Acest articol este susținut de Raiffeisen Bank și este dedicat celor care cred în responsabilite și a face lucrurile ”așa cum trebuie”.

***

În decembrie 2017, Paul Logan, un vlogger american cu 18 milioane de fani pe YouTube, vizita pădurea japoneză Aokigahara. Supranumită ”Pădurea Sinuciderilor”, Aokigahara este cel mai cunoscut loc de sinucidere din lume, unde anual sute de japonezi își iau viața.

În timpul periplului, Logan și prietenii săi au găsit cadavrul unui bărbat care s-a sinucis. ”Băi, ești viu? Îți bați joc de noi?!” strigă Logan, vizibil șocat, către trupul neînsuflețit al bărbatului. Tânărul de 22 de ani a postat apoi filmarea morbidă (care conține și o descriere a cadavrului și speculații în legătură cu momentul morții) pe canalul său cu titlul ”AM GĂSIT UN MORT”, lăudându-se că ”marchează, cu siguranță, un moment în istoria YouTube”. Spre finalul filmării din pădure, Logan râde și își cere scuze fanilor, spunându-le că a vrut să facă un filmuleț amuzant.

Două lucruri s-au întâmplat în următoarele 24 de ore. Din cauza valului de critici, vloggerul a șters filmarea (deși, în primele 8 ore fusese văzută deja de peste 6 milioane de persoane, majoritatea fani cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani) și în online s-a iscat o dezbatere importantă despre responsabilitatea pe care influencerii o au față de fanii lor. Azi vă prezint perspectiva mea asupra responsabilității creatorilor de conținut online.

***

Ce au în comun o instagrameriță care se pozează cu ultima gentuță, un adolescent care postează videouri virale pe YouTube și un blogger popular, care scrie despre o carte citită pe blog? Putere. Puterea de a influența starea de spirit, alegerile și, mai ales, deciziile de cumpărare ale urmăritorilor lor. Îi putem spune popularitate sau faimă, dar tot la noțiunea de putere se reduce.

Pe lângă interesul personal, unii influenceri își folosesc această putere pentru a-și sensibiliza urmăritorii în legătură cu campanii umanitare sau subiecte sensibile (violența domestică, bolile psihice, egalitatea de șanse etc.). Alții își folosesc puterea strict pentru a-și spori popularitatea și veniturile. Cei de la Forbes au făcut o serie de materiale video pe această temă, numite ”The Business of Influence”. Dacă vă intresează subiectul, vi le recomand.

Nu spun că toate vedetele online ar trebui să se dedice cauzelor sociale, ecologice, civice etc., dar spun că toți ar trebui să realizeze că, așa cum au spus revoluționarii francezi la 1793 (și, mai apoi, autorul Spider-Man):

”With great power comes great responsibility.” (”O mare putere presupune o mare responsabilitate”)

Cu cât sunt mai numeroși cei care te urmăresc, cu atât mai mare este răspunderea ta (deși, la modul ideal, ar trebui să te simți la fel de răspunzător fața de 10 oameni sau față de 10 milioane). Care este, așadar, responsabilitatea creatorilor de conținut online? Sigur, nicăieri nu există ”Manualul micului influencer” unde să fie menționată, așa că rândurile următoare reprezintă strict părerea mea.

Cred că minimul pe care pot să-l facă bloggerii/ vlogerii/ instagramerii/ talentele digitale (sau cum s-or mai auto-denumi) ar fi să respecte 2 reguli de bun-simț:

1️⃣ Să nu publice conținut nociv sau ofensator.
2️⃣ Să nu inducă în eroare/să nu mintă.

În cazul lui Paul Logan și al filmulețului său infam, de exemplu, este evident de ce conținutul este nociv, mai ales ținând cont de publicul său (pre-adolescenți și adolescenți impresionabili).

Există, însă, cazuri unde nocivitatea este mult mai puțin evidentă, dar la fel de dăunătoare. O influenceriță care le recomandă fanelor ei un ceai de slăbit sau anumite pastile diuretice sau una care își photoshopează silueta poate trimite mii sau zeci de mii de tinere femei pe calea dietelor yo-yo și a bulimiei sau a anorexiei. Și exemplele pot continua.

Dacă în acest prim caz derapajele sunt mai rare și mai rapid sancționate (mai ales în cazul conținutului ofensator), în cazul responsabilității de a nu induce în eroare, derapajele sunt la ordinea zilei.

Să luăm un exemplu concret. Pot să renunț la ce-mi spune logica elementară, de exemplu, și să te cred pe cuvânt când susții sus și tare că te speli numai cu șampon Urzica și te demachiezi doar cu lapte Doina, chiar dacă tu pozezi în Coco Chanel pe Instagram. Dar nu mai pot să cred în onestitatea și autenticitatea ta dacă, o lună mai târziu, le recomanzi fanilor tăi produsele tale preferate, șamponul Luxury Luxe Lux și un dispozitiv de curățare a tenului de 100 de euro. Ori suferi de personalități multiple ori de ipocrizie, alegerea îți aparține.

Tot la capitolul responsabilității de a nu induce în eroare, multă lume le reproșează bloggerilor/vloggerilor/starurilor digitale faptul că nu marchează conținutul sponsorizat, pentru care au primit bani de la anumite branduri.

Pot înțelege frustrarea fanilor față de această lipsă de transparență/onestitate, cum pot înțelege foarte bine însă și reticența influencerilor de a marca conținutul plătit ca atare, de teamă că va fi ocolit de urmăritorii lor.

Personal, aleg să marchez conținutul sponsorizat pe blog din 2 motive:

1️⃣ Am încredere în inteligența cititorilor mei, cum știu că și ei au încredere în integritatea și onestitatea mea. Știu că cei care mă citesc vor sesiza faptul că un anumit articol face parte dintr-o campanie pentru un anumit brand. Cum am încredere și că cititorii mei știu că nu aș scrie despre produse pe care nu le folosesc sau despre acțiuni în care nu cred.

2️⃣ Am încredere că cititorii mei înțeleg faptul că blogul meu este atât pasiunea, cât și munca mea și că e normal să vreau să fiu plătită pentru ea, pentru a putea să o fac în continuare. În plus, n-am văzut nicio femeie, niciodată, închizând furioasă o revistă ”Vogue” sau ”Harper’s Bazaar” după ce a văzut că are reclame. 🙂 Toată lumea știe că respectivele pagini de publicitate sunt cele care acoperă costurile de tipărire, salariile editorilor, plata fotografilor, modelelor etc. Același lucru este valabil și pentru un blog. Doar că, spre diferență de o revistă pe care plătești o anumită sumă, conținutul unui blog îl consumi gratuit.

Nu doar bloggerii/vloggerii/instagramerii sunt însă responsabili de această lipsă de transparență. De multe ori, reprezentanții brandurilor sau ai firmelor de PR sunt cei care încurajează voalarea relației comerciale. Să marchezi un text/video sau o poză drept ceea ce este, adică un parteneriat plătit, e indezirabil pentru un brand pentru că subminează autenticitatea demersului.

Doar că, să fim serioși, dacă vorbim despre numărul tot mai mare de influenceri care își cumpără ”fanii” (și e suficient să folosiți un site ca Social Audit Pro sau Hype Auditor să vedeți cum arată realitatea – eu am făcut-o și e un exercițiu extrem de deschizător de ochi), vorbim deja din start despre o interacțiune falsă, inautentică. Și nu cred că există PR sau reprezentant de brand care nu știe cum stau lucrurile.

Mi s-a întâmplat ca un brand să îmi ceară să nu menționez într-un articol că este un advertorial (adică un articol sponsorizat), pentru că n-ar ”da” bine și ar împiedica oamenii să-l citească. Le-am spus că nu este posibil și că asta e politica mea editorială. N-au mai insistat. Nu doar că mențiunea că e sponsorizat de un brand n-a pus oamenii pe fugă, dar respectivul articol a fost apreciat și share-uit de mulți cititori. Pentru că, la fel ca orice alt articol al meu, era muncit, bine documentat, scris cu pasiune și conținea informații utile.

Și așa ajung la responsabilitatea pe care eu o simt față de fiecare dintre voi, fie că mă citiți de aproape 12 ani sau pentru prima oară. Simt că am 3 responsabilități față de cititori:

Să spun adevărul

Marchez conținutul sponsorizat ca atare, nu vă spun că m-am vindecat de acnee după o săptămână folosind o cremă minune sau de depresie cu ceai de ylang-ylang și yoga. Spun lucrurilor pe nume, chiar dacă asta mă transformă într-o femeie adevărată, vulnerabilă, imperfectă, nu într-o zână diafană și zen.

Să am un impact pozitiv asupra oamenilor

Încerc să îmi folosesc cunoștințele și experiențele pentru a face viețile celor din jur mai bune sau mai ușoare. Caut să informez oamenii despre subiecte tabu, pe care alții le ocolesc (boli psihice, egalitate, finanțe personale etc.). Recomand cărți, filme, produse, experiențe sau exerciții care în viața mea au avut un rol pozitiv.

Să nu pierd timpul cititorilor

N-o să reușesc în fiecare zi să scriu un articol care să schimbe viața cuiva, dar încerc ca, în schimbul timpului pe care l-a investit deschizând blogul meu, omul respectiv să plece de aici cu o informație interesantă sau cu o perspectivă nouă asupra lucrurilor. Scriu și texte umoristice, care n-au un rol informativ, dar care îmi doresc să amuze sau să relaxeze pe cineva. Orice ar fi, n-aș vrea ca cineva să simtă că a parcurs un text al meu și că a pierdut timpul.

***
Am scris acest text, despre ce înseamnă responsabilitatea în viziunea mea, la invitația celor de la Raiffeisen Bank, care, la începutul acestui an, au făcut un sondaj în rândul românilor pe tema responsabilității, cu rezultate surprinzătoare, zic eu.

Iată ce au răspuns cei chestionați (un eșantion național reprezentativ, de 1088 respondenți, bărbați și femei cu vârsta peste 16 ani) la întrebarea ”Care sunt meseriile pentru care responsabilitatea este extrem de importantă?”.

Doar 5 din 10 români cred că meseria mea, cea de jurnalistă/scriitoare, presupune responsabilitate. De bloggeri, vloggeri sau instagrameri nici nu vreau să-mi imaginez ce părere au. 😀

Cei de la Raiffeisen Bank cred, însă, că este nevoie de responsabilitate în fiecare meserie și că oamenii, indiferent de statut social, vârstă sau sex fac lucrurile așa cum trebuie. Și-au propus, așadar, ca în cadrul campaniei ”E timpul să punem responsabilitatea în lumină!”, să prezinte oameni obișnuiți, care își fac meseriile cu responsabilitate, fără a alege drumul scurt, fără ”merge și așa”, care fac mereu mai mult decât ”se cere”.

În ultimele luni, 6 bloggeri (Simona Tache, Stelian Muscalu, Victor Kapra, Diana Cosmin și Cristina Bazavan) au scris despre ce înseamnă responsabilitatea în viziunea lor și au intervievat apoi câte un reprezentant al meseriilor aflate în topul de mai sus (o profesoară, un bancher, un medic, un avocat, un aviator și un regizor). Puteți citit textele lor, precum și mai multe rezultate foarte interesante ale studiului pe site-ul Raiffeisen Bank.

Alți 4 bloggeri/vloggeri, printre care mă număr și eu, urmează să scrie în perioada următoare despre alte meserii, pe care românii le văd ca mai mult sau mai puțin responsabile.

Recunosc că, atunci când cei de la Raiffeisen m-au invitat să scriu despre o persoană care face curățenie (care intră în categoria de 56% responsabilitate în ochii românilor, împreună cu agenții de pază și vânzătorii), m-am gândit că am tras paiul scurt. Sigur, cred că e nevoie de multă responsabilitate în orice meserie, dar mi se părea că pe lângă activitatea captivantă a unui pilot sau chirurg sau cea inspirațională a unui profesor, cea a unei persoane care face curat pălește.

Am ajuns, însă, de vorbă cu un om care a ajuns de la mop la CEO cu o responsabilitate și o etică a muncii de fier, care m-a impresionat și mi-a dat, totodată, o lecție de neuitat. Abia aștept să vă fac cunoștință cu el săptămâna viitoare!

Până atunci, însă, sunt curioasă să-mi spuneți, în comentarii, ce părere aveți despre rezultatele studiului Raiffeisen și unde se situează meseria voastră în respectivul top. 🙂