Ori de câte ori îmi spun că un obiectiv mă depășește, că nu am pregătirea necesară să fac ceva sau că viața nu e cinstită, îmi amintesc de una dintre femeile de mai jos, renunț să mă mai plâng și încerc să fac ceva, oricât de puțin.
”Nu am pregătirea necesară”
Vă garantez că îi cunoașteți munca lui Edith Head, femeia care a câștigat un număr record de 8 (opt!) Oscaruri, chiar dacă nu i-ați auzit niciodată numele.
Dacă expresia ”fake it till you make it” ar avea nevoie de o poză în dicționar, nu-mi imaginez o persoană mai potrivită decât Edith. La 24 de ani, aceasta preda franceză la un liceu din Hollywood, când a aflat că se caută un profesor de artă. Fără să stea pe gânduri, a spus că poate preda și arta, pentru a câștiga niște bani în plus la salariu. Cunoștințele ei în domeniu erau nule. Ca să compenseze, a făcut cursuri la seral.
La 26 de ani, s-a prezentat la un interviu pentru un job de ilustrator de costume la studiourile de film Paramount Pictures. Nu avea cunoștințe sau experiență în artă, design sau design vestimentar, iar portofoliul pe care l-a prezentat la interviu era compus din desene de-ale elevelor ei de la liceu. Cu toate acestea, a primit job-ul.
Edith n-a rămas însă toată cariera o impostoare, dimpotrivă. Nu numai că a învățat, din mers, tot ce se putea învăța în domeniul designului vestimentar, dar a ajuns să fie unul dintre cei mai respectați și căutați designeri de costume de la Hollywood.
Una dintre rochiile mele preferate din toate timpurile, rochia alb cu negru purtată de Grace Kelly în ”Rear Window”, este creația lui Edith.
La fel este și ultra-cunoscuta și iconica rochie neagră pe care Audrey Hepburn o poartă în ”Breakfast at Tiffany’s” (ca și ținutele ei din ”Sabrina” sau ”Roman Holiday”), rochia pe care Bette Davis o poartă în ”All About Eve” sau cea albă, somptuoasă, purtată de Elizabeth Taylor în ”A Place in The Sun”.
“You can have anything you want in life if you dress for it”, a spus celebra Edith la un moment dat.
Având în vedere că citatul aparține unei femei nominalizate de 35 de ori la premiul Oscar, pe care l-a și câștigat de 8 ori, zic să o ascultăm. 🙂
”E prea greu”
Raha Moharrak și cu mine avem în comun anul nașterii, 1986. Și cam atât. Născută într-o familie tradițională din Arabia Saudită, Raha avea 24 de ani când a decis că-și dorește să escaladeze munți.
Avea zero experiență în domeniu, nu văzuse niciodată zăpadă sau gheață (spune, glumind, că singura gheață pe care o știa era cea din congelator sau din cocktailuri), dar faptul că cei din jur i-au spus că e imposibil, a făcut-o să-și dorească și mai mult acest lucru.
Cum se pregătește o fată crescută în deșert să escaladeze munți? Cu o pereche de ghete, un cântar, un rucsac, o pungă de gunoi și niște nisip. Raha a povestit că în fiecare zi se încălța cu ghetele, își punea câteva kilograme de nisip într-o pungă de gunoi, punea punga în rucsac și mergea ore în șir cu greutatea în spate. Pe măsură ce prindea puteri, adăuga încă un kilogram de nisip în pungă și încă un kilometru la traseu.
Puteți urmări videoul de mai sus subtitrat aici.
În 2011, la 25 de ani, a urcat pe Kilimanjaro, ”acoperișul” Africii. Au urmat fiecare dintre celebrele ”7 Summits” (adică cel mai înalt munte de pe fiecare din cele 7 continente).
În 2013 a devenit prima femeie din Arabia Saudită și cea mai tânără persoană arabă care a urcat muntele Everest.
”I climbed simply because I believed I could. I didn’t care about being youngest, first or history. I would still have climbed it if I was the anonymous, oldest nobody. Me, a Saudi girl from the desert, managed to touch the sky. I love it! And I want every girl to come after me and think: «You know what? If she could do that, then I can not only touch the sky, I can go to the stars» ”, a spus Raha într-un interviu.
Încerc să-mi aduc aminte acel ”I climbed simply because I believed I could” ori de câte ori cred că nu pot să fac ceva. Dacă Raha a putut, pot și eu. În fond, suntem născute sub aceleași stele, în același an. 🙂
”Nu e cinstit”
Dacă sunteți fane ale serialului ”Dădaca” (”The Nanny”) și vreți să rămâneți cu imaginea lui Fran făcând parada prin fața lui Maxwell în cele mai scurte și strâmte rochii și fuste posibile, opriți-vă aici cu lectura acestui articol. Pentru că povestea de viață a lui Fran Drescher, interpreta personajului principal, este îngrozitor de tristă.
Fran și viitorul ei soț, Marc Jacobson, s-au cunoscut în timpul liceului și s-au căsătorit pe când ea avea 21 de ani.
Șapte ani mai târziu, doi hoți înarmați au pătruns în casa lor din Los Angeles. Unul dintre bărbați a violat-o pe Fran și l-a forțat pe soțul ei, care fusese bătut și legat, să se uite. Fran a avut nevoie de mulți ani de terapie să-și revină după acest episod. Violatorul ei, care era eliberat condiționat în momentul spargerii, a fost prins și condamnat la închisoare pe viață.
Fran nu doar că a găsit forța să-și continue viața după această traumă incredibilă, dar a reușit să devină o actriță de succes. În 1993, avea deja 36 de ani (și știți ce înseamnă vârsta la Hollywood) când a devenit celebră datorită sitcomului ”Dădaca”, pe care l-a creat împreună cu soțul ei.
Dacă în viața profesională lucrurile au început în sfârșit să meargă bine pentru actriță, în viața personală a urmat și mai multă suferință. Fran a pierdut mai multe sarcini și a descoperit că soțul ei este gay.
Pentru că l-a iubit (și, după spusele ei, încă îl iubește necondiționat), atunci când cei doi s-au despărțit, în 1996 și ulterior au divorțat, în 1999, ea a păstrat secret motivul adevărat și a luat ”vina” asupra ei. Apoi, când Marc a declarat public că este gay, Fran a devenit o puternică activistă LGBT.
În 2000, după ce fusese diagnosticată greșit de 8 doctori, timp de mai mulți ani, Fran a aflat că are cancer uterin și a fost supusă unei histerectomii de urgență. S-a vindecat complet și a povestit apoi despre experiență în cartea ei, ”Cancer Schmancer”, prin care a încercat să educe și să ajute femeile și bărbații în lupta împotriva cancerului.
”My whole life has been about changing negatives into positives” a scris ea în respectiva autobiografie.
Am îndrăgit mereu personajul logoreic și strident pe care l-a creat în ”Dădaca”, dar cunoscându-i povestea de viață, am devenit admiratoarea uneia dintre cele mai puternice, curajoase și inspiraționale femei de care am auzit.
PS: Ca fapt divers, străbunica lui Fran, Yetta (inspirația pentru personajul Yetta din ”Dădaca”) s-a născut la Focșani. 🙂
***
Contrar pozei care ilustrează acest articol, am scris acest text nu pentru ”the women who don’t give a fuck”, ci pentru cele care give too many fucks. 🙂 E un reminder și pentru voi, și pentru mine, că ar trebui să ne pese mai puțin (de ce spun ceilalți sau vocea aia enervantă din capul nostru) și să ne trăim viețile mai mult.
10 Comentarii
Iulia
Multumesc mult pentru acest articol, e tocmai ce aveam nevoie zilele astea si ca fapt divers si eu sunt nascuta tot in 1986 :).
Inoza
Iulia, mă bucur mult că ți-a plăcut articolul! 😀
Și hei, se pare că 1986 a fost un an bun! 😉
Ingrid
Bun articolul, aveam nevoie de povestea lui Edith. Cred ca avem o problema generala cu inceputul lucrurilor pentru ca nu credem in noi sau in ideea noastra. Apoi, nu e suficient doar sa credem ci sa muncim ca sa ne sustinem ideea. Dar odata ce ai inceput ai facut deja jumate din munca, poate cea mai grea.
Inoza
Ingrid, ai dreptate cu lipsa de încredere.
Și e mai mult o problemă a femeilor decât a bărbaților, din păcate. Am citit un articol foarte interesant în Harvard Business Review care spunea că femeile aplică pentru un job doar dacă îndeplinesc 100% dintre criteriile cerute. Bărbații o fac și dacă îndeplinesc doar 60%: https://bit.ly/2SgzX7l.
Știi care e ironia? Că ai nevoie doar să îndeplinești 50% dintre cerințe să primești job-ul. 🙂 Dovada: https://bit.ly/2FKvPeb
Anyway, good for Edith, avem ce învăța de la ea. 🙂
Ingrid
PS tot 86 sunt si eu 🙂
Ioana Soare
Mereu învăț ceva de la tine, Ina! Nu știam niciuna dintre cele două povești și a fost o plăcere să le descopăr ♥
Milena
Multumesc, ajuta enorm sa citesc despre viata unor femei absolut inspirationale,atat de puternice! Te imbratisez 🙂
Mariana
M-am bucurat sa aflu despre Raha Moharrak si despre performanta ei. Stiam de Nadir Dendoune, primul franco-algerian care a urcat pe Everest, pana in varf, fara nicio pregatire prealabil (doar scarile de la bloc pana la etajul zece cum explica el (:-))). E si un film inspirat oarecum din povestea lui dar nitel mai romantat (:-)). “The climb” (2017). Minunati oamenii astia care fac lucruri ce par dincolo de puterile lor si astfel imping limitele mai departe.
Si minunati si cei care scriu despre ei (:-))
SIlvia
Un articol foarte bun, si mie imi place sa citesc despre femei inspirationale, deoarece ma motiveaza si pe mine sa continui sa lupt 🙂 Cred ca noi femeile suntem foarte puternice si mai cred ca e bine sa invatam una de la alta, sa fim feministe intr-un sens bun al cuvantului.
Crengu
La fix si pentru mine! Multumesc!