Asta imi repeta fostul meu sef, ori de cate ori simtea el ca as fi avut vreo pretentie sau vreo obiectie la ceea ce mi se spunea. Si eu aveam atat de rar! Nu ca nu as fi avut, de prea multe ori, nemultumiri fata de modul in care eram tratata sau cum imi era apreciata munca. Dar aceasta fraza perfida mi se infiltrase atat de adanc in minte, incat am inceput sa o vad ca pe un adevar absolut.
Sa-i spun sefului meu ca a fost grosolan atunci cand mi-a aruncat un ironic “Nu-mi spune ca mergi la buda sa bocesti” atunci cand aveam inima franta? Ca a fost chiar rau atunci cand i-a refuzat concediul unei colege de-ale mele care avea prima sansa din viata ei sa plece din tara? Ca a fost de atatea ori nedrept cand mi-a criticat la sange orice greseala, in timp ce n-a stiut sa-mi aprecieze cu o singura vorba buna eforturile? Ca ma recompensase prea putin financiar pentru munca mea, fata de alti colegi? In nici un caz! Pentru ca, nu-i asa, se asigurase in prealabil sa ma convinga ca locul meu putea fi ocupat in secunda urmatoare de oricine. In plus, mai era si teama de a ramane pe dinafara, faptul ca mi-as fi dezamagit parintii, care erau atat de mandri cu mine, si cate si mai cate.
Dar m-am trezit din somn, intr-o buna zi. Am intrat in biroul in care inca plutea un aer toxic, am zambit si i-am spus simplu: “Buna ziua, am venit sa va anunt ca demisionez!”. L-am lovit mai mult decat a fost dispus sa recunoasca. Mi-a zambit cu mult sarm, desi, mai tarziu, am aflat de la o colega ca fusese groaznic de irascibil si nervos toata dimineata. In aceeasi zi, reusisem sa-i demontez doua teorii dragi sufletului lui: “Nimeni nu este de neinlocuit!“ si “Cainele nu pleaca niciodata din fata macelariei”. Ba uite ca pleaca! Cateaua asta, de exemplu, prefera sa treaca la vegetarianism, in loc sa suporte atatea suturi pentru un os.
Ce s-a intamplat dupa plecare mea, poate va intrebati? Ei bine, colegele mele au inceput sa-l paraseasca una dupa alta, pe rand. Pe prima care a plecat, la o saptamana dupa mine, a incercat sa o convinga : “Stiu cat de mult o admirati pe Ina si tineti la ea, dar nu o lasati sa va influenteze in acest fel!”. Cand i s-a spus ca, de fapt, eu o convinsesem pe ea sa mai ramana, pentru ca ea a vrut sa plece cu mult inainte, seful s-a intors, si m-a acuzat ca le-am spalat creierele. Uuuuuuuu! See Ina, the Brainwasher!
Vreo saptamana, doua colege mi-au facut munca, desi inca nu mi-a fost ocupata functia. Peste mai putin de o luna, o alta colega il va parasi si ea, iar astfel va reusi sa-i implineasca un mare vis fostului meu sef: acela de a realiza revista cu doar 2 redactori! Faptul ca, de cand am plecat eu, ziarul a devenit din saptamanal bilunar si si-a redus numarul de pagini, este doar cireasa de pe tort. Nu sunt atat de orbita de geniul meu incat sa-mi atribui aceste schimbari. Dar, privind in urma, simt ca este un fel de payback al sortii. “What goes around, comes around” canta atat de bine Justin.
Azi m-a binedispus teribil un mail de la o fosta colaboratoare de-ale noastre. S-a intors din concediu si a vrut sa stie ce materiale ii mai publicam, ocazie cu care am anuntat-o de binemeritata mea plecare. Iata ce mi-a raspuns, ridicandu-mi moralul cu cel putin 3 metri:
“Imi pare rau, pentru mine, ca nu mai lucrezi la X, desi nu stiu daca eu mai scriu acolo in aceste conditii. Multumesc pentru raspuns si sper sa mai colaboram. Daca o sa mai ai nevoie vreodata de un colaborator, stii pe cine sa suni. Sa ai o toamna frumoasa si succesul pe care stiu ca-l meriti!”
Tuturor celor care se amagesc spunandu-si ca “Nimeni nu este de neinlocuit”, think again! Toti avem trasaturi, calitati, defecte si stabilim legaturi cu cei din jur la fel de unice precum structura noastra genetica. Poti sa inlocuiesti pe oricine. Papa a murit, traiasca Papa, patriarhul a murit, traiasca patriarhul, Elena Francisc a plecat de la Cosmo, traiasca Gabriela Zavaleanu, Preston Burke a disparut, traiasca…hm…inca nu stiu ce personaj o sa-l inlocuiasca. Anyways, ideea de baza ramane aceeasi. Oricine este inlocuibil, dar nu oricine poate fi inlocuit. Iar cine nu vrea sa invete lectia asta, o sa sfarseasca…singur.
17 Comentarii
ana
BRAVO, INA ! Am auzit de atatea ori propozitia asta, incat nici in ziua de astazi nu sunt convinsa ca nu-i lema ! Incep sa-mi reconsider pozitia fata de persoana mea .
Andra
He he. Bravo !
In scurt timp, lumea nu va mai spune “Let’s kick some ass” ci “Let’s do the Ina”.
In viata nu suntem de neinlocuit decat daca vrem sa fim. Pentru ca valoarea noastra se trage din capacitatea fiecaruia de a fi unic, de a lasa amprente adanci pe unde trecem. Prin birouri, prin inimi…
Felicitari pentru noul job. Keep up the good work!
Anonymous
Fato, prea esti cu nasul pe sus…Sa crezi ca revista a devenit bilunara dupa plecarea ta…aiurea…cu atitudinea asta o sa primesti multe suturi in fund…nu e bine sa te crezi prea destept, pentru ca mereu o sa fie cineva care stie mai mult decat tine..
ANA
este primul comentariu negativ pe care il vad pe acest blog de cand l-a inceput Ina ( si, credeti-ma, stimate anonim, il urmaresc chiar de la inceput ) . de asemenea este si prima data cand fac comentarii la un comentariu, dar asta chiar m-a facut sa sar in sus ! se vede cu ochiul liber ca nu sunteti un anonim cititor de bloguri, ci aveti ceva personal de impartit cu fata asta , poate sunteti chiar fostul sef, cine stie….In tot cazul, atitudinea afisata aici este plina de barbatie si fair play !
rugamintea mea, ca fidel cititor al acestui blog, este sa va refulati frustrarile in alta parte, si sa respectati eleganta, inteligenta si bunul gust care razbat din aceasta pagina virtuala !
PS : nu te lasa afectata, tanara Erasmusa !
Andra
Anonimului care citeste printre randuri si intelege ce pofteste.
Permite-mi sa citez din postul de mai sus: “de cand am plecat eu, ziarul a devenit din saptamanal bilunar” – e vorba de o simpla intamplare, realizata intr-un interval de timp, pentru ca, spune Ina, “Nu sunt atat de orbita de geniul meu incat sa-mi atribui aceste schimbari.”
Oricine are dreptul la replica, dar afirmatiile trebuiesc facute cu un iz decent de bun simt.
Daca stii sa inveti cate ceva din “pasul inainte”, nu trebuie sa iti fie frica de acele cateva suturi in fund pe care ti le da viata. Iar cand o sa intalnesti oameni mai destepti decat tine, tine-i aproape si invata de la ei. Acestia nu trebuie sa fie o piedica, ci o sursa de inspiratie.
In Ina we trust ! 🙂
dodo
Cum a putut sa fie atit de cretin seful tau ?
Simt ca, daca te mai citesc, incep sa ma indragostesc de tine. Iau o pauza:))
Inozza
ana,
multumesc foarte mult pentru incurajari! iar despre apelativul “tanara Erasmusa”, chiar daca nu mai sunt, ma face melancolica si fericita sa-l (re)citesc 🙂
n-am inteles un singur lucru, totusi: in ce mod ai inceput sa-ti modifici autoperceptia?
andra,
am ras zdravan la “Let’s do the Ina” si cred ca n-am fost singura. Inca putin, si o sa-mi indeplinesc telul suprem: I’ll brainwash you all. Muhahaha :))
PS: esti tare, stimabilo!
anonymous,
nu mai pot sa zic nimic. m-ai dibuit!
dodo,
cum am putut eu sa fiu atat de lasa? this is the question, vorba lui H. Cat despre restul chestiunii, I’m speechless. Fa tot ce crezi de cuviinta pentru a evita dezastrul 🙂 prefer sa stiu ca am cu un cititor in minus, dar cu un om fericit in plus 😉
ana
eu chiar i-am crezut pe cei care mi-au spus : “nimeni nu e de neinlocuit” ! asta a ajuns de fapt filosofia mea de viata ( intr-un job, intr-o iubire, intr-o prietenie… ). Nu mi s-a parut normal, nu puteam sa cred ca sunt chiar asa “a spare part”, dar, tot auzind mereu acelasi lucru ( o fi fost din cauza ca pretindeam sa fiu tratata cu respect, chiar daca eram junior employee, noua iubita, noua cunostinta, etc.?). Oricum, sintagma devenita filosofie de viata a ajuns sa ma apere de multe dezamagiri. Lapusneanu cu al lui “daca voi nu ma vreti, eu va vreau” mi s-a parut intotdeauna deplasat si cel putin neelegant ( ca sa nu zic mitocan ) .
Insa, invat de la tine ca, desi pot fi inlocuibila, as putea fi mai greu de inlocuit decat le-ar placea unora sa creada !
ChriSmilla
Ina! Ina! Cum adica Preston Burke a disparut????? Nici nu mai stiu ce voiam sa comentez de socata ce am fost citind aceste simple cuvinte :pp
Go Preston! (a inviat el si Bobby Ewing, deci sa ne pastram speranta ;))
Cat despre “nimeni nu e de neinlocuit”, eu stiam corolarul: “daca ajungi de neinlocuit, nu vei fi niciodata promovat” :))
Inozza
ana,
abia acum mi-am dat seama, citind cuvintele tale, ca sabia asta are doua taisuri. nu m-am izbit pana acum de situatia in care sa fiu abandonata de cineva, astfel incat sa trebuiasca sa ma consolez cu ideea ca persoana respectiva va putea fi inlocuita.
asa ca propun un compromis: cei care nu merita sa faca parte din viata noastra,vor putea fi inlocuiti, pentru ca locul lor nu a fost niciodata langa noi. si, oricat de ciudat ar suna, acelasi lucru este valabil si pentru noi!
chrismilla,
au existat, inca de la inceput, conflicte serioase intre patrick dempsey (sau McDreamy) si isaiah Washington (sau too-good-to-be true-ul Preston Burke). in iulie anul acesta, oficialii serialului au anuntat ca washington nu si-a prelungit contractul si pentru sezonul 4. acum, daca stam sa ne gandim ca acesta o sa inceapa sa fie difuzat de pe 20 si ceva septembrie…nu e greu de banuit cine va lipsi din decor de acum inainte. in plus, insasi scenarista, shonda rhimes, a spus ca, desi burke nu va mai fi, nu il vor inlocui cu altcineva. adica da, va aparea un alt “competitor” pentru shepherd, dar nu va fi un alt actor in locul lui washington.
de altfel, cu riscul sa-ti stric surpriza, daca deja ai vazut ultimul episod din seria 3, e ultima data cand il vei vedea pe dr. burke. la intoarcerea din “luna de miere”, christina va afla ca burke a…disparut, pur si simplu. sorry. I know it’s painful. e si unul dintre multele motive pentru care I gave up GA. It’s not worth it, anymore.
ChriSmilla
you broke my heart :((
mai bine scapau de McDreamy, ca si-asa e un siropos nesuferit. grrrr
Inozza
hm…si mie mi se parea enervant, la o bucata, dar una dintre replicile lui din ultimul episod al seriei a 3-a really touched me.
siropos nesuferit cum e, uite ce i-a raspuns lui meredith, cand aceasta i-a zis ca daca nu vrea sa fie cu ea, sa-i spuna ca vrea sa se desparta, pur si simplu: “I cannot break up with you, because you’re the love of my life. So, I beg of you, if you don’t want to be with me anymore, please spear me of my misery.”
tot nesuferit? 🙂
smilla
io zic sa lase fata sa-si vada de viata ei.
ca asa a zis si de addison ca e a part of his life, ca au fost 10 ani impreuna si cum sa divorteze de ea?!
si cu ce s-a ales? le-a zapacit pe amandoo!
no wonder they call him McDreamy 🙂
Inozza
stii, e incredibil cum vedem noi numai ce vrem la cei din jur. tipul asta e mult mai complex decat pare, si mult mai indragostit de ea decat e ea de el. o sa vezi mai incolo, in seria 3 cum treptat-treptat il exclude din viata ei ca pe un caine. daca serialul asta m-a socat prin ceva e prin realismul situatilor de non-comunicare si de egoism la nivelul personajelor. ca-n viata, de altfel…
malina
““Nu-mi spune ca mergi la buda sa bocesti”
Ce grosolan!!!
Si neprofesional.
Bine ca ai plecat.
Inozza
malina,
daca regret ceva, e ca nu m-am desteptat la timp. cat despre faptul ca a fost grosolan, ei bine, a fost asa doar pentru ca EU i-am permis. dar nu-i nimic in zadar, mi-am invatat lectia.
malina
“mai era si teama de a ramane pe dinafara, faptul ca mi-as fi dezamagit parintii, care erau atat de mandri cu mine, si cate si mai cate.”
Nu te invinovati (ca nu te-ai desteptat la timp), chestiuni precum cele mentionate de tine mai sus pot arhiva o presiune imensa asupra noastra. Si atunci apar disfunctionalitati in perceptie.
Si ia partea plina a paharlui (care exista intotdeauna): a fost o experienta (spartana desigur) formatoare.