N-am dormit decât două ore azi-noapte. De la unu fără cinci până la trei și zece.

Nu mi s-a mai întâmplat să am așa niște emoții de la bac (și poate nici atunci). Bătăile inimii îmi acoperă șuvoiul de muzică din căști, stomacul mi se strânge și dilată de parcă ar fi fost compus din mii de Gummie Bären și odată la câteva minute nu mai am aer.

Dacă știți cum e să-ți smulgi inima din piept, s-o pui pe un platou cu garnitură de speranțe și s-o servești caldă, vă rog să vă gândiți la mine azi. Am nevoie de toate gândurile voastre bune. Mulțumesc.

Later Edit: Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-ați ținut pumnii sau măcar v-ați îndreptat gândurile bune către mine. Inima mea a rămas a mea, dar s-a liniștit. Am renunțat la iluzii și acum mi-e bine. 🙂