Pentru aceia dintre voi care au deschis blogul mai tarziu, domnul Patapievici m-a sunat acum cateva luni, din greseala. De atunci a mai facut-o de vreo 3-4 ori, ultima data fiind aseara. 🙂

Eram la metrou cand imi aud telefonul sunand, il scot din geanta si vad palpaind pe ecran „Patapievici”. Zambesc si raspund.

– Alo?
– Alo? Buna seara! Horia sunt! As dori cu Erwin, daca se poate.
– Buna seara, domnule Patapievici. Acesta nu e numarul domnului Kessler. Nu stiu daca mai tineti minte, dar m-ati mai sunat de cateva ori in ultimele luni, cerand tot cu dumnealui, si eu v-am spus de fiecare data ca e greseala.
– Vaaaaaai, va rog frumos sa ma scuzati pentru deranj!
– Va dati seama ca nu e niciun deranj! De cate ori ma sunati accidental, imi luminati ziua.
– Nu inteleg cum este posibil asa ceva, pentru ca… sa va explic…
– Stiu, stati linistit, mi-ati mai explicat cu alta ocazie. Va suna domnul Kessler si cand il sunati inapoi, pe fix acelasi numar de pe care ati fost sunat, dati de mine. Cred ca e un semn ca trebuie sa ne intalnim.
– Probabil ca da! a raspus si a ras scurt.

Desi la final m-a asigurat ca n-o sa ma mai deranjeze, eu sper totusi s-o mai faca. 😀