Ieri seara, un prieten a venit la mine sa facem clatite. Bucataria mea e, vorba aia, not  even in the same zip code as well-equipped, dar am vrut sa fac impresie buna, asa ca am cumparat cele necesare (dupa ce, evident, am consultat in prealabil o reteta de genul “pancakes for dummies”) si le-am rasfirat prin frigider si camara de parca ar fi fost acolo de cel putin o vesnicie. 🙂

Asa ca vine omul si eu ii arat mandra nevoie mare:

–    Uite ouale, faina, sarea, uleiul, laptele. Mai trebuie ceva?

Raspunsul a venit, mai tarziu, cand compozitia era gata si trebuia pusa in tigaie.

–    Polonic ai?

Ahem. Stiam eu ca n-am cumparat toate ingredientele.

*

Deunazi, povesteam cu o prietena despre Facebook, la o cana de ciocolata fierbinte, cand mi-a marturisit un mic secret: impreuna cu un grup de prietene au creat profilul unui baiat, cu poza, nume,  varsta, job, oras, pasiuni, wall si tot tacamul. S-a aplecat spre mine cu un ton confidential:

–   Poti sa-l folosesti si tu, daca vrei. Sa flirtezi cu el, sa-ti dea un like, sa-ti scrie pe wall… Il cheama [aici i-am cenzurat numele, pentru a-i proteja identitatea 🙂 ]. L-a inventat una dintre fete si acum il folosim pe rand, cand avem nevoie.

Am inceput sa rad isteric.

–    Tu-ti dai seama ca-mi propui sa vorbesc cu mine insami, nu?
–    Da. Functioneaza daca vrei sa faci gelos pe cineva.
–    Prea tare. Pot sa scriu pe blog despre el?

Prietena mea a zambit:

–    Da, numai sa nu-i divulgi identitatea, ca mai avem nevoie de el.

Tocmai l-am cautat pe tip pe Facebook. Noroc ca stiu cine e, pentru ca I would totally fall for him. :))