Nu, nu m-am sculat cu faţa la cearşaf. Bine, am îngheţat azi în drum spre casă, m-am ars iar cu un ceai prea fierbinte, şi continui să primesc mesaje idioate, în poloneză, de la un individ care tot insistă să ne cunoaştem. Dar nu asta e ideea.

Ideea e că săptămâna asta trebuie să fac cumpărăturile de Crăciun. Săptămâna viitoare deja toată lumea pleacă prin Finlanda, Tatra, casele lor şi ale altora. Şi obsesia mea cu „trebuie să fac cumpărăturile de Crăciun” a debutat precoce, acum o lună. Nu, vă asigur că nu am nici un schizofrenic sau sociopat în familie care să-mi fi inoculat de mică fixaţia pentru cumpărături de Crăciun. S-au asigurat, însă, toate companiile de bunuri de consum, precum şi toate magazinele şi centrele comerciale să îmi spele cerebelul.

În Arkadia, brazii imenşi au apărut la începutul lui noiembrie, şi difuzoarele te surzesc cu „Jingle Bells Rock” de şi mai multă vreme. Iar starea mea actuală îmi aduce aminte de un post de-al lui Patric la care am râs cu lacrimi. Ca şi povestea cu gătitul a individului sus-menţionat, m-a apucat o adevărată manie a Christmas shopping-ului.

Am cumpărat nu ştiu câţi metri de ambalaje de cadouri şi o rolă supra-dimensionată de scotch, cu care aş putea ambala şi un elefant. Mă plimb prin magazine cu nişte ochi sticloşi, şi cu fălcile încleştate îmi croiesc loc cu coatele, umbrela sau ghizdanul, încercând să ajung prima la rafturile cu spumant de baie în formă de ren , cu miros de scorţişoară.

Am primit în poştă o broşură la o firmă de mobilier şi decoraţiuni interioare. Şi, impulsivă cum sunt când vine vorba de înamorare, nici nu m-am uitat de două ori, că mi-a şi căzut cu tronc o faţă de masă cu motive Crăciunale (care ştie epitetul echivalent pentru „pascale”, să mă lumineze şi pe mine).

M-am tot uitat azi-dimineaţă la micul-dejun pe imaginile cu mult-adorata mea faţă de masă, până când am descoperit că ceea ce o face cu adevărat frumoasă e sfeşnicul arămiu din mijlocul ei. Bine! Îmi iau şi sfeşnicul, că altfel faţa mea de masă îşi pierde toată atracţia. Apoi, n-am putut să nu observ lumina caldă pe care o aruncă lumânarea din sfeşnic pe draperia trandafirie. Păi io nici nu am perdele la sufragerie! mi-am spus panicată. Pe ce-şi mai aruncă lumina sfeşnicul meu perfect de pe faţa mea de masă sărbătorească? Buuun. Îmi iau şi perdele, ca să am peste ce să pun draperiile. Dar, vedeţi voi, draperia diafană se asorta perfect cu fotoliul cosy , care stă atât de potrivit alături de măsuţa rotundă. Fără fotoliu, imaginea îşi pierde pur şi simplu aura de perfecţiune.

Exaltarea mea a dispărut însă printr-un puf! magic, când ochii mi-au căzut pe preţuri. Am fost atât de absorbită să-mi redecorez mental apartamentul, că n-am observat că doar achiziţionarea mult-adoratei feţe de masă m-ar arunca în cel mai crunt faliment. Adică, aş putea avea de Crăciun cea mai fantastică faţă de masă, dar nu aş mai putea pune nimic pe ea. În afară de lista cu datorii pe care mi le-am făcut ca s-o obţin…

Dragii mei, hai să ne trezim toţi din toropeala asta absurdă în care ne-a aruncat industria consumerismului! Hai să nu mai dăruim de Crăciun aftershav-uri ieftine, fulare şi mănuşi cu floricele pestriţe sau alte zeci de lumânărele parfumate, globuri sau statuete de moşi şi îngeraşi. Şi noi, şi cei care le primesc ştim că nu au nevoie de ele şi nu le vor, la fel cum nici noi nu avem nevoie şi nu vrem ceea ce primim la rândul nostru.

Haideţi să lăsăm cadourile de Crăciun celor care le apreciază cu adevărat, copiilor. Pentru mine, asta e de fapt esenţa Crăciunului. Bucuria pe care o vezi radiind pe faţa lor când primesc ursuleţul la care visează de săptămâni.

Haideţi ca noi, ăştia puţin mai mari, să ne aducem aminte ce înseamnă Craciunul pentru noi. Şi, în loc să stăm la cozi interminabile cu cadouri inutile (oricât ar fi ele de rafinate sau scumpe), haideţi să fim noi cadoul pentru cei la care ţinem cu adevărat. Să stăm de vorbă cu cineva pe care nu l-am ascultat de mult, să oferim o îmbrăţişare cuiva care nu aşteaptă asta, să împărţim un prânz cu cineva flămând.

Nu spun să nu faceţi cadouri. That’s not the point. Dar faceţi şi altfel de cadouri. Pentru ca, la sfârşit, după ce bradul şi-a scuturat acele pe mochetă, după ce toţi oaspeţii au plecat, după ce chiuveta e încă plină vârf cu vasele din ajun, să nu aveţi doar burţile pline. O să vă întreb după Crăciun: „Spuneţi-mi, cât de pline aveţi sufletele?”.