Paradoxal, de fiecare dată când în viață când alegi varianta ușoară, viața devine mai grea.

***

De câteva zile, mă doare spatele. La început, a fost o durere ușoară, dar enervantă, apoi a devenit o durere enervantă, dar suportabilă. Apoi m-a împiedicat să adorm.

Deși durerea de spate m-a luat prin surprindere, în realitate am făcut tot ce mi-a stat în putință s-o ”obțin”: stau câte 10 ore pe un scaun, la birou, nu fac nicio formă de mișcare (în afară de plimbat câinele 5 minute), nu fac stretching, stau aplecată asupra telefonului etc. etc. Practic, spatele meu are mușchii atrofiați. E o minune că am început să am dureri abia acum și nu acum 5 ani.

De fapt, nu e prima dată când mi se întâmplă anul ăsta. În primăvară durerea de spate a fost atât de rea, încât luam pastile și foloseam plasturi cu efect de încălzire. Într-un final, am început să fac vâslesc câte 30 de minute în fiecare zi și așa mi-am revenit.

Înainte să vă dați ochii peste cap, nu am la dispoziție un lac și o barcă cu vâsle personală (I’d wish!), dar am un aparat de vâslit acasă. Am ales vâslitul pentru că, în afară de înot, e singurul sport care chiar îmi face plăcere și de care mă pot ”ține”.

Să vâslesc câte 30 de minute pe zi, în condițiile în care am aparatul de vâslit în dormitor, presupune 5 minute în care să mă echipez, să îmi pun căștile și un episod dintr-un serial pe telefon (aparatul de vâslit are suport pentru telefon/tabletă), apoi 30 de minute în care să vâslesc propriu-zis și încă 10-15 minute să fac duș ulterior. Deci maximum 50 de minute pe zi. Nici măcar 4% din 24 de ore, câte are o zi.

Nu trebuie să ies din casă, să merg la sală, să pierd timpul în trafic, să mă întorc. Doar să-mi pun echipamentul, adidașii și căștile. Și totuși, odată ce durerea de spate a dispărut, m-am oprit. Într-o zi nu aveam timp. În alta nu aveam energie. În alta nu era apă caldă. Am ales varianta ușoară. Am renunțat.

Ce s-a întâmplat apoi? Durerea de spate a revenit zilele trecute. Am ajuns să nu mai pot sta în aceeași poziție pe canapea mai mult de 5 minute. Să mă trezesc din somn de durere când mă întorc dintr-o parte pe alta. Și da, știu că dacă continui în ritmul ăsta, mă așteaptă o viață de durere cronică de spate.

Ieri am vâslit iar, pentru prima dată după vreo 3 luni. Am ales varianta ”grea” (o pun cu ghilimele pentru că știu cât de privilegiată sunt să am totul la botul calului…mă rog, iepei). Și au fost de ajuns 30 de minute să simt o ameliorare a durerii de spate.

Să fac mișcare jumătate de oră pe zi e greu pentru mine, care sunt o sedentară notorie. Dar mai greu decât atât e să nu mă pot apleca din cauza unei dureri de spate. Să mă simt paralizată de anxietate. Să mă lupt cu depresia. Să am insomnii noaptea. Să descopăr, uimită, că rochia mea preferată mă face să arăt ca un cârnăcior în aluat.

Pentru că mișcarea nu înseamnă doar pătrățele și posterior bombat. Înseamnă sănătate fizică și psihică, înseamnă iubire și respect de sine, înseamnă constanță și disciplină. Dacă sună greu, e pentru că este greu!

Dar să nu faci mișcare pune în mișcare (pun intended) un bulgăre care se va tot rostogoli până când îți va afecta toate domeniile vieții: sănătate fizică, sănătate psihică, stimă de sine, sexualitate, relații personale, stare de spirit, energie, viață profesională.

Mi-am adus aminte de un citat care a tot circulat online, dar al cărui autor din păcate nu l-am găsit:

”Să fii căsătorit e greu. Să divorțezi e greu.
Alege-ți greul.

Să fii obez e greu. Să fii în formă e greu.
Alege-ți greul.

Să ai datorii e greu. Să ai disciplină financiară e greu.
Alege-ți greul.

Să comunici e greu. Să nu comunici e greu.
Alege-ți greul.

Viața n-o să fie niciodată ușoară. Mereu va fi greu. Dar ne putem alege greul. Alege înțelept.”

Textul de mai sus nu este, bineînțeles, 100% valabil în orice situație. Uneori obezitatea nu ține de stil de viață, cât de genetică, datoriile nu țin (doar) de lipsa disciplinei financiare, iar dacă căsnicia e grea, o căsnicie nefericită e și mai grea.

Concluzia este, însă, că de fiecare dată când alegem o variantă aparent ”ușoară”, ajungem să ne îngreunăm viața, în moduri pe care nici măcar nu ni le putem imagina.

Corpul pe care l-am ignorat ani de zile, ajunge să ne ”trădeze” și să ne doară, să necesite mers la medici și bani pentru tratamente. Conversațiile dificile pe care le-am amânat se transformă în prăpăstii între noi și cei dragi. Cursurile pe care nu le-am mai făcut se transformă în oportunități profesionale ratate. Toate lucrurile pe care n-am îndrăznit să le încercăm se transformă în regrete pe care le ducem cu noi ani de zile. Și tot așa.

Pe moment, varianta ușoară pare soluția logică. De ce să te complici, de ce să faci lucruri care nu îți provoacă plăcere sau care te scot din zona de confort?

Pentru că în timp vei descoperi, așa cum mi-a amintit spatele meu recent, că ușurința are mereu un preț.