Am fost deseori întrebată care e cartea mea preferată sau care e ”cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată”. Mereu m-am ferit să fac un top, conștientă că anumite cărți m-au mișcat sau mi-au rămas în suflet pentru că au răspuns unor nevoi profund personale.

Recent, însă, am citit cea mai bună carte din viața mea. Vă recomand și vouă să o citiți pentru că știu că vă va schimba percepția asupra voastră și asupra vieții voastre, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu.

Nu e ușor de obținut – n-o să faceți rost de ea cu câteva click-uri de pe site-ul unei librării online. Când o veți ține în mâini și o veți răsfoi, însă, veți realiza că tot efortul a meritat. Pentru că vă garantez: niciodată n-ați citit o asemenea carte.

***

Citeam zilele trecute o carte (nu contează care; n-a fost grozavă și nici nu e cea din titlu) și mă gândeam ce desfășurare de forțe a făcut autoarea să mă facă să fiu interesată de viața unui necunoscut (fictiv), ba mai mult, să-l înțeleg și să-mi pese de nevoile, dorințele și de temerile lui.

Și m-am gândit: cum ar fi ca un scriitor să se aplece cu aceeași curiozitate și empatie asupra vieții MELE? Să-mi analizeze relațiile, să-mi observe obiceiurile, să-mi suprindă gândurile care nu mă lasă să adorm sau să descrie episoade din trecutul meu care explică anumite pattern-uri din prezent.

Apoi am avut o străfulgerare: cartea respectivă nu doar că exista, dar se afla în cealaltă cameră, într-un sertar. Pentru că toate acele Morning Pages pe care le scriu, cu sfințenie, de aproape 5 ani, puse cap la cap, spun povestea mea.

Ca orice carte care se respectă abundă în intrigi și puncte culminante, personaje bi- și tridimensionale, răsturnări de situație, vacanțe exotice, situații limită, zile banale, îndrăgostiri și despărțiri, prime și ultime întâlniri, dileme etice și profesionale, perioade de depresie și perioade de fericire, personaje care își fac apariția după ani de absență, flashback-uri din trecut, momente hilare și episoade sfâșietoare.

Am deschis sertarul și am început să citesc cu interes prima din multele agende pe care le adăpostește (am amânat acest moment, aceasta fiind una dintre recomandările când scrii Morning Pages: să nu le recitești decât multe luni mai târziu, pentru că altfel tinzi să te judeci și să te cenzurezi).

Chiar dacă mie mi s-au întâmplat toate acele lucruri și mâna mea e cea care le-a consemnat, a trecut atât timp de atunci și m-am schimbat atât de mult, încât recunosc că, uneori, dau curioasă pagina să văd ce a zis cutare personaj sau ce s-a întâmplat mai departe. 😄

O să lecturez agendele respective pe rând, în timp, pentru că vreau să asimilez toate observațiile și revelațiile pe care le-am avut atunci. Oricum, sunt fascinată de câte detalii (unele chiar importante) am uitat, dar mai ales cât de similară și în același timp diferită sunt de fata de atunci. E foarte interesant să îți vezi, albastru pe alb (scriu cu stiloul) cele mai intime cotloane ale minții transpuse în cuvinte, propoziții, fraze.

Berthe Morisot – ”Lectura”, pictură pe care am ales-o și pentru una dintre lumânările Forgotten Women

Citim ficțiune ca să evadăm din viețile noastre, dar o facem și pentru a simți emoție, pentru a ne vindeca răni mai mult sau mai puțin știute sau pentru a ne regăsi în alții. Doar că a citi despre viața altcuiva pentru a te înțelege mai bine e ca și cum te-ai duce la un dermatolog care îți prezintă în detaliu recomandări pentru un ten gras, când tu îl ai uscat – poți extrage de acolo câteva sfaturi care ți aplică, dar majoritatea vor fi inutile.

Am citit mai demult un articol despre companii americane care oferă servicii de ”memoir writing”. Dacă vrei să-ți scrii memoriile, acestea îți pun la dispoziție atât scriitori mai puțin experimentați, cât și ghostwriteri profesioniști sau, pentru cine își permite, chiar scriitori care au cărți în topul New York Times.

Cât despre prețuri, acestea variază de la 7.500-10.000 de dolari, varianta cea mai ieftină, și 25.000-50.000 de dolari pentru scriitorii experimentați. Nu știu prețurile pentru un scriitor de bestseller New York Times, dar îmi închipui că nu e o sumă pe care o aveți acum în cont (dacă mă înșel bravo vouă, nu sunt deloc verde de gelozie și invidie). 😄

Să ai un scriitor care să scrie o carte despre viața ta e un lux rar și rafinat. Dar nu trebuie nici să fii bogat, nici să devii scriitor profesionist ca să-ți consemnezi viața. De fapt, fără să știi, lucrezi deja la ceea ce poate fi cea mai importantă carte din viața ta.

O faci atunci când seara târziu sau dimineața devreme gândurile te frământă și te împiedică să dormi; când visezi cu ochii deschiși; când retrăiești obsesiv episoade din trecut pentru a înțelege ce ți s-a întâmplat și unde ai greșit. Tot ce trebuie să faci e să pui mâna pe un pix și pe o agendă și să transcrii toate acele sentimente și gânduri.

Acea primă agendă pe care am deschis-o după 5 ani e cea mai bună carte pe care am citit-o vreodată. Nu din punct de vedere al scriiturii (nici pe departe!), nici măcar al construcției (există o acțiune, dar e fragmentată de monolog interior și de fluxul conștiinței). Dar e scriitura în care mă văd cel mai clar și care îmi trezește cele mai puternice emoții.

Nimeni nu spune să nu continuați să citiți cărțile altora (dimpotrivă!). Prin lectură învățăm despre lumi și sisteme de valori complet diferite de ale noastre, ne dezvoltăm empatia și ne îmbogățim emoțional și cultural.

Rupeți-vă, însă, 15-20 de minute pe zi pentru a scrie propria voastră poveste (și carte). O puteți începe din punctul în care sunteți acum sau vă puteți întoarce la copilărie. O puteți scrie sub formă de narațiune sau de monolog interior. Nu contează structura, nici scriitura.

Povestea voastră de viață, cu toate suișurile și coborâșurile ei, cu toate micile ei bucurii și drame, merită un loc pe raftul vostru. Peste ani și ani, vă veți bucura că ați scris-o și, poate, lectura ei vă va oferi o nouă perspectivă asupra trecutului vostru.

Una dintre cele mai des menționate visuri ale oamenilor este să scrie o carte. Pentru că avem cu toții în noi o nevoie profundă de a ne cunoaște și de a ne înțelege mai bine, de a da mai departe experiențele noastre de viață.

O mai țineți minte pe doamna aceea în vârstă care mi-a scris că pictează ca să ”nu moară cu arta în ea”? Așa și aici. Cu toții suntem povești și avem povești în noi. Tot ce putem face e să nu murim cu ele.