Articolul despre experiența mea cu doctorul Filipescu a fost unul dintre cele mai grele texte pe care le-am scris vreodată. Știu că unii cred că am făcut public acel episod traumatizant pentru a-mi face dreptate. Nu cred că mai există șansa de a mi se face ”dreptate” (orice ar însemna asta), după 2 ani de la acel incident. Am scris textul respectiv doar pentru a ajuta alte persoane să nu ajungă în situația mea, cu doctorul Filipescu sau cu oricare alt medic.
Între timp, articolul (citit de peste 80.000 de oameni în momentul redactării acestui text) a stârnit multe și diverse reacții. Azi vreau să vă povestesc ce am învățat despre umanitate și psihicul uman datorită acestor reacții.
***
Nu știu dacă știați, dar în lume există peste 60 de specii de broaște ”de sticlă”. Aceste animăluțe au abdomenul transparent, astfel încât organele interne sunt la vedere.
Anul trecut, biologii au descoperit în Ecuador o nouă specie de broască ”de sticlă” și mai spectaculoasă. Hyalinobatrachium yaku (un nume cam mare pentru o broscuță de doar 2 cm – dar nu te pui cu cercetătorii și obsesia lor pentru numele greu de pronunțat) nu doar că are pielea transparentă în zona abdomenului, ci și în zona pieptului, astfel încât îi poți vedea inima bătând.
Foto: Jaime Culebras
Mi-am amintit de broscuța cu inima la vedere după ce am publicat textul despre experiența cu doctorul Filipescu și au început să curgă reacțiile. Abia când mi-am expus una dintre cele mai intime și traumatizante experiențe de viață în spațiul public m-am gândit cât de vulnerabilă s-ar simți broscuța de sticlă dacă ar avea conștiință de sine.
Ce-i drept, lucrurile au stat mult mai bine decât mă așteptam în cazul ăsta (deocamdată, cel puțin). Cu excepția unor comentarii veninoase venite de pe conturi de Facebook false, majoritatea comentariilor pe care le-am primit au fost pozitive și empatice, sau măcar civilizate.
Citind și răspunzând la sute de comentarii și mesaje, atât pe pagina de Facebook a blogului, cât și în privat sau pe conturile unor persoane care au dat share articolului, am tras niște concluzii și am învățat niște lecții despre psihicul și gândirea umană. Le-am enumerat mai jos, pentru că mi se par importante nu doar în cazul meu, ci în general. Îmi spuneți voi dacă credeți că am dreptate sau nu. 🙂
Mulți oameni cred în principiul ”Eu sunt OK, tu nu ești OK”
Potrivit analizei tranzacționale (tip de psihoterapie despre care am scris aici) în raporturile noastre cu ceilalți există 4 posibile relații:
📌 Eu nu sunt OK, tu ești OK (relația bazată pe supunere, în care tu consideri că ești slab și incompetent și celălalt e puternic și competent).
📌 Eu nu sunt OK, tu nu ești OK (relație bazată pe pasivitate și pe lipsa de încredere în ceilalți și în sine).
📌 Eu sunt OK, tu nu ești OK (relație bazată pe superioritatea personală, pe aroganță și pe minimizarea interlocutorul)
📌 Eu sunt OK – Tu ești OK (relația ideală, în care oamenii îi consideră pe ceilalți egalii lor și reușesc să se înțeleagă chiar dacă există diferențe de opinie).
Revenind la povestea mea nefericită cu doctorul Filipescu. Evident, mă așteptam ca multe paciente ale lui, care au avut parte de experiențe pozitive, să scrie despre asta.
O astfel de postare, pe principiul Eu sunt OK, tu ești OK e cea de mai jos, în care domnișoara sau doamna povestește experiența ei cu respectivul medic, dar în același timp își exprimă regretul pentru experiența mea.
Din păcate, cred că am numărat 3 astfel de texte.
Majoritate pacientelor lui au simțit nevoia nu doar să povestească experiența lor pozitivă, ci s-o anuleze pe a mea, punându-mi onestitatea la îndoială. E ca și cum cineva vine dintr-o vacanță în Barcelona și spune:
– Am avut o vacanță oribilă în Barcelona – într-o seară am fost jefuit și bătut pe stradă. Mi-au furat bani, acte, telefon, tot!
La care altcineva îi răspunde:
– Eu cred că exagerezi prea mult!! De 5 ani merg în vacanță în Barcelona și n-am pățit nimic. Am doar cuvinte de laudă pentru orașul ăsta!
Cam așa a făcut prima doamnă sau domnișoară care a comentat mai jos, apropo de povestea mea.
Mai mult decât atât, când o altă persoană i-a povestit experiența ei negativă cu doctorul Filipescu, respectiva doamna/domnișoară i-a anulat dreptul de a-și comunica experiența fără nicio urmă de empatie. Din nou, dacă ea era ok, cealaltă nu avea cum să fie și ea ok.
Un alt exemplu e doamna de mai jos, care nu m-a acuzat de minciună, dar m-a făcut o panseluță sensibilă și mi-a insultat inteligența. Pentru că exact asta reieșea din textul meu despre doctorul Filipescu – că aș avea cogniția unei rumegătoare. :))
Mulți oameni dau vina pe victimă, nu pe agresor
Dacă am vorbi despre un viol, domnul de mai jos (eu înclin să cred că e un domn, după lipsa totală de empatie și tonul agresiv) ar susține că vestimentația victimei a fost motivul agresiunii. Nu contează că victima ar fi fost îmbrăcată în costum de schi, cum nu contează nici că eu am scris în text că la ultima vizită la doctorul Filipescu m-am dus doar să ridic rezultatele, NU să mă operez. Orice ai fi făcut, orice ai fi zis, genul ăsta de individ susține clasicul ”ți-ai căutat-o cu lumânarea”.
Există însă și doamne care care susțin că victima, nu agresorul este de vină. Doamna de dedesubt, de exemplu, crede că motivul pentru care un ginecolog m-a operat fără voia mea e faptul că sunt pasivă și nu știu să comunic. Cu alte cuvinte, cade în grija pacientului să întrebe medicul dacă urmează să fie operat, fără avertisment, în timpul unui banal consult. Nu în grija medicului să comunice totul clar și fără echivoc. Genul ăsta de gândire ar fi chiar amuzantă, dacă nu m-ar înfuria.
Mulți oameni nu sancționează abuzurile
Poate cea mai tristă lecție/constatare pe care am desprins-o de pe urma reacțiilor venite a fost că noi, românii, nu știm să ne apărăm drepturile și nu știm să sancționăm un comportament ilegal și imoral. Fie din teamă, fie din lipsă de informare, fie din amara conștientizare că o astfel de acțiune nu va avea nicio repercusiune, nu facem nimic.
Mai jos sunt câteva astfel de povești despre inacțiune, din diverse motive. Nu pot să nu mă gândesc cât de diferite ar fi fost viețile doamnelor respective, dar și ale altor zeci sau sute de femei, dacă fiecare dintre ele ar fi luat atitudine în fața unui comportament abuziv.
Și da, știu, în mod ironic, exemplul meu nu este cel mai bun în acest sens. Am depus plângere la Colegiul Medicilor, am urmat toți pașii necesari și cu ce m-am ales? Am aflat abia recent că, de fapt, Colegiul Medicilor se ocupă cu protejarea drepturilor membrilor săi și că singura mea șansă ar fi fost să îl acționez în instanță pe doctorul Filipescu. N-am fost bine sfătuită și n-am acționat cum ar fi trebuit, dar măcar nu pot să-mi reproșez că am stat cu mâinile în sân. Nu vreau să-mi imaginez cum m-aș simți acum dacă, pe lângă trauma abuzului, ar trebui să trăiesc și cu vina de a nu fi luat nicio măsură.
Cei mai mulți oameni sunt buni și empatici
Știu că am lăsat această ”lecție” la urmă și la Jurnalism ne-au învățat să începem cu ce e mai important, dar pentru mine ăsta a fost marele câștig al experienței ultimelor 3 zile și vreau să închei într-o notă optimistă.
Cu ocazia publicării textului despre doctorul Filipescu am descoperit în străini mai multă empatie, grijă și bunătate decât mi-aș fi imaginat sau aș fi sperat să primesc. Femei care n-au suferit în viața lor o intervenție chirurgicală (darămite ginecologică și abuzivă) mi-au comunicat emoția, îngrijorarea și gândurile lor bune. Oameni pe care nu-i cunosc mi-au scris și mi-au recomandat doctorii lor ginecologi. Mulți mi-au spus că au plâns citind texul și imaginându-și durerea mea.
Dar poate cel mai impresionant mesaj pe care l-am primit, apropo de empatie, a venit din partea unui bărbat, tot necunoscut. Evident că nu s-a putut pune în locul meu, dar și-a imaginat că iubita lui ar fi trecut prin ce am trecut eu și a suferit din cauza asta. Mie asta mi se pare un exemplu uluitor de empatie.
Ultimele 3 zile au fost un carusel emoțional pentru mine. M-a emoționat și m-a înduioșat fiecare mesaj plin de căldură și de afecțiune, m-a întristat și m-a frustrat fiecare comentariu în care mi se punea sub semnul întrebării buna-credință sau intențiile.
– Îți pare rău că ai scris? m-a întrebat ieri o prietenă, când îi povesteam despre niște comentarii injurioase de pe un cont fals de Facebook.
– Nu! Nici nu mi-a trecut prin cap ideea asta!
Ca și broscuța de sticlă, n-am avut altă opțiune decât să-mi las inima la vedere. Vă mulțumesc tuturor celor care, cu un cuvânt sau un gând bun, ați avut grijă de ea.
16 Comentarii
Cristina
Am citit si eu multe dintre comentarii, pana cand n-am mai avut puterea sa le citesc (da, eu, stiu, pare culmea!) Si am fost chiar furioasa. Mi se pare absolut incredibila atitudinea asta “tu esti prea sensibila” “tu trebuie sa ceri mai multe explicatii”. Serios? Poate persoanele de mai sus ar trebui sa se documenteze mai mult despre drepturile pacientului si despre cum medicul are obligatia sa il informeze pe pacient. Nu, nu pacientul trebuie sa-i scoata informatiile medicului cu clestele, ci medicul trebuie sa vorbeasca si sa prezinte toate optiunile. E obosit? Aia e, multi dintre noi suntem obositi la job. Da, poate ca nu lucram cu oameni, dar asta a fost alegerea lui, si-a asumat-o. Ca sa nu mai spun ca nu-l obliga nimeni sa lucreze si in spitalul de stat, si la un spital privat si la propria clinica. Si, oricum, problema dr. Filipescu nu a fost nici macar lipsa de comunicare, ce a facut el se numeste ABUZ!
Asa cum ti-am scris si la articolul initial despre Filipescu, este extraordinar ca ai povestit ce s-a intamplat. Din pacate, nu am prevazut ca va exista un val atat de mare de comentarii negative. Nu sunt majoritare, dar imi pare rau ca exista si ca oamenii aia chiar nu au inteles nimic din ce au citit… 🙁 Dar, dincolo de ele, articolul tau isi va atinge scopul, pentru ca sunt sigura ca multi oameni, ca si mine, vor transmite informatia mai departe, ca sa nu mai ajunga nimeni sa pateasca ce ai patit tu. Pana la urma, numai asa se poate schimba lumea, putin cate putin…
Te imbratisez si sunt alaturi de tine!
Inoza
Cristina,
Îți mulțumesc din suflet pentru susținere și pentru implicare, dar te rog nu mai citi comentariile. Mi-ajunge mie că mă supăr, nu vreau să mai sufere și alții din cauza lor. 🙂
Cât despre comentariile negative, din contră, I was bracing myself pentru muuuult mai multe. Chiar m-a surprins numărul celor pozitive și, mai ales, comentariile pacientelor dr. Filipescu (cele puține cu bun-simț). Chiar dacă unele încercau să-l scuze (program lung, oboseală, multe spitale etc), niciuna nu m-a contrazis sau n-a zis că n-ar crede așa ceva. Am apreciat asta.
Eu sper ca articolul să ajungă nu doar la potențiale viitoare sau actuale paciente ale acestui doctor, ci și la multe femei care pot ajunge să fie abuzate de alți medici, fie ei ginecologi sau nu.
Te îmbrățișez și eu și-ți mulțumesc încă o dată!
Simone
Te îmbrățișez!
Inoza
Și eu te îmbrățișez, draga mea!
Violeta
Nici nu stiu care din articole este mai șocant, mi se par de noaptea minții si întâmplarea si comentariile!
Imi pare rău că ai trecut prin așa ceva, cred ca te-a afectat teribil pe toate planurile… dar te felicit și iti mulțumesc pt ca ai împărtășit cu noi!
Inoza
Violeta,
Îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Seara cu operația forțată a fost traumatizantă, într-adevăr, comentariile astea sunt doar supărătoare și frustrante. Încerc să nu le las să mă afecteze, cu atât mai mult cu cât multe dintre ele se vede că vin de pe conturi cu nume și poze false. 🙂 Bănuiesc că trebuia să mă aștept la asta. Adevărul e incomod și vine cu un preț, dar cred că merită să-l plătesc.
Cristiana
Mi se pare ca ai o eleganta si o empatie de care eu nu as fi capabila. Mi s-a parut foarte trist cum au ales unele persoane sa reactioneze. Pe de alta parte consider ca nici comentariile care il condamna pe Filipescu la moarte nu sunt foarte rationale (guilty as charged). In orice caz, pe cat de mult admir curajul tau, pe atat de tare m-au intristat anumite reactii. Pe mine, doar spectator, de asta simt nevoia sa iti mai scriu inca o data ca ai procedat foarte bine scriind cum ai scris si ca din pacate multi sunt pasionati de disectii de broaste de sticla uitand ca toti suntem broaste la randul nostru (nu e prea poetic ce am scris, dar e adevarat).
Inoza
Cristiana,
Îți mulțumesc mult pentru susținere! Din păcate eleganța de care spui tu e doar un bun-simț pe care mi l-au inoculat ai mei și pe care, de cele mai multe ori, îl resimt ca pe un handicap.
Aș minți să spun că am fost imună la reacțiile negative, cu atât mai mult cu cât mi s-au pus toate calitățile sub semnul întrebării, de la bună-credință, la inteligență, la onestitate, la exprimare, la personalitatea non-agresivă etc. Dar, așa cum îi scriam mai sus Violetei, un adevăr de genul ăsta n-are cum să nu incomodeze multă lume. Și da, cu toții suntem broaște de sticlă la rândul nostru. 🙂
Cornelia
Te imbratisez again! Mi-a placut mult analogia cu broscuta, un exemplu tare emotionant care iar mi-a dat “piele de gaina”.
Inoza
Mulțumesc, Cornelia! Și eu te îmbrățișez! 🙂
dojo
Exista oameni care au avut o experienta pozitiva. Un business medical nu se creste la nivelul asta, daca nu exista si paciente care au avut parte de servicii OK. Sau nu au avut ghinionul sa necesite ceva mai serios, sfantul stie. Exista oameni care-l sustin pentru ca sunt prieteni/familie. Asteapta-te si la asta, articolul tau LOVESTE puternic in imaginea lui si este clar ca se va lasa in timp cu pierdut paciente, mai ales ca devine tot mai cunoscuta povestea.
Ai facut FOARTE BINE ca ai scris, absolut fiecare asemenea articol despre abuzuri medicale ne ajuta pe toti. Medicii sunt mai atenti (aia care se tin de sotii, ca aia seriosi nu prea au de ce sa se teama), noi suntem mai informati si mai curajosi. Atat timp cat exista respect din ambele parti, faptul ca suntem cu totii mai informati si mai puternici nu are de ce sa ne strice.
Poate se sesizeaza si vreo autoritate din asta adormita de mita si de inertie, ca nu prea e kosher ce s-a intamplat cu tine din niciun punct de vedere. Colegiul Medicilor l-o tine inca in brate, dar, poate se mai rezolva una-alta.
BAFTA maxima in toate demersurile si tine-te tare. Sunt convinsa ca vor aparea si presiuni, ca vorbim aici de bani si de influenta.
O imbratisare virtuala din zona de vest 🙂
Inoza
Dojo,
N-am pornit niciodată de la ideea că dr. Filipescu n-are și paciente mulțumite. Una dintre ele a fost colega care mi l-a recomandat, că altfel nu ajungeam la el. Și nici că nu e competent din punct de vedere medical n-am susținut vreodată. Asta însă nu scuză comportamentul abuziv pe care l-a avut față de mine.
Cât despre autorități care să se autosesizeze, crede-mă, sunt șanse mai mari să se întoarcă mașina lui Elon Musk pe orbita Pământului. 😀 Omul a fost acuzat de chestii mult mai grave decât ceea ce mi-a făcut mie (copil născut mort, copil orbit după naștere) și încă profesează bine-mersi. Cum am scris și în textul de mai sus, nu mai cred să mi se facă nicio formă de dreptate. Nimic n-are cum să-mi șteargă amintirile respective și nopțile plânse ulterior, oricum. Vreau doar să nu se mai repete situația în cazul niciunei altei femei.
Mă țin cât de tare pot, promit. Oricum, am mulți prieteni în jur care mă susțin încă din seara aia blestemată, nu sunt în niciun caz singură. 🙂
Te îmbrățișez și eu!
Narcisa
Cred ca cei cu ‘eu sunt ok, tu nu ești ok’ sunt mai vocali decât alții…
Mie esperiența ta cu Dr Filipescu mi-a dat o lecție înfricoșătoare de asertivitate. În nici un caz nu spun ca e ok ce a făcut, dimpotrivă e groaznic, îngrozitor! Dar mi-a amintit ca e bine sa pun întrebări când ceva nu pare ok, sa nu plătesc când mi se refuză bunul și mai ales sa nu semnez în stare de șoc. Nu vreau sa sune a critica, cunosc sentimentul de fi la capătul puterilor și a nu fi în stare să spun nu celui din fața mea, și sunt sigura ca și eu as fi semnat. Which is exactly what scares me!
Te felicit pt puterea de a împărtăși, sper sa învețe cât mai multă lume din experiența ta și sa pățească cât mai puțini!
Inoza
Narcisa,
Nu sună a critică. Dacă ai reținut toate chestiile astea din povestea mea, mi-am îndeplinit misiunea. 🙂
Te îmbrățișez și eu, ai grijă de tine!
Alina
Am plans alaturi de tine si m-a impresionat povestea ta. Te admir pentru sinceritate, multumim ca impartasesti asta cu noi. Te imbratisez!
Mihaela
Ina, te imbratisez strans si iti multumesc ca ne arati inima!