O prietenă mi-a trimis zilele trecute un link cât trei dușuri reci. Îl împărtășesc și cu voi, în speranța în care, dacă se mai recunoaște cineva în situația respectivă, să schimbe ceva.
***
– Asta ești tu! mi-a scris o prietenă pe Instagram, trimițându-mi un reel.
Am dat click amuzată, așteptându-mă să fie ceva despre o persoană clumsy, socially awkward sau care mănâncă o cantitate obscenă de zahăr (ultimul meu record personal este de 2,4 kg de jeleuri în 2 săptămâni. Da, regret. Nu, din păcate nu glumesc).
Iată și filmulețul:
View this post on Instagram
Textul spune așa:
”Dacă nu vorbești în mod activ despre produsul sau serviciul tău și cum pot cumpăra oamenii de la tine…
Ai un hobby scump, nu un business.”
Am lăsat filmulețul să tot meargă în loop câteva minute.
Ultima dată când am postat pe pagina Lux Obscura a fost în mai. Am făcut restock la colecția Forgotten Women luna trecută, special pentru Crăciun, dar nu știu de ce, nu am postat nimic în social media până azi.
Sigur, au fost oameni care în tot timpul ăsta mi-au scris să mă întrebe dacă mai am/fac lumânări și mi-au comandat produse. Doar că într-o piață cu zeci (sute?) de branduri de lumânări, oricât de special l-aș considera eu pe al meu, un astfel de gest e sinucidere comercială.
Doar 2 dintre mesajele pe care le-am primit în ultimele săptămâni de la două cititoare/cliente minunate.
și
Pe pagina Not Your Momma’s Pearls am postat ultima dată în august. Tot așa, în ultimele luni am făcut mai multe modele de coliere, unele personalizate, dar n-am mai postat nimic. M-am gândit că am vorbit în primăvară despre acest proiect, lumea știe de el, așa că dacă vor să comande, vor comanda. Că nu are rost să îi obosesc/plictisesc eu cu postări.
Doar că, ce să vezi, lumea nu știe dacă mai activezi, atât timp cât tu nu dai semne de viață (see below).
și
Nu îmi plâng de milă. Știu că trebuie să fii a special kind of stupid ca să creezi produse artizanale, în care crezi și în care pui suflet și foarte mult timp/energie, dar apoi să-ți fie rușine (pentru că da, asta simt) să vorbești despre ele. Să le ții pe rafturi și să ai dulăpioare pline cu materie primă.
Cred că o parte din rușinea pe care o simt vine din sindromul impostorului. Am făcut peste 1000 de lumânări și peste 100 de coliere (între timp și brățări), am primit o grămadă de apreciere și de dragoste pentru ele și tot mă consider o impostoare. Ce treabă are o jurnalistă/scriitoare cu zona asta de artizanat? continui să aud vocea din mintea mea.
O altă parte din rușine vine din ideea că a-ți lăuda/a tot vorbi despre produsele pe care le creezi e de prost gust, că plictisești lumea. Da, v-am spus, sunt a special kind of stupid.
Mi-e clar că eu și spiritul antreprenorial suntem două drepte paralele. Nu cred că o să ajung niciodată să gândesc ca un antreprenor, în termen de profit, de exemplu, pentru că am alt profil psihologic. Dar aș vrea măcar să învăț cum să nu mă mai autosabotez în halul ăsta.
Închei textul de azi cu promisiunea (față de voi, dar mai ales față de mine) de a fi mai activă de acum încolo pe paginile hobby-urilor mele scumpe. =))
Și vă mulțumesc tare mult pentru răbdare și pentru că, în pofida firii mele amețite, îmi iubiți și îmi comandați și recomandați creațiile. ❤️
3 Comentarii
Ralu
Buna Ina! Putin off topic dar vreau sa-ti scriu ce inseamna colierul de la tine pentru mine. Am comandat acu cateva luni un colier jumatate cu perle jumatate cu ceva pietricele albastre. De fiecare data cand port colierul ma simt speciala, puternica, diferita. Nu prea port bijuterii, dar colierul mi-i se pare ca se potriveste la orice. Cand stiu ca am o zi mai grea parca atunci cand imi pun colierul ma simt mai bine. Nu stiu daca are sens, dar oricum multumesc! Mult succes!
Lexacr
Salut Ina
Imi pare rau ca in continuare (chiar daca a trecut ceva timp de cand te-ai apucat de aceste “hobbi-uri”) suferi de sindromul impostorului. De ce trebuie sa fim un singur lucru si doar ala? In cazul asta tu sa fi scriitoare si atat? Cred ca asa am fost invatati, sa avem o singura eticheta si asta e normalul nostru.
Voiam sa-ti spun ca-mi plac tare mult creatiile tale. Vin cu o nota foarte “Ina”, sunt altfel. Eu locuiesc in Franta si merg ft rar in tara, dar mi-am dorit ft tare un colier din colectia ta. Asa ca l-am comandat la un prieten in Romania, care mi l-a adus cand a venit in vizita. Sunt sigura ca nu sunt singura care a procedat asa. Cred ca tocmai pentru ca iubesc sa te citesc, ma bucura ca pot sa si cumpar ceva creat de tine (deci pe cand o carte? ).
Mihaela
Ina, nu ți-am mai scris de mult timp, deși te citesc cu drag. Azi o fac ca să îți spun că înțeleg perfect cum e cu acea rușine de a vinde, sindromul impostorului ar fi o explicație, dar nu sunt sigură că este singura. Referindu-mă strict la mine, mă gândeam că eu tot consider că a vorbi despre produsele mele e ca și cum aș cerși și că aș încerca să fac un curs de vânzări, poate scap de rușinea și concepțiile greșite din mintea mea. Eu din același motiv am încetat și să mai scriu, dar tot vreau să depășesc ideile acestea, întrucât am un copil care pictează și care este foarte încurajat în această direcție de oameni care se pricep, iar mie îmi e rușine și să arăt lucrările lui. Scuze, nu voiam să fie despre mine, voiam să îți sugerez dacă vei considera util, să pui niște linkuri și aici, pe blog, spre paginile dedicate vânzărilor. La fel și pe pagina de FB a blogului, undeva sus, ca postare fixă. Le-ar vedea mai multă lume si toate fetele care doresc produsele tale le-ar găsi mai ușor oricând le doresc. Calde îmbrățișări, scrii minunat și ai un suflet la fel!