“My school was so tough the school newspaper had an obituary section.” (Norm Crosby)

Am dat zilele astea peste un blog ce, spre marea mea stupoare, conţine poze cu mine în liceu. Deşi de fiecare dată când aud menţionându-se cuvântul „liceu” mă apucă tot felul de melancolii şi tristeţi de sezon, dacă stau bine şi mă gândesc, până acum nu mi-aş fi putut aminti imagini concrete din acea perioadă. Şi acum ştiu şi de ce.

Spicuiesc din poze, in a random order: bărbie dublă (într-o poză apare chiar triplă, dar sunt sigură că aia e un trucaj grosolan!), o faţă cât Federaţia Rusă înainte de destrămare, şolduri generoase ca Angelina Jolie cu copiii somalezi, o tunsoare realizată cel mai probabil pe întuneric de o coafeză în stare de ebrietate etc.

Dacă îmi amintesc bine, în liceu nu eram ceea ce am numi o fată stylish. De altfel, ţinând cont de modul în care arătam, e o minune că am supravieţuit liceului. Îmi amintesc că, în timp ce colegele mele erau oripilate de uniformele noastre de un albastru turbat, eu m-am încăpăţânat să o port pe a mea un semestru întreg din clasă a XII-a (tocmai când nu mai erau obligatorii) dintr-un sentiment corny şi geekish de ataşament faţă de liceu. 😀 Şi dacă vă gândiţi să invocaţi scuza cu Cernobîlul, drop it, şi colegele mele făceau parte din aceeaşi generaţie de copii radiaţi şi nu umblau cu sacouri albastre scămoşate şi pantaloni gri.

Evident, pe „vremea mea” nu exista secţiune „Achieve Straight A’s and Still Maintain Coolness” sau „Get Nice Grades While Still Being a Cool Socialite” pe wikiHow (la secţiunea „How to Survive High School”). So I could only go so far. 🙂

Nu demult am avut o discuţie cu prietena mea Ligia, în care îmi exprimam o nedumerire. Cum se face că, în timp ce în liceu îmi plăcea genul de geek, cu ochelari, cămaşă şi pulover etc., chiar puţin mai urâţel, acum n-aş mai putea să mă întâlnesc cu un asemenea tip? La care Ligia mi-a răspuns: „Pentru că acum eşti o tipă cu pretenţii”. Şi, fie pentru că m-am întristat la auzul răspunsului, fie pentru că pur şi simplu s-a răzgândit, Ligia a reformulat: „Pentru că acum arăţi ca şi cum ai fi o tipă cu pretenţii”. :))

Ne alegem oare prototipul bărbatului de care ne-am putea îndrăgosti în funcţie de imaginea de sine pe care o avem? Discutabil. Cert este că, după ce am văzut pozele acelea din vremuri demult apuse, am început să-i apreciez şi mai mult pe cei mi-au fost alături şi m-au iubit în liceu, just the way I was. 🙂