Money Diaries este o rubrică săptămânală de lifestyle și de educație financiară susținută de Școala de Bani. În fiecare săptămână, cititorii și cititoarele Inoza ne povestesc, cu sinceritate, cum și pe ce și-au cheltuit banii.
Săptămâna aceasta facem cunoștință cu un freelance writer de 31 de ani, din București, care locuiește în chirie împreună cu prietenul ei, A. și câinele lor, Haiduc. 🙂
***
Job: Freelance writer
Domeniu: Publicitate/Comunicare
Vârstă: 31 de ani
Locație: București
Venit lunar: aproximativ 1200 de euro (5800 lei) în 2020
Cheltuieli lunare
Chirie: 200 euro/ 974 lei
Întreținere: aprox 150 lei
Enel: aprox 50 lei
Cablu și internet: 35 lei
Abonament telefon: 100 lei
Abonament Netflix: 25 lei
Cosmetică: 70 lei
Economii: 500 lei
Despre mine
Lucrez de 3 ani ca freelance writer pentru diverse proiecte publicitare sau de comunicare. Știu că 2020 a fost un an greu din punct de vedere financiar pentru mulți freelanceri, așa că sunt recunoscătoare că mi-am menținut nivelul de venit din anul precedent.
Au fost luni în care am câștigat mai puțin decât în 2019, dar au fost și luni în care am câștigat mai mult. În medie, am câștigat 1200 de euro pe lună în acest an dar aveam, oricum, economii, așa că nu am fost foarte stresată.
L-am cunoscut pe A. la Revelionul trecut, și de atunci suntem împreună. În primăvară, când a fost starea de urgență, m-am mutat cu el (împreună cu câinele meu, Haiduc), și așa am rămas. A fost cea mai bună decizie luată anul acesta.
Împărțim toate cheltuielile fixe pe din două (cele de sus sunt partea mea), iar cumpărăturile le plătește cine le face/scoate mai repede cardul. Cu toate astea, reușim cumva să ne echilibrăm și nu cred că cheltuiește unul mai mult decât celălalt.
LUNI
Ne trezim la 7:30. Eu îl scot la plimbare pe Haiduc, A. pregătește micul dejun (toast cu avocado, telemea de capră, ouă moi și roșii cherry). Mâncăm, facem duș, apoi intrăm amândoi în work mode.
Eu lucrez la textele pentru un site cu specific tehnologic și mai am foarte multe de făcut până miercuri seara, când îmi închei, oficial, munca. Fac o pauză de 20 de minute la 12:00, să-l scot pe Haiduc, dar nu am timp să iau prânzul, pentru că vreau să-i trimit clientului o parte dintre texte azi.
Am noroc că A. e mai liber, așa că face la prânz fettuccine cu pui și sos pesto și-mi lasă și mie o porție. O mănânc abia pe la 17, când deja mă doare capul de la foame. Unul dintre dezavantajele de a fi freelancer este că, în absența unui program fix, uneori exagerezi cu munca. Nu știu alții cum sunt, dar eu pățesc des asta.
Trimit o parte dintre texte la client, apoi îl scoatem amândoi pe Haiduc la plimbare. Ne oprim la magazin să cumpărăm diverse (83 de lei, plătesc eu). La întoarcere ne uităm la un episod dintr-un serial norvegian simpatic, ”Home For Christmas”.
Ne culcăm, ca de obicei, în jur de 00.30.
Total zi: 83 de lei
MARȚI
Ne trezim la 7.30, la fel ca în fiecare zi. La plimbarea de dimineață cu Haiduc mă opresc la un easybox de lângă casă, să ridic o parte din cadourile de Crăciun.
Ne vom petrece Sărbătorile la părinții lui A., împreună cu fratele lui, cumnata și cei trei copii ai lor. Deși niciunul dintre noi nu are vreun simptom, azi mergem la o clinică să ne facem teste de Covid. La fel vor face și fratele și cumnata lui A. Nu am putea să mergem liniștiți la părinții lui altfel.
Mă întorc acasă, iau micul dejun, apoi lucrez până la 12.15. Îl scot rapid pe Haiduc, pentru că la ora 13.00 avem programare la o clinică pentru testul Covid. Luăm un Uber (14 lei, plătesc eu). Totul decurge foarte rapid și civilizat la testare. Plătim fiecare testul (290 lei), plus 100 lei pentru rezultate în 24 de ore, în total 390 de lei de persoană.
La întoarcere luăm alt Uber (comandat și plătit de A.), iar eu comand de pe drum 2 pizza (72 de lei, cu tot cu bacșiș). Nici A., nici eu nu avem azi timp să gătim. Pizzeria de la care comandăm de obicei e aproape de casă, așa că în 20 de minute băiatul de la livrare sună. Mâncăm rapid, apoi ne întoarcem la treabă.
Seara primesc feedback de la client – va trebui să refac un text în această seară. Există însă și vești bune: pe la 21.00 primim deja rezultatele testelor – amândoi negativi. Sărbătorim cu un pahar de vin și cu o plimbare lungă cu Haiduc.
În seara asta nu am timp de film. A. se joacă pe Playstation, iar eu lucrez până în jur de 00.30, apoi adorm buștean.
Total zi: 476 lei
MIERCURI
Dimineața decurge la fel: plimbare cu Haiduc, mic dejun, duș.
Pe la 10 primesc un sms cum că unul dintre cadourile de Crăciun (o jucărie pentru nepoata lui A. de 4 ani) va ajunge pe 28 în loc de mâine dimineață. Mă enervez, apoi caut soluții. Sun, anulez comanda și îmi propun să ies la prânz să caut un alt cadou. Din fericire avem un magazin uriaș pentru copii pe bulevard, sigur găsesc ceva acolo.
Lucrez până în jur de 12, apoi îl rog pe A. să-l scoată pe Haiduc, să am timp să merg la magazin. Merg în ritm rapid, dar tot fac 15 minute până la Lumea Copiilor. Mă învârt vreo 10 minute printre rafturi, apoi aleg o păpușă tip bebeluș, cu tot cu accesorii (250 de lei).
Mă întorc acasă, mănânc cartofi prăjiți cu ouă făcuți de A. (God bless him!), apoi mă întorc la treabă. Lucrez până la 21, când trimit toate textele către client, apoi îl scot pe Haiduc o tură în jurul blocului. Pe drum spre casă îl leg 5 minute în fața magazinului, cât cumpăr niște benzi depilatoare pentru față și corp (37,43 lei). E prima dată când nu merg la salon pentru epilatul inghinal + mustață, dar având în vedere numărul crescut de cazuri și plecarea noastră, nu vreau să risc.
Beau un pahar de vin pentru curaj, apoi mă închid în dormitor cu benzile depilatoare și îl rog pe A. să evite zone. Epilarea mustății e dureroasă, dar rapidă. La zona inghinală, însă, e râsul de pe lume. După o oră în care am folosit forfecuță, pensetă și benzi, arăt ca un pui jumulit. Îmi dau seama că cosmeticiana mea își merită cu vârf și îndesat banii și bacșișul.
Cu ultimele puteri îl scot pe Haiduc, apoi mă apuc să fac bagajul. Nu mai am timp să împachetez cadourile – va trebui să o facem când ajungem, mâine. Ne culcăm pe la 2, amândoi epuizați.
Total zi: 287,43 lei
JOI
Ne trezim, facem duș, scot câinele, apoi ducem bagajele la mașină. Îl instalăm pe Haiduc pe o pătură pe bancheta din spate și pornim la drum.
Ne oprim la o benzinărie. A. face plinul (și plătește el), cât eu cumpăr 2 cafele și 2 sandvișuri (50 lei).
După vreo 3 ore, facem o pauză pe drum ca Haiduc să își facă treburile și noi să mâncăm. Drumul e frumos, dar lung. Povestim, râdem, ascultăm muzică. Într-un final, ajungem. Am emoții, e prima dată când îi cunosc familia, chiar dacă ne-am mai văzut pe messenger.
Părinții lui A. au o casă mare la țară (de fapt la marginea unui orășel), unde își petrec Sărbătorile și unde vin în fiecare an copiii și nepoții lor. Ne așteaptă toți zâmbind, în curte. Trecem peste fâstâcelile de început, ducem bagajele în casă, ne instalăm, Haiduc își ia porția de plimbare și de iubire de la copii, apoi luăm toți cina: noi doi, părinții, fratele lui A. cu soția lui și cei 3 copii (2 băieți și o fetiță).
Cât părinții le fac baie copiilor și îi pun la culcare, A. și cu mine împachetăm cadourile. Părinților lui le-am luat un espressor Nespresso, fratelui lui o pereche de căști Skullcandy Crusher wireless, iar cumnatei un Fitbit Versa. Băieților, de 9 și 10 ani, le-am cumpărat câte o mașină de curse și un jeep, ambele Lego tehnic. Iar mezinei, de 4 ani, o jucărie tip bebeluș.
Cadourile au fost destul de costisitoare, dar le-am cumpărat amândoi din economii. Cum n-am fost în vacanțe anul ăsta (în afara câtorva weekenduri la mare sau la munte), am pus destul de mulți bani deoparte.
La 10 cei mici sunt deja la culcare, așa că noi, adulții, facem schimb de cadouri. Părinții lui A. ne dăruiesc un multicooker, știind probabil cât de ocupați suntem amândoi, iar fratele și cumnata ne fac un cadou care ne-a bucurat foarte tare: un aparat de vâslit. Amândoi am renunțat la mersul la sală anul acesta și ne-am improvizat o sală în sufragerie. Avem o bicicletă eliptică și gantere, dar am dus lipsa aparatului de vâslit de la sală, așa că acum avem colecția completă.
Lui A. i-am luat un pick-up Audio-Technica pe care știu că și-l dorea. Și da, se bucură foarte mult. Când vine rândul meu, se lasă cu lacrimi de crocodil. La una dintre primele întâlniri i-am povestit că mereu mi-am dorit să îmi permit să-mi cumpăr ceva de la Valentino, designerul meu preferat. Că atunci când o să fac asta, o să simt că I’ve arrived, din punct de vedere social/financiar.
Normal că atunci când rup ambalajul și văd cutia Valentino, izbucnesc în plâns. A. a pus un bilețel pe ea: ”You’ve arrived, love”. Înăuntru e o superbă cămașă din poplin, cu dungi și o fundă la gât. M-a asigurat ulterior că n-a fost chiar o avere, pentru că a luat-o la reduceri, dar tot m-a făcut pilaf gestul lui.
Adorm foarte, foarte fericită. I’ve arrived, indeed. Nu din punct de vedere social, cum credeam odinioară că ar conta, ci din cel mai important punct de vedere.
Total zi: 50 lei
VINERI
Ne trezim pe la 7, încă obosiți. Ieșim la plimbare prin împrejurimi cu Haiduc, iar la întoarcere bem o cafea cu părinții lui, la noul lor espressor.
Pe la 8 se trezesc și copiii, așa că mergem toți în living, să vedem ce a adus Moșul. Se lasă cu țipete, cu entuziasm, cu lacrimi de bucurie.
Urmează un brunch festiv (la care eu port noua mea cămașă Valentino ❤️) și apoi o zi de relaxare totală. A. citește o carte despre al doilea război mondial (una dintre pasiunile lui), iar eu Biblioteca de la Miezul Nopții, a lui Matt Haig. Îmi place pentru că se citește ușor și îți lasă o stare foarte plăcută.
Seara ieșim cu toții la o plimbare în pădurea din spatele casei, apoi luăm o cină copioasă. Ne retragem mai devreme la culcare și ne uităm la 2 episoade din serialul nostru norvegian, numai bun pentru prima seară de Crăciun.
Total zi: 0 lei
SÂMBĂTĂ
Nu doar că e weekend, dar e și a doua zi de Crăciun. Ne petrecem ziua citind, jucându-ne cu cei mici, povestind și râzând.
Haiduc e atracția principală a copiilor, care se ceartă care să-l scoată la plimbare și să-l pieptene. Nu îi place în mod deosebit să fie tras de păr, dar rezistă eroic.
Seara proiectăm Klaus pe peretele din sufragerie. Părinții lui A. nu l-au văzut încă, iar copiii îl adoră.
Ne culcăm destul de târziu, nu înainte de a-l mai scoate o dată pe Haiduc la plimbare.
Total zi: 0 lei
DUMINICĂ
Ieșim de dimineață cu Haiduc la plimbare și descoperim că la intrarea în oraș e o cafenea deschisă. Luăm 2 latte-uri cu aromă de alune (16 lei) și ne întoarcem agale acasă.
Ne petrecem ziua ca și ieri, jucându-ne cu cei mici și citind. După-amiaza suntem provocați la un meci de Scrable. Eu fac o figură jenantă, dar A. îmi salvează onoarea și câștigă.
Seara îl plimbăm pe Haiduc și apoi ne uităm la alte 2 episoade din serialul nostru norvegian.
Total zi: 16 lei
***
Dacă citiți cu plăcere această rubrică și o găsiți utilă, vă aștept și pe voi cu Money Diaries la adresa inoza.ro@gmail.com.
Cu cât o să fie mai multe și mai diverse, cu atât cred că o să învățăm lucruri noi și o să facem această conversație mai relevantă.
1 Comentarii
Mada
Ce jurnal frumos si ce Craciun perfect! Thanks fir sharing si la cat mai multe zile la fel de savuroase!