„Buna ziua!
Numele meu este X/Y/Z, sunt studenta/absolventa a facultatii de Jurnalism/Litere/Comunicare si as vrea sa lucrez ca redactor sau colaborator la revista dumneavoastra. Mentionez in acest sens ca sunt un foarte bun comunicator/am abilitati de scris foarte bune/sunt un mare fan al publicatiei. Astept sa ma contactati pentru a discuta posibilitatea unei colaborari.
Cu multumiri,
X/Y/Z“
Cam asta e genul de email care a facut-o pe Cristina sa se ia cu mainile de cap ieri. Si pe buna dreptate.
Ceea ce nu inteleg fetele care scriu unui redactor-sef de publicatie (fie ea glossy sau nu), e ca ele trebuie sa vanda. Ceva. Orice. Ideal ar fi un portofoliu de texte (chiar si lucrari scrise la facultate si nepublicate), dar este suficient si un subiect interesant, bine documentat.
Sa nu te astepti ca un om care conduce o revista si are, deci, mii de taskuri pe cap sa te cheme la un interviu de angajare doar pentru ca ai folosit niste argumente persuasive intr-o scrisoare de intentie. Un email in care iti exprimi doar dorinta de a lucra la o astfel de publicatie fara a o sustine prin ceva concret indica doua lucruri: naivitate si incapacitatea de a intelege cum functioneaza piata muncii. Si, in plus, il face pe destinatar sa-si piarda timpul.
Dar ca sa nu credeti ca judec fara sa stiu despre ce este vorba, o sa va povestesc o istorioara personala. La finalul ei, va asigur ca veti gasi reteta prin care, daca asta va doriti, puteti ajunge sa scrieti la o revista.
Acum patru ani eu eram acea fata. Eram in anul II de facultate, singura mea cunostinta la vreo revista era tanti care le vindea la chioscul din coltul blocului si bruma de experienta pe care o aveam mi-era la fel de utila in domeniu ca o diploma de patiser.
Visam, insa, sa lucrez intr-o zi in biroul acela fabulos pe care il intrezaream printre paginile revistei mele preferate. Unde toate fetele erau slabe, aveau tenul impecabil, erau inconjurate mereu de carti si haine frumoase si mergeau in cele mai incredibile vacante. Si adevarul e ca, fie ca o recunosc sau nu, jumatate dintre fetele care se inscriu la sectia de jurnalism se viseaza Andreea Esca, iar cealalta jumatate Roxana Voloseniuc (redactorul-sef Elle).
Cum va spuneam, eram lipsita de experienta, nu aveam un portofoliu (la facultate abia ne invatasera sa scriem stiri), dar aveam o vaga banuiala ca daca as fi scris cuiva de la o revista, mailul meu s-ar fi pierdut printre alte cateva sute identice.
Si atunci mi-am petrecut vreo 2 saptamani in cautarea unui subiect pe care l-as fi putut transforma in material. Si asa l-am descoperit (habar nu mai am unde si cum, nu ma intrebati) pe Octavian Coifan. Daca dati un Google search cu numele lui veti descoperi ca este singurul parfumier din Romania si veti putea citi cateva zeci de interviuri cu el. Acum 4 ani, insa, oamenii din afara domeniului care auzisera de el erau foarte putini. Inca nu devenise un subiect hot pentru presa.
Nu mai stiu sa va spun cum anume, dar am facut rost de adresa lui de mail. Si i-am scris rugandu-l sa-mi acorde un interviu, pe care i-am spus ca-l voi publica intr-o revista de fashion. Octavian a fost foarte amabil si mi-a raspuns la toate intrebarile iar materialul (un interviu de vreo 10.000 de semne) a iesit destul de simpatic.
Mi-aduc aminte ca mi-a povestit in el despre exercitiile pe care le face zilnic pentru a-si antrena nasul sa diferentieze intre zecile si sutele de mirosuri, despre cursurile pe care le urma la o prestigioasa scoala pariziana, despre cum ia nastere un parfum si ce dorea sa schimbe in Romania in industria de beauty. Din pacate nu-l mai gasesc, dar atunci cand o s-o fac, o sa-l public.
Revenind la materialul respectiv: l-am editat de cateva zeci de ori si, dupa ce am fost cat de cat multumita de el, am inceput sa ma gandesc cui si sub ce forma as putea sa i-l trimit. Asa ca, a doua zi dimineata am iesit si am cumparat toate revistele glossy care existau, inclusiv Burda, care, aveam sa descopar socata si suparata acasa, continea numai tipare de haine. : ))) Am dat cam un milion de lei pe toate (o avere!), dar am vrut sa le am acasa si sa pot face observatii pe ele cu pixul, nu sa le studiez la biblioteca.
Apoi m-am asezat si le-am citit constiincios. Am eliminat din primul tur revistele gen Cosmo, Bolero, Joy, dar si Avantaje, Tonica etc. si am ramas cu vreo 5-6 reviste „serioase“: Elle, Beau Monde, Tabu :D, Unica, Tango si nu mai stiu care. Dupa alte cateva zile de citit si clasificat articole si stiluri de scriitura, am decis sub ce forma voi prezenta materialul meu fiecarei publicatii in parte. Astfel, in functie de specificul fiecareia, interviul meu de 10.000 de semne avea sa se transforme in story de 9.000 de semne, interviu de 7.000 de semne, portret de 4.000 etc.
Din pacate (sau din fericire) n-am reusit sa-mi duc proiectul la bun sfarsit pentru ca am primit o oferta de job. 🙂 Pe de alta parte, recunosc ca sunt curioasa care ar fi fost rezultatul exercitiului meu. Probabil nu as fi primit un raspuns de la fiecare, dar sunt convinsa ca, la final, unul dintre articole ar fi fost publicat.
Si da, mailul meu ar fi avut probabil acelasi inceput previzibil:
„Buna ziua!
Numele meu este X/Y/Z, sunt studenta/absolventa a facultatii de Jurnalism/Litere/Comunicare si as vrea sa lucrez ca redactor sau colaborator la revista dumneavoastra. (…)”.
Doar ca, spre diferenta de majoritatea celorlalte aspirante, al meu ar fi avut un atasament. Si ar fi incercat sa vanda continutul acelui atasament. 🙂
14 Comentarii
Andreea
Fata din mail s-ar putea sa scrie bine. De fapt, multa lume sunt sigura ca scrie bine si totusi sa scrii bine nu (mai) e suficient. Exemplul tau, acela ca ai propus (ori ca intentionai sa propui un subiect), arata nu doar ca trebuie sa oferi, concret, ceva, dar denota si o serie de atitudini care conteaza intr-un job ca jurnalismul: proactivitatea, abilitatea de a convinge pe cineva sa vorbeasca cu tine, bunul simt, felul in care pui problema. Sunt multe lucruri. In esenta, mai departe de cum scrie cineva, e vorba despre un fel de-a fi care, din punctul meu de vedere, e mai important. Scrisul e exercitiu si se poate invata.
Ina
Andreea, ai pus toate punctele pe toate i-urile, mai bine decat as fi reusit eu sa o fac. 🙂
Andreea
Si inca ceva, imi scapase ce era mai important, cred 🙂 In jurnalism, din punctul meu de vedere, nu e crucial sa scrii bine ca nu faci literatura. Insa e important sa faci research asa cum trebuie. De fapt, poate si fetei din mail, si altora, acest aspect le scapa cand vine vorba de a scrie la o revista (sau orice publicatie), anume ca munca pana la momentul la care scrii textul e cea mai importanta. Adica sa dai de surse, sa te vezi cu ele, sa le intervievezi, sa te reintorci la ele daca e nevoie, sa te duci mai departe la alte surse. Cumva, senzatia mea e ca se idealizeaza munca in presa: ba, ce tare, te vezi cu oameni, mergi la evenimente si pe urma scrii despre asta. Well, it’s not like that 🙂 E 99% transpiratie si 1% inspiratie, really.
Ina
Perfect de acord. Auzi, am eu asa o impresie ca iesea mai bine daca te rugam sa scrii tu un guest post pe tema asta. :)) Eu am omis niste chestii esentiale, pe care le credeam subintelese. Acum imi dau seama ca nu sunt atat de evidente cum mi se pareau.
Andreea
lasa, sunt comment guest 🙂
adinutz micutz pufos..ninge peste tine
wow! ce mega coincidenta!! cand erai tu in anul doi, eu eram in 3 si in aceeasi perioada i-am luat interviu lui coifan, tocmai plecase in Franta cu o bursa 😀 cred ca eu il mai am, a fost publicat pe un site 🙂 fain, nu stiam asta, am fost in acelasi gand :*
Ina
@Adinutz: Great minds (si Varsatori pe deasupra :P) think very much alike! 🙂
Anonymous
Buna!
Ti-am citit cu mare atentie postarea. Cumva, imi pare ca lipseste ceva din tot ce ai povestit. Talcul nu e chiar talc. Ar fi fost wow daca ai fi spus ca ai reusit sa editezi interviul, sa-l trimiti unei publicatii si sa-ti dea ok-ul si respectiv angajarea datorita lui. Insa asa…
Oferta de job care despre care spuneai era tot din acest domeniu? Asta ca o mica curiozitate.
In incheiere, as adauga ca povestea asta cu dovedit aptitudini pentru un job in presa e un fel de imbatare cu apa rece. Revistele se copiaza unele pe altele, ca stil, ca forma, ca gen. Unde nu e preluarea unui articol din afara, e preluarea ideii altuia. Prea putin ceva original, prea putin ceva valoros. Stau revistele la chioscuri nevandute desi au tot felul de cremute, bluzite si alte mini-cadouri atasate. Asta spune totul, nu-i asa? Cum tot spune si faptul ca nu imi ajung degetele ambele maini pentru a enumera cazuri de persoane angajate in presa scrisa, in speta reviste, fara pic de experienta, fara pic de initiativa. Practic, ocazii ivite, prin cunostinte, prietenii, context. Oameni ajunsi acolo pentru ca li s-a spus Nu vrei si tu?, Lasa, te descurci tu. Oameni care teoretic au fost invatati sa scrie abia dupa ce au fost angajati, insa nu au fost invatati sa aiba valoare.
Asta este parerea mea. Sa nu ne ascundem dupa degete. Totul e submediocritate si mot.
Numai bine,
Dan
Ina
Buna, Dan!
Sa stii ca sunt perfect de acord cu tine la partea cu talcul povestii. 🙂 Si eu cred ca povestea ar fi fost mai “puternica” daca s-ar fi incheiat cu angajarea mea la o revista dar, oricat de mult mi-as fi dorit asta din motive stilistico-estetico-moraliste, asta a fost realitatea. Dar da, oferta de care spuneam a fost fix in domeniu. Un noroc chior, poate. 🙂
Si, chiar daca stiu la ce te referi cand spui ca exista non-valori promovate in functii de redactor la astfel de publicatii (am vazut asemenea cazuri), nu cred in generalizari. Exista si valoare, cum exista si submediocritate, ca in orice domeniu de activitate.
Pinkie
Am dat acum peste articolul tau pentru ca fix acum 10 zile mi-am dat seama ce vreau sa fac eu de acum incolo: sa lucrez ca editor sau colaborator la o revista de beauty. Eu am terminat Facultatea de Stiinte Politice si acum fac un master de Evaluare de Politici Publice si Programe Europene – primul din tara, o chestie noua si misto. Dar nu ma mai atrage.
Sunt hoatarata sa nu mai fac o noua facultate, ci sa studiez singura, acasa.
M-am regasit in multe dintre randurile tale. Stiu ca nu asa trebuie sa ma vand, mai ales ca eu am din start un “handicap” pentru ca nu am studii in jurnalism sau comunicare, dar am un blog personal in domeniu si scriu pentru o mica revista online pentru femeie.
Acum cumpar si citesc orice revista imi pica in maini special pentru a studia, dar stiu ca nu este suficient. Simt eu ca nu cunosc suficient. Sper sa nu dureze foarte mult pana ma voi simti pregatita sa ies din online.
Ce sfaturi ai pentru mine?
Ioana
Ina
@Ioana: In primul rand sa nu mai spui/gandesti niciodata despre tine ca ai un “handicap”. 🙂 Colega mea de beauty a terminat ASE sau ceva cu Relatii publice la SNSPA. Majoritatea beauty editorilor/directorilor pe care ii cunosc (si stiu cativa) nu au studii de jurnalism/comunicare. Sunt, ca si tine, persoane pasionate de produse si procedee cosmetice.
Faptul ca ai deja un blog specializat si ca scrii pentru un site din domeniu sunt deja 2 mari plusuri! Asta se cheama ca ai experienta! 😉
Daca vrei sa-ti dau contactele unor beauty editori, cu care sa vorbesti despre ce inseamna meseria asta, da-mi un mail si o fac cu placere.
Mult, mult succes!
Pinkie
Ah, multumesc mult! Voi apela la tine , dar putin mai tarziu, cand ma simt putin mai pregatita. Multemeesc!
Ina
@Ioana: Cu mare drag! 🙂
Dalila
Hei. Azi am descoperit site-ul tau. Imi doresc de mult timp sa devin redactor. Ador sa scriu si sa citesc. Chiar am inceput sa scriu o carte. Dar nu asta e ideea. Sunt inca la liceu si nu stiu la ce facultate sa ma duc pentru a fi redactor. Si te rog imi poti spune? Si sa imi dai cateva sfaturi pentru a fi un redactor bun