Azi dimineață m-am trezit cu o puternică durere de cap și cu un sentiment oribil de vinovăție. Genul de sentiment pe care îl ai după o noapte de petrecere într-un club obscur, când nu mai stii nici ce și nici cu cine ai băut.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să dau un rewind mental al serii precedente. Totul era cuprins de o pâcl groasă. Am ieșit cu cineva? Când? Unde? Gândul că prietenul meu nu era în țară mi-a intensificat panica. Ce naiba făcusem în ajun?!

Încet-încet, detaliile au început să iasă la suprafață. Un duș lung, o oră de lectură, apoi un maraton de Lie To Me, sezonul 2. Toate bune și frumoase, mai ales că începusem să-mi aduc aminte și momentul în care am închis laptopul, am stins veioza și m-am culcat.

Asta până când mi-am amintit că în cursul nopții m-am trezit brusc, cuprinsă de-o pornire pe care n-o puteam stăvili. ”O, Doamne!” m-am gândit atunci când, ca într-o peliculă de Hitchcock, cu multe lumini și umbre, am văzut în fața ochilor silueta mea ridicându-se din pat, verificând ceasul și pornind spre hol. Pe măsură ce îmi aminteam ce făcusem, vinovăția creștea tot mai mult.

M-am oprit în fața frigiderului și, într-un soi de semi-transă, am deschis cutia unde știam că sunt delicioasele bomboane moldovenești, cu umplutură, și le-am înfundat una dupa alta în gură. Eram la capătul unei săptămâni de dietă alimentară, în care, respectând sfaturile dermatologului, nu mâncasem niciun gram de zahăr (cu excepția fructelor), niciun gram de prăjeală, niciun gram de sare și, de fapt, niciun gram de mâncare cu gust.

Roșii, castraveți, piept de pui, salată, lămâie, branză de vaci, portocale și mere. Iată „festinul” meu zilnic, care m-a transformat într-o nevrozată și-o somnambulă. Dintr-o dată am realizat că sentimentul de vinovăție era, de fapt, îndreptat împotriva mea. Îmi inșelasem regimul cu niște bucăți mari de carbohidrați rafinați. I was a chocolate slut! Aș fi meritat să fiu dusă într-o piață publică și biciuită cu frunze de salată.

Ca o adulterină perfida ce sunt, când m-am întâlnit cu farfuria de mâncare dietetică la micul dejun am zâmbit angelic, ba, mai mult, am simulat o poftă de mâncare de invidiat. Castraveții ar fi trebuit să știe că ceva nu e în regulă atunci când i-am înfulecat de parcă ar fi fost trași în caramel. Dar nici ei, nici roșiile sau cașul n-au spus nimic. Doar felia prăjită de pâine cu secară trosnea între dinți ușor mustrătoare. I-am oprit văicărelile scurt, înmuindu-o cu o gură de ceai.

Acum mă simt mai bine. Mult mai bine. Și sunt sigură că n-o să mai calc stramb. Atât de sigură sunt pe mine încât mă gândesc s-o rog pe colega mea de apartament să mă închidă la noapte în cameră. Și să ia cheia la ea.