La 20 de ani semănam destul de mult cu Elle Woods din ”Legally Blonde” în materie de cunoștințe nutriționale, ecologice, economice sau politice. 10 ani mai târziu știu tot pe-acolo, dar am învățat să mă comport mai responsabil.

Am făcut mai jos o listă cu câteva deprinderi care mi-erau total necunoscute acum 10 ani, dar pe care le-am adoptat odată cu marele 3-0. Dacă aveți și voi experiențe similare, le aștept în comentarii. 🙂

Să mănânc legume

La 20 de ani singurele legume pe care le mâncam erau roșiile, ardeii și ceapa. Dar asta numai dacă erau topping pe o pizza. În prezent știu că vitaminele sunt importante, așa că mănânc cel puțin 4 tipuri de legume la micul dejun. Sigur, iubitul meu încă trebuie să-mi taie apio în fâșii și să sculpteze inimioare din fenicul, dar asta pentru că dezvoltarea mea emoțională s-a oprit, probabil, la vârsta de 9 ani.

Să cumpăr materiale textile naturale

Singurul lucru care mă interesa la 20 de ani la o haină era să arate bine (uneori nici măcar nu trebuia să arate bine pe mine să mă convingă s-o cumpăr – era suficient să arate bine pe manechin) și să coste puțin. Încă nu mi-au apărut primele riduri, dar cel mai clar semn că încep să îmbătrânesc e că am început să urăsc poliesterul. Încerc, pe cât posibil, să cumpăr haine din bumbac, in, mătase, catifea, denim, lână etc. Nu-mi reușește de fiecare dată, dar măcar materialele sintetice au devenit excepția nu regula din șifonier.

Să fac economii

În primii mei ani de job-uri, trăiam de la salariu la salariu, ca în gluma aia cu ”Mi-au rămas prea multe zile la sfârșitul banilor”. Noțiunea de a pune bani deoparte mi-era la fel de străină ca ecuația energiei cinetice turbulente (nu vă lăsați păcăliți de năucitoarele mele cunoștințe de fizică, am căutat pe Google ”the most difficult concept to grasp in physics”, ahahahaha). După 30 de ani, am început să pun deoparte un procent din salariu în fiecare lună și așa am reușit să-mi iau un an sabatic și să mă dedic scrisului, fără să-mi fac griji (prea mari) în legătură cu finanțele.

Să citesc etichetele produselor

La 20 de ani, dacă o cremă/un gel de duș/un șampon mirosea bine și mai avea și un ambalaj drăguț (eventual roz), era suficient să-l pun în coșul de cumpărături. Acum verific etichetele ca detectivii din romanele polițiste ale Agathei Christie să nu includă parabeni, parafine, formaldehidă, dietalonamină, uleiuri minerale etc. Evident că habar n-am ce înseamnă substanțele alea, dar știu că nu trebuie să le las să ajungă la mine pe piele/păr/unghii.

Să reciclez

Dacă mă întrebai la 20 de ani ce înseamnă reciclarea, probabil ți-aș fi spus să port aceeași fustă de două ori într-o săptămână. În prezent am sacoșe speciale pentru hârtii, cutii metalice, plastic și sticlă. În plus, încerc să cumpăr cât mai multe produse din materiale reciclate/reciclabile. Știu că mai am multe de învățat la capitolul ăsta, dar față de Ina de la 20 de ani sunt aproape o doctorandă în ecologie.

Să beau apă

Singura ocazie cu care beam apă la 20 de ani era dacă mi-era sete (moment în care bietul meu organism era deja în stare de deshidratare). Acum încerc să beau cei 2 litri regulamentari zilnic, fără să aștept să mi se facă sete. În plus, am descoperit că dacă după fiecare cocktail beau 500 ml de apă, a doua zi, ca prin magie, nu mai sunt mahmură (aș fi vrut să-i spună cineva secretul ăsta miraculos și Inei de 20 de ani).

Să dorm 8 ore pe noapte

La 20 de ani n-aveam nici cea mai vagă idee de ce mâncam mai mult (în special dulciuri), eram mai țâfnoasă sau îmi aminteam mai greu lucrurile după o noapte albă. Acum știu că somnul insuficient afectează nu doar buna dispoziție, ci și sănătatea. Încă mai fac nopți albe, dar trebuie să fie cu un scop (nu, maratoanele de seriale nu intră în categoria asta).

Să citesc secțiunea politică (înainte de cea de vedete)

Sunt prima care îmi recunosc ignoranța în ceea ce privește politica și economia internațională (în cazul politicii naționale e suficient să ai cunoștințe de operă bufă ca să înțelegi cum stau lucrurile), dar mă străduiesc să citesc zilnic câteva știri din domeniu. Sigur, știu mai multe despre psoriazisul lui Kim K decât despre politica fiscală europeană, dar faptul că acum 10 ani chestia asta nu m-ar fi deranjat câtuși de puțin, în timp ce acum îmi dă de gândit, e un real progres.

Să merg la medic regulat

La 20 de ani mergeam la medic în două cazuri: dacă aveam o rană deschisă care sângera sau dacă durerea de măsea devenea atât de puternică încât se putea confunda cu cea de la nașterea naturală. Noțiunea de ”control medical de rutină” mi-era la fel de străină cum le este cea de decență politicienilor români. Acum nu doar că am un medic de familie, un dentist, un ginecolog sau un dermatolog la care merg regulat, dar recent am fost la prima mea ecografie mamară, pe care o consider adevăratul meu moment de transformare într-o femeie (responsabilă).

Să îmi îndeplinesc menirea (oricare ar fi ea)

În primii 10 ani de carieră am acceptat job-uri în funcție de notorietatea companiei, elementul de noutate, provocarea job-ului sau salariul atractiv. Abia după 30 de ani am înțeles că dacă mai există un om în lume care poate să facă job-ul respectiv la fel de bine ca mine (sau chiar mai bine), atunci locul meu nu e acolo, făcând acel lucru. Acum cred cu tărie că fiecare dintre noi este nu doar excepțional, ci chiar cel mai bun la un anumit lucru și că e datoria noastră să descoperim acel ceva.

PS: de azi și până la 1 septembrie o să postez pe blog lunea, miercurea și vinerea datorită unui proiect pe care îl aștept de vreo 10 ani (dar care, din păcate pentru blog, îmi ocupă tot timpul). Dacă îmi simțiți lipsa, ne citim zilnic pe pagina de Facebook a blogului, unde o să postez texte din arhivă sau poze/video-uri etc.

Vă mulțumesc pentru înțelegere și abia aștept să ne recitim zilnic! 🙂