Oaia neagră este, din multe puncte de vedere, cel mai important membru al familiei. Motivul? Este persoana care poate întrerupe trauma transgenerațională.

***

Dacă vă cer să vă gândiți la o ținută iconică a Prințesei Diana, ce vă vine în minte? Rochia albastră de la logodnă, rochia de mireasă, celebra ”revenge dress” pe care a purtat-o la câteva zile după ce Charles a recunoscut, public, că a înșelat-o?

Toate sunt emblematice, cu siguranță. Dar pentru mine, cea mai iconică ținută pe care a purtat-o vreodată Lady Di și singura prin care și-a comunicat cu adevărat personalitatea și poziția în familia regală a fost puloverul roșu cu oi albe și o oaie neagră, solitară. Oaia neagră era, bineînțeles ea. Știu, pentru că și eu sunt o oaie neagră.

Înainte să vă spun de ce cred eu că oaia neagră este importantă și care e rolul ei, trebuie să stabilim mai întâi un aspect important, pe care, din punctul meu de vedere, multă lume îl confundă.

Unpopular opinion: oaia neagră nu este un membru problematic al unei familii perfect funcționale și fericite. Nu este fiul dependent de heroină dintr-o familie iubitoare și înțelegătoare, care face toate eforturile pentru a-l ajuta. Nu este fiica pe care părinții au susținut-o mereu să facă orice în viață și care renunță la facultate și devine stripteuză (nu că e un lucru greșit în a devenit stripteuză, întrebați-o pe Cardi B).

Oaia neagră este acel membru al familiei funcțional care e diferit de restul familiei disfuncționale și nu se integrează în ea. De aceea, pentru a avea o oaie neagră, trebuie să avem o familie disfuncțională.

O persoană care nu se integrează într-o familie funcțională este o persoană cu probleme. O persoană care nu se integrează într-o familie disfuncțională este o oaie neagră. A se vedea Prințesa Diana și Familia Regală Britanică, de unde și celebrul pulover.

Ce presupune, totuși, o familie disfuncțională? Cred că cea mai bună prezentare a termenului l-am întâlnit la Laura Connell, o autoare specializată în traumă. Iată ce spunea:

”Familiile disfuncționale evită creșterea și schimbarea cu orice preț. Sunt mai interesate să «aibă dreptate» decât să te înțeleagă. Aceste familii fac mari eforturi pentru a păstra status quo-ul. Sacrifică drepturile și libertățile individului pentru a ține în funcțiune sistemul familial.

În astfel de sisteme, comunicarea nu este nici onestă, nici deschisă. Dacă ai crescut într-o astfel de familie, s-ar putea să fi învățat să nu-ți exprimi ideile sau opiniile. Mai ales dacă diferă de cele ale familiei.

Onestitatea emoțională rezultă în respingere, punere la zid și abandon. Astfel se reîntărește dinamica familiei, că e mai bine să vorbești cu alții despre cineva cu care ai o problemă. Dacă mergi direct la ei, ești pedepsit.

Familiile disfuncționale pot fi atât de rigide încât e imposibil să ai o discuție deschisă despre un conflict. Ele se bazează pe roluri și reguli care nu pot fi contestate. Altfel, sistemul riscă să fie expus și asta înseamnă recunoașterea unor probleme care trebuie schimbate. Nu vor asta.

De aceea oamenilor deschiși și concentrați pe creștere personală le este greu sau imposibil să rămână în relație cu familia disfuncțională de origine. Pentru că n-a existat o relație de la bun început. O relație adevărată înseamnă libertatea de exprimare a sinelui și schimbul liber de idei.

Înseamnă să te confrunți cu blândețe cu cineva cu care ai o problemă. Înseamnă să folosești un conflict ca trambulină pentru o apropiere mai profundă și pentru o schimbare pozitivă.

Familiile disfuncționale nu vor tolera așa ceva.”

Oaia neagră este, așadar, persoana din familie care rupe ciclul șabloanelor relaționale transmise din generație în generație. Nu este un rol ușor și nici unul pe care cineva și-l asumă de bună voie.

Cum devii oaia neagră a familiei? Din propria experiență, pur și simplu simți până în măduva oaselor că modul în care funcționează sistemul familial nu e bun pentru tine (și pentru nimeni, în general). Și începi să le arăți și celorlalți asta.

Am o familie minunată, pe care o iubesc la nebunie. Dar asta nu ne face mai puțin disfuncționali. Ori de câte ori apare un conflict, e evitat și măturat sub cel mai apropiat preș. Nu am învățat de la părinți cum să ne reglăm conflictele, pentru că nici ei nu au învățat de la părinții lor și tot așa. Individualitatea e sacrificată în fața unității familiale. Rareori cineva își acceptă vina pentru propriile greșeli. Traumele sunt off the table. Și așa mai departe.

Într-o familie disfuncțională, darul (și blestemul) unei oi negre este că vede ceea ce ceilalți din familie nu văd, simte ceea ce alții au evitat să simtă, confruntă umbrele familiei, vindecă și ajută viitoarele generații să evolueze.

Asta nu înseamnă, neapărat, că oile negre ale familiei au, de la bun început, instrumentele și abordarea potrivită pentru a face aceste schimbări. De cele mai multe ori nu e cazul.

Deseori am subliniat imperfecțiunile și erorile din sistemul meu familial fără tact. M-am răzvrătit fără să înțeleg exact ce anume mă deranjează și fără să știu să le explic cu diplomație sau eleganță celorlalți. Am folosit sarcasmul și ironia pentru a-mi exprima mâhnirea sau dezacordul. Am acționat impulsiv și instinctiv. Tot ceea ce știam era că modul în care funcționau lucrurile nu era ok pentru mine și că trebuia să existe o variantă mai bună și mai onestă de a relaționa.

Tocmai pentru că sunt o oaie neagră, mă recunosc în acest personaj și mă simt apropiată emoțional de el. Este unul dintre motivele pentru care ”Fetele Gilmore” rămâne serialul meu preferat din toate timpurile, deși între timp am văzut ”The Wire”, ”The West Wing” și multe alte seriale mult mai bine închegate și mai ”grele” (ca scriitură, tematică, personaje, etc). Dar Lorelai Gilmore este o oaie neagră, una în care m-am recunoscut din foarte multe puncte de vedere. De aceea, probabil, unul dintre cele mai mari complimente pe care le-am primit vreodată a fost când cineva mi-a spus că semăn cu ea.

Revenind la oile noastre (negre).

Dacă aveți o oaie neagră în familie, încercați, măcar puțin, să înțelegeți de ce putere e nevoie să te confrunți cu o traumă familială ani la rând, ca apoi să te pui de-a curmezișul în fața ei și să spui: ”Stop. Trauma asta se oprește la mine!”. E un gest de curaj. E o dovadă de forță interioară. E un pas care te costă, deseori, relațiile cu ceilalți, cărora le dai peste cap sistemul bine pus la punct.

Iar dacă sunteți o oaie neagră, trebuie să conștientizați cât de important e rolul vostru și că, în pofida a ceea ce simțiți uneori când agitați apele, sunteți un dar pentru familia voastră. Cel puțin, eu asta încerc să-mi spun. Și cred că Lady Di would approve. 🙂