Nimeni nu s-ar fi așteptat ca Jason Porath să devină scriitor și ilustrator și cu atât mai puțin el însuși. Cu toate acestea, în doar 4 ani, Jason a creat un blog de succes și a scris și ilustrat două cărți despre femei extraordinare, puțin sau deloc cunoscute. O poveste despre cum un proiect început în joacă îți poate schimba viața, dar și despre curajul de a-ți urma pasiunea, chiar și atunci când nu te simți pregătit.

***

Jason Porath spune despre el că a început să facă animații ca să impresioneze o fată (n-a funcționat, din păcate). Autodidact convins, americanul a învățat să facă efecte speciale și animații doar prin programare, fără să fie nevoit, de fapt, să deseneze și fără nicio pregătire în domeniul artistic. S-a angajat apoi la celebra companie de animație DreamWorks unde a lucrat, printre altele, pentru filme ca ”Kung Fu Panda 2”, ”The Croods” sau ”How To Train Your Dragon 2”.

O discuție pornită într-o pauză de prânz, cu colegii de la DreamWorks, avea să-i schimbe viața. Jason și colegii săi au povestit atunci, în glumă, despre femei din istorie care n-ar avea nicio șansă să devină prințese Disney. Niciuna dintre propunerile lui (Nzinga Mbande – regina rebelă angoleză sau Ada Lovelance – primul programator din lume) nu erau nume cunoscute de ceilalți, ceea ce l-a întristat pe Jason.

Așa că în iunie 2014 a creat blogul Rejected Princesses (în traducere: ”Prințese Respinse”), unde avea să scrie despre toate femeile curajoase, impertinente, puternice, neîmblânzite, inadecvate și inconfortabile pentru cărțile de istorie sau filmele de animație cu prințese. De atunci și până azi a scris despre sute de femei de care n-ați auzit, cel mai probabil, niciodată – de la femei pirat marocane sau vikinge, la bibliotecare nigeriene, sau arheoloage mexicane.

Noor Inayat Khan – prințesa indiană care și-a sacrificat convingerile pacifiste și viața pentru a lupta împotriva naziștilor. Jason spune că o admiră cel mai mult dintre prințesele respinse.

Jason nu s-a mulțumit doar să scrie despre aceste femei extraordinare (proces lung și chinuitor, care implică foarte multe zile de documentare), ci a decis să le ofere întreg ”tratamentul” de prințesă Disney și să le ilustreze corespunzător. Rezultatul este, bineînțeles, ironic (imaginați-vă o criminală în masă ca Ranavalona I a Madagascarului sau pe Lyudmila Pavlichenko, cea mai mortală lunetistă din istorie, desenate în stil Disney).

De reținut că a făcut respectivele ilustrații chiar dacă nu avea nicio pregătire artistică (cu excepția tehnicilor de animație învățate pe cont propriu). Mi-a plăcut, de altfel, enorm, ceea ce a spus la un moment dat despre acest subiect:

”Munca mea de ilustrație este, în acest moment, abia acceptabilă. Nu e strălucită, dar învăț mult și mă îmbunătățesc repede. Acestea fiind spuse, nu mă pot încuia într-o cameră până devin extraordinar. Sper ca oamenilor să le facă plăcere să mă vadă crescând ca artist de-a lungul seriilor.”

La doar câteva zile de la lansarea blogului, acesta a devenit viral în Statele Unite, iar după două luni, primea deja oferte pentru a scrie o carte. În octombrie 2016, a publicat prima sa carte, ”Rejected Princesses: Tales of History’s Boldest Heroines, Hellions, and Heretics” (în traducere: Prințese Respinse: Povești despre cele mai curajoase eroine, ticăloase și eretice).

Elisabeta Bathory, contesa maghiară ucigașă și una dintre cele mai odioase și sângeroase apariții din carte. 

Printre cele 100 de protagoniste ale cărții se numără atât figuri istorice reale, cât și personaje legendare, pentru că, a explicat el, ”ambele pot fi incredibil de influente. Papa Ioana n-a existat în realitate, dar Vaticanul a instituit, cu toate acestea, tot felul de reforme pentru a evita situația de a avea femei papă. Dacă mergi în trecut suficient de mult, liniile dintre istorie și mit încep să se estompeze semnificativ.”

Jason s-a străduit să facă prima sa carte cât de divers posibilă. A povestit, de altfel, că și-a făcut un tabel uriaș, în care și-a notat etnicitatea, epoca, personalitatea, identitatea sexuală, religia, dizabilitățile și alte asemenea categorii pentru fiecare personaj istoric.

Virginia Hall, considerată ”cea mai periculoasă spioană a tuturor timpurilor” (și una dintre preferatele mele din carte), a fost respinsă de serviciile secrete americane de 4 ori. A supraviețuit singură prin Pirinei, a orchestrat evadări din închisoare și bombardamente – totul cu un picior din lemn. 

Rezultatul, bineînțeles, a făcut ca o parte din conținutul cărții să nu fie potrivit pentru cititorii mai tineri, în ciuda ilustrațiilor simpatice. Ca să rezolve această problemă, Jason a instituit un sistem de catalogare pentru fiecare capitol, cu nivel de maturitate de la 1 la 5, asemenea sistemelor de rating ale filmelor, explicând că toate poveștile merită să fie auzite și că refuză să le cenzureze.

După succesul de care s-a bucurat ”Rejected Princesses”, la începutul acestei luni Jason a lansat cea de-a doua sa carte, ”Tough Mothers: Amazing Stories of History’s Mightiest Matriarchs” (în traducere: ”Mame puternice: povești extraordinare ale celor mai tari matriahe din istorie”).

Zelia Nutall, regina arheologiei mexicane. Și-a crescut fiica singură în timp ce a dezvoltat domeniul arheologiei în Mexic și și-a protejat țara de vânătorii de comori și de oportuniști. 

Am profitat de acest prijel să-i spun cât îl admir și să-l rog să-mi acorde un interviu pentru Inoza. ”Cu bucurie!” mi-a răspuns, adăugând, apoi, cu umorul lui caracteristic: ”Trimite-mi întrebări și o să-ți trimit înapoi răspunsuri.” Jason, mulțumesc încă o dată! 🙂

Inoza: Nu ai pregătire în domeniul scrisului sau al desenului. Cum ți-ai depășit teama de eșec și/sau critică și ai decis să-ți împărtășești arta cu lumea?

Jason Porath: Cine spune că mi-am depășit-o? Mi-e frică în fiecare moment al fiecărei zile. Dar mi-a fost și mai frică să mă las să îmbătrânesc fără să realizez ceva ce aș putea numi în totalitate al meu. Așa că, deși încă sunt jenat de ceea ce public, o fac de fiecare dată, pentru că știu că alternativa e mai rea.

În ”Rejected Princesses” amesteci femei care au fost modele pozitive și răufăcătoare, figuri istorice și figuri mitice. Povestește-mi puțin despre abordarea ta.

Abordarea pe care majoritatea oamenilor o au față de istorie, sau față de orice poveste care poate ajunge în fața copiilor, este să îndepărteze părțile ”ascuțite”. Să le reducă până devin o serie foarte antiseptică de evenimente, aproape ca un CV, și să le pună pe un piedestal. Am vrut să redau puțin din savoarea acestor personaje – cum te-ai putea identifica altfel cu ele? Sunt idealuri de neatins! Am vrut ca oamenii să fie la fel de entuziasmați de poveștile lor cum sunt eu, de deplinătatea umanității personajelor respective. Moralitatea diferă atât de mult de la o persoană la alta – încerc să n-o las să-mi servească drept ghid. Și, prin urmare, munca mea nu este pentru toată lumea. E în regulă.

Julie d’Aubigny, o spadasină și cântăreață de operă bisexuală din secolul XVII, care a incendiat o mănăstire pentru a răpi o călugăriță și care a fost iertată (de două ori!) de pedeapsa capitală de regele Franței. 

Luna aceasta ai publicat a doua ta carte, “Tough Mothers: Amazing Stories of History’s Mightiest Matriarchs”. De ce ai ales mamele ca protagoniste?

Pentru că, deseori, mamele sunt închise, din punct de vedere cultural, în mulajul îngust al ”îngrijitoarei”. Într-un fel, încetează să mai fie o persoană și devin un sistem de susținere. Dar știu că mama mea a avut o viață mai complexă de atât. Majoritatea mamelor au. Și am vrut să arăt asta.

Dacă un studio ar vrea să facă un film despre una dintre prințesele respinse/mamele puternice, care crezi că ar fi cea mai bună alegere și de ce, ținând cont de actualul climat politic și social?

Cred că viața Sorayei Tarzi are multe paralele foarte stranii cu zilele noastre. Deși mă îndoiesc că realitățile industriei [cinematografice, n.red.] ar transforma un asemena film într-un hit, mi-ar plăcea să văd Kabulul anilor ‘20 recreat și pe Soraya mergând îndrăzneață prin piață. Ar fi un contra-exemplu excelent la atât de multe idei dăunătoare.

Soraya Tarzi, regina Afghanistanului, care a luptat pentru egalitate și drepturile omului. 

Ai spus că ai plecat de la DreamWorks pentru că ai vrut să fii ”un tâmplar, nu o unealtă”. Care e cel mai bun lucru la viața de ”tâmplar”?

Nu mă trezesc în fiecare dimineață întrebându-mă ce fac cu viața mea.

Dar cel mai rău lucru?

Lipsa banilor și a siguranței. Îți afectează totul în viață.

Munca ta este chintesențial feministă. Te consideri un feminist? Și dacă da, ce înseamnă acest concept (deseori prost înțeles) pentru tine?

Mă consider un feminist, da, dar nu e un titlu pe care mă simt confortabil să mi-l acord singur – e ceva ce câștigi prin acțiuni, nu o haină pe care decizi s-o pui pe tine într-o bună zi. Feminismul e dedicarea în identificarea și lupta împotriva inegalităților și abuzului în toate formele sale. Este un proces continuu de a încerca să ducem toți oamenii, alături de noi, spre viitor.

Rosalind Franklin, cercetătoarea care a descoperit structura ADN-ului, dar care a fost trecută cu vederea. 

Unul dintre multele lucruri pe care le apreciez la munca ta e că nu te cenzurezi. Cum reușești să nu-ți conformezi imaginația normelor sociale?

Fiind un individ defect? Hah, nu știu, de fapt. Când eram adolescent, aveam o aversiune mai degrabă copilăroasă față de normele sociale, în principiu pentru că le asociam cu agresorii și cu abuzurile. Media la care eram expus ca copil nu doar că nu-mi reflecta realitatea, dar mi se părea incredibil de incorectă în modul în care prezenta lumea – îndulcirea realității mi se părea ca o palmă peste față. Nu mai am aceeași aversiune, dar cu siguranță mi-a influențat munca.

Kate Leigh și Tilly Devine, reginele lumii interlope australiene. Să citiți povestea lor – e poate cea mai haioasă de pe blog. 

Ai menționat, pe blog, că ai 7 frați și ai scris o carte despre mame fantastice. Simt că trebuie să te întreb: cum e mama ta?

Cum am scris și în introducerea de la ”Tough Mothers”, mama e cea mai dură femeie de pe pământ. Și-a cioplit un loc pentru ea într-o lume care nu avea niciun loc pentru ea. E o muncitoare neobosită, demențial de talentată și capabilă să învețe singură literalmente orice. Pot doar spera să ajung într-o zi ca ea.

Discursuri TEDx, animații, videoclipuri muzicale, cărți – nu pare să te plictisești niciodată. La ce lucrezi acum?

În momentul ăsta doar promovez a doua carte și scriu pe blogul Rejected Princesses – dar mai și dezvolt niște proiecte de ficțiune. Rejected Princesses a devenit o activitate care-mi consumă tot timpul și toate resursele de aproape 4 ani. E plăcut să mă concentrez și pe altceva. N-am nicio idee de ce formă vor lua, dacă vor lua vreuna.

***

Puteți cumpăra cărțile lui Jason de pe Amazon (Rejected Princesses și Tough Mothers) și îl puteți urmări pe blogul Rejected Princesses (unde postează săptămânal), pe Facebook, Twitter sau pe Instagram.