Saptamana trecuta am fost la guvern sa-i iau un interviu unui consilier de-ai lui Calin Popescu Tariceanu. Cand am sunat pentru confirmarea intalnirii, tanti draguta de la relatii publice m-a intrebat daca vin cu reportofon. I-am raspuns afirmativ. M-a rugat atunci sa o sun inainte sa ajung la Palatul Victoria, sa poata anunta SPP-istii ca vin. Wow! Me is a very dangerous hazard! mi-am zis.

Dupa interviu, m-am ratacit, ca o oaie ce sunt, intre cele multe trei etaje cate are cladirea, si, in loc sa ies pe unde am intrat, am ajuns pe palierul unde isi are CPT biroul, cred. Am o vaga banuiala ca asta a fost cazul, pentru ca un nenea cu arma si muschi multi m-a intrebat ce treaba am pe-acolo.

– Of, cautam un lift, i-am spus pe cel mai nevinovat ton posibil.

M-a intrebat daca stiu ca vizitatorii n-au voie sa se plimbe pe aici.

– Doar nu sunt un atentator! i-am zis razand. Ups! Nenea cu arma si multi muschi has no sense of humour. Ba chiar mi s-a parut ca ii zvacneste o vena la gat si ca i se dilata pupilele. Vorba lui Pink, “Are you a lonely boy, Mr. Prime-minister?”. Pai daca astia nu lasa pe nimeni sa se apropie de el, cine sa-l mai cheme la joaca?

Anyhoo, zilele astea pregatesc un interviu la Ministerul Apararii, cu unul dintre secretarii de stat. And everything is soo secretly hushed-hushed and fun! De exemplu, cand ma suna asistenta secretarului de stat sau cineva din cabinet, imi apare mereu numar secret. In plus, a trebuit sa completez niste declaratii cu tot felul de date, de la numarul la pantof la numarul de pistrui de pe umar.

Acum ca am prins gustul aventurii, I’ll go next level, baby! O sa caut pe cineva de la SRI sa-i iau un interviu! Poate primesc si un nume de cod, ceva, si poate intalnirea noastra o sa aiba si o denumire secreta, gen…uuuuu…I know, I know, “Operatiunea inozzica”? 😀