În 2019 am scris o serie de povești scurte (de fix 100 de cuvinte fiecare) și le-am postat pe Instagram stories. Le-am spus “povești efemere” pentru că au existat doar 24 de ore.

Ulterior am decis să le prelungesc viața și să le postez în social media. Iar acum vreau să existe și pe blog.

***

Lacrimi

Când primele lacrimi au început să-mi curgă, mi-a dat drumul la mână.

Curând, lacrimile mi-au înmuiat hainele și au băltit pe covor.

Când apa sărată mi-a ajuns la glezne, i-am strigat:”Pleacă! O să te îneci dacă rămâi cu mine!”.

Mi-a aruncat o ultimă privire tristă și a ieșit. Scaunele și covorul au început să valseze pe marea de lacrimi.

Câteva zile mai târziu, s-a întors.

”De ce-ai mai venit?!”, i-am strigat din spatele mobilei plutitoare.

”Nu înțelegi că asta sunt eu, că lacrimile nu se vor opri niciodată?!”.

M-a luat în brațe și a zâmbit. ”Am învățat să înot”.