orz, ovâz, bonsai şi toate cele; primeşti în cutiuţa poştală reclame la ultimul salon de cosmetică deschis în cartier, cu preţuri promoţionale la vacuum-shaper şi masaj de slăbit; afli de la o prietenă că tocmai şi-a făcut abonament la “gym”, şi citeşti în ziare că bestseler-ul lunii în State e o carte despre “Cum slăbim pe culori?”.

Quod erat demonstrandum.

Următorul link nu este recomandat persoanelor care cred în perfecţiunea deplină a imaginilor vehiculate de reviste, celor care şi-au ales o vedetă ca standard absolut de frumuseţe, fanilor lui Beyonce, Vivica A. Fox, Halle Berry şi Alicia Keys. Şi mai ales suferinzilor de inimă. Precizez că imaginile originale sunt netrucate şi aparţin fotografului Glenn Feron.

Link