Îmi place sintagma asta, guilty pleasure. Îmi place ideea de combinație între două sentimente necongruente, care împreună dau un rezultat delicios.

Mi-aduce aminte de o colegă care îmi povestea că, atât timp cât tatăl ei nu știa că fiica lui fumează, fiecare țigară fumată pe șustache în baie avea o aromă unică. După ce fata s-a maturizat și fumatul a dispărut de pe lista tabuurilor, experiența și-a mai pierdut din aura de mister și gustul misterios a dispărut pentru totdeauna.

Pe cât de mult îmi place aura de interzis conținută de sintagma de mai sus, pe atât mă amuză modul în care unele persoane o folosesc pentru a-și apăra anumite gusturi. Am citit pe Last Fm zeci, poate sute de comentarii ale căror autori (persoane cu gusturi muzicale underground-cool-kindda-thing) se extaziau în fața unei melodii de-ale lui Katy Perry, de exemplu, numind-o ”guilty pleasure”. Mie, în schimb, dacă îmi vine să dansez de fiecare dată când aud Hot & Cold, nu mi se pare că ar trebui să-mi fie jenă de asta.

Dar am și eu lista mea de plăceri cărora le atribui instant eticheta de ”vinovate”, și în care mă cufund cu la fel e mult aplomb (dacă nu și mai mare) ca în cele ”permise”.

Fără să stau mult pe gânduri, una dintre primele care îmi vine în minte e Gossip Girl. Adevărul e că nu știu -aproape- pe nimeni care să vorbească despre Gossip Girl fără să-l numească o plăcere vinovată. Pentru cei care încă n-au făcut cunoștință cu serialul (care vine și în România de sâmbătă, se pare la Pro) descrierea, pe scurt, ar fi cam așa: teen drama cu personaje arhetipale și o linie narativă clasică.

O gașcă de adolescenți newyorkezi uber-privilegiați, care se fâțâie de colo-colo în costumele lor Dior și Versace, mănâncă caviar la micul-dejun, dețin cluburi de noapte și petrec monstruos. Multă lume asociază GG cu Beverly Hills, 90210 sau cu The OC din perspectiva personajelor, a intrigilor, a conceptului în sine. Alții consideră Gossip Girl un fel de Sex & The City cu adolescenți, din prisma faptului că personajele portretizate au devenit adevărate fashion-icons și că, într-adevăr, serialul este un trend setter în materie de stil.

Din punctul meu de vedere, teen drama ușurel așa cum e el, GG a dus conceptul de serial TV la un nou nivel. Combinația genială între premiza filmului, vârsta telespectatorilor și tehnologia pe care o au aceștia la dispoziție a făcut ca GG să creeze un nou fenomen: e primul serial care a avut succes pe internet a priori, cu legiuni de fani care descarcă noile episoade pe iTunes, și alte sute de mii care le downloadează pe cele vechi direct de pe site-ul CW (producătorul serialului).

În plus, ideea de bază a filmului (aceea a unui blog de bârfe, de unde și titlul) a prins viață în realitate: mii de fani își urmăresc idolii din film în viața reală și apoi postează mici bârfe picante pe site-uri de gossip sau fac schimb de zvonuri (despre actori sau personajele din serial) pe forumuri sau site-uri de fani. De altfel, într-un articol foarte consistent, două editorialiste de la New York Magazine îl numesc cel mai bun show de televiziune și un produs de geniu.

Dar nu despre acțiunea sau conceptul filmului am vrut să povestesc azi. 🙂 Într-adevăr, intrigile, replicile și răsturnările de situație sunt, pe alocuri, delicioase, dar nu ar fi suficiente să mă țină o oră cu nasul lipit de monitor. Adevăratul ingredient-minune care mă face dependentă de acest film sunt HAINELE.

Da, ați citit bine, hainele. Pentru că din punctul meu de vedere, să mă uit la GG e echivalent cu a răsfoi Vogue (ediția franceză, americană, britanică și italiană în același timp), a urmări un runway show și a sta cu ochii în The Sartorialist (o altă guilty pleasure a mea, care îmi mănâncă zeci de minute; cred că sunt singura care citește aproape toate comentariile, dar o fac pentru că este un excelent exercițiu de fashion anthropology, da?! :D) toate laolaltă.

Într-adevăr, după primele 2 minute de vizionat, îți dai seama că probabil n-o să îți permiți niciodată hainele pe care le poartă personajele respective (costume, rochițe, curele, genți și pantofi de mii sau zeci de mii de dolari fiecare) și pe care le schimbă, pare-se, în medie de 8 ori pe episod, dar nu te poți abține. La fel cum, deși știi că niciodată n-o să patinezi precum campionii mondiali la acest sport, asta nu te va opri să te bucuri de spectacolele lor.

Pentru că GG este ca o uriașă paradă a modei sau ca o lecție de stil vestimentar de 60 de minute pe săptămână. Într-adevăr, modelele-actori spun replici, fac chestii, plănuiesc, complotează, visează, se iubesc, se urăsc, dar toate acestea devin un fel de muzică ușoară de fundal, în timp ce adevăratele staruri, HAINELE, atrag toată atenția.

De altfel, personajele principale ale serialului, dulcea, senina, dar fada Serena a fost comparată nu cu o persoană, ci cu o revistă de fashion, French Vogue, în timp ce stilata și adorabil de malefica Blair e comparată de designerul care le compune ținutele, Eric Daman, cu American Vogue.

Oricum, nu este greu de observat cum hainele și accesoriile sunt o parte marcantă a conturării identității fiecărui personaj. Într-un articol în care este prezentat locul unde aș vrea să fiu îngropată la moartea mea (aka garderoba imensă care adăpostește țintutele personajelor din GG :D), Daman explică modul în care a gândit identitatea vizuală a celor două fete: Serena are drept punct de plecare imaginea boho-chic a lui Kate Moss (cu accente de rocker chick, aș adăuga eu), în timp ce Blair e o combinație mai tinerească a icon-urilor vechiului Hollywood, în special Audrey Hepburn. Inspirational wall mai jos pentru lămurire.

Recunosc deschis că sunt înnebunită după Blair Waldorf (inclusiv după construcția psihologică a personajului ei, pentru că mi se pare destul de dificil să creezi un personaj negativ în al cărui fervent șef de galerie te transformi fără să vrei) și că mă trezesc deseori că pun pauză la film pentru a-i studia ținutele. Personajul arată mereu de parcă ar fi coborât din vitrina unui magazin couture din upper-east side, cu ținute impecabile și perfectă până la vârful firelor de păr. Ador faptul că n-am văzut-o niciodată în pantaloni (poartă mereu fuste sau rochii cu ciorapi groși iarna și picioarele goale vara – vezi mai jos), probabil la fel m-aș îmbrăca și eu dacă n-aș fi atât de comodă. 🙂

De asemenea, îmi place pasiunea ei pentru culorile puternice, vesele (mai ales în combinații de genul ciorapi/colanți roșii, portocalii sau galbeni + costume gri sau negre), și toate acele mici girlie details care fac diferența: dantelă, funde, volănașe, you name it, Blair’s got it! Jos un mic (și modest) colaj cu diversele ei ținute.

Dar motivul pentru care Blair este my personal fashion heroine este faptul că a reinventat accesoriile de păr, pe care le ador. De la cordeluțe simple, cu pene, flori sau funde, la fandacsii, eșarfe de mătase sau bentițe împletite, Blair a transformat accesoriile acestea (atât de subestimate!) în her fashion signature.

Pentru că mă simt vinovată că i-am făcut odă doar lui Blair, o să spun două cuvinte și despre stilul vestimentar al celuilalt personaj principal, Serena van der Woodsen. Din punct de vedere vestimentar, fata asta mă enervează la culme, pentru că toate ținutele ei au aerul ăla de efortless chic, de parcă ar arunca ceva în grabă pe ea, în timp ce aleargă dintr-o cameră în alta dimineața, înainte de școală. Să nu vă lăsați păcăliți, însă. Deși ținutele ei sunt mult mai puțin extravagante decât ale lui Blair, sunt cel puțin la fel de studiate și tot la fel de scumpe. Baza în gardroba ei o reprezintă jachetele (de toate culorile, formele, texturile și lungimile), skinny jeans, gențile uriașe și tocurile amețitoare (Kate Moss-like, după cum am spus). Vezi mai jos.

Serena poartă însă și rochițe sau fuste, dar în cazul ăsta vorbim de mini-mini. E adevărat, picioarele ei nesfârșite sunt un accesoriu util la capitolul ăsta (vezi poze jos).

Acestea fiind spuse, mă simt nevoită să închei acest post despre fashion, trenduri și stil personal, de a cărui redactare deja am început să mă simt vinovată. Mi-e teamă că devin too girlie to handle. 🙂