De Ziua Națională, vă propun să ne întoarcem într-o Românie a eleganței, a decenței și a bunului-gust. O lume care nu mai există, dar care, sper eu, poate renaște.
***
Zilele astea e dificil să fii mândru că ești român. Trăim într-o țară apăsată de probleme și dezbinată de niște oameni amorali. Pentru că azi este, totuși, Ziua Națională a României, am decis să fac un exercițiu de pozitivitate și m-am întors cu gândul la perioada mea preferată din istoria României, perioada interbelică.
Considerată de mulți ”Epoca de Aur”, România interbelică e perioada în care Nicolae Paulescu descoperea insulina, Victor Babeș preda bacteriologie la Universitate, Henri Coandă revoluționa aviația, Nicolae Iorga publica ”Istoria Românilor”, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu și Hortensia Papadat Bengescu debutau în proză, Tudor Arghezi, Lucian Blaga și George Bacovia debutau în poezie, iar dacă mergeai la Ateneu îi puteai asculta pe George Enescu, Mihail Jora sau Dinu Lipatti (vă dați seama ce răsfăț?).
Nu sunt însă naivă să idealizez epoca asta, oricât de efervescentă ar fi fost ea în plan cultural și științific. Știu că democrația interbelică a avut hibe, că economia a fost în impas, că au existat numeroase probleme sociale.
Când mă gândesc însă la acea perioadă, descopăr un bun-simț, o demnitate și o eleganță (atât vestimentară, cât mai ales comportamentală) care ne lipsesc acum acut. Așa că mi-am petrecut toată ziua de ieri cufundată în arhive foto, uitându-mă la mii de fotografii și visând cu ochii deschiși la acele vremuri.
Am făcut, mai jos, o selecție a unor fotografii din București care mi se par de poveste. Majoritatea sunt, de fapt, de la sfârșitul perioadei interbelice și începutul Celui de-al Doilea Război Mondial. Veți descoperi că, și în mijlocul unor vremuri extrem de dificile, românii și-au păstrat optimismul, eleganța și joie de vivre-ul.
Și, dacă vă concentrați, aproape că puteți auzi chicotele de la ștrand, strigătele entuziaste de la hipodrom, aplauzele furtunoase de la Ateneu sau puteți simți mirosul de castane coapte de pe Calea Victoriei și parfumurile fine ale doamnelor de la Savoy. Visare plăcută! 🙂
Loisir
Pare o piscină de la Cannes, dar e, de fapt, ștrandul din Bragadiru. (1941) 🙂 Am pus mai multe poze de la acest ștrand, pentru că toate mi se par cadre dintr-un film.
Priviți cât de elegantă și actuală e ținuta domnișoarei din stânga – costumul de baie întreg și saboții cu puțin toc. O minunăție!
Același cuplu din imaginea de mai sus, de data asta la terasa ștrandului, într-un cadru ce pare surprins pe Riviera Franceză. 🙂
Ultima fotografie de la ștrand, cu același cuplu (cu siguranță prietenii fotografului). Nu-i așa că domnul aduce cu un Marlon Brando tânăr? 🙂
Domnișoara Hilda, ieșind din piscina hotelului Lido, un îngeraș Victoria’s Secret avant la lettre. (1942) Mi se pare un cadru de-a dreptul hollywoodian!
Două tinere sunt avertizate să fie prudente pe malul lacului Floreasca. (1942) 🙂
Priveliște de la fereastra celebrului restaurant Pescăruș, de pe malul lacului Herăstrău. (1942)
Tot pe malul lacului Herăstrău, de data asta asistăm la o competiție de bărci. (1942)
Publicul, urmărind tensionat cursa de cai de la hipodromul din Băneasa. (1941) Doamna cu ochelari din prim-plan mi se pare imposibil de chic.
Și o imagine de sezon, cu un grup de prietene pregătindu-se să ia cu asalt patinoarul. (1943) 🙂
La plimbare
Cupluri extrem de elegante, la promenadă prin Cișmigiul înflorit. (1937) 🙂
Plimbare pe Calea Victoriei. (1939) Doamna din stânga s-ar putea teleporta chiar acum pe orice bulevard din Paris, Londra sau New York și ar arăta extrem de actual.
Cuplu care s-a oprit pe Bulevardul Brătianu pentru a cumpăra mărțișoare de la un vânzător stradal. (1940) Cât de elegantă poate fi toca doamnei și cât de luminos este zâmbetul ei! 🙂
Scena de mai jos, cu un look foarte cosmopolit, a fost surprinsă pe strada Șelari, din Centrul Vechi bucureștean. (1942) Unde, se pare, co-existau în armonie magazinele Darling și Capriciile Modei. 😀
Modă și frumusețe
În plin Război Mondial, o prezentare de modă la București. (1942) În imagine, modelul prezentând ținuta de cocktail, pe care eu, una, aș purta-o și mâine!
La aceeași prezentare de modă, de data asta una dintre rochiile de seară ale colecției, completată de nelipsita etolă. (1942)
Ultima piesă a prezentării, evident, rochia de mireasă. Simplă, elegantă, rafinată. În stânga puteți vedea și orchestra, care cânta live în timpul prezentării. 🙂
Domni veniți să se ferchezuiască la celebra frizerie ”La Ionică”. (1941) Situată la parterul hotelului Athenée-Palace, frizeria era deținută de Ionică, frizerul personal al Regelui Carol al II-lea.
Și doamnele cochete veneau ”La Ionică” să se coafeze și să-și facă manichiura, în partea de salon a frizeriei. (1941)
Cultură
Clienți luând masa în fața unui cinema de pe Bulevardul Brătianu, unde rula, în premieră, filmul ”O fată cu noroc”. (1941) 🙂
Publicul absorbit în timpului unui concert de pian la Ateneu. (1942)
Spectacol la Teatrul de revistă Savoy. (1941) Nu-i așa că pare un cadru dintr-un film din epoca de aur a Hollywood-ului? 🙂
Scenă din Opera Aida de Giuseppe Verdi. (1942) În imagine, solista, Maria Livezeanu.
Lumea bună adunându-se seara în fața cinematografului Capitol, de pe Bulevardul Elisabeta. (1941)
Sărbători și evenimente
Horă în București, cu formația de lăutari în mijlocul dansatorilor. (1937)
Nuntași ieșind cu fericitul cuplu din biserică. (1942) Mi se pare doar mie, sau fotografia asta pare un cadru dintr-un film de Fellini? 🙂
Spectacol de patinaj artistic pe gheață, în iarna lui 1943.
Patinatoare pe gheață, în cadrul aceluiași eveniment.
Fotografia mea preferată, un cadru de la o petrecere de apartament din 1944. Mă gândesc că peste ani nepoții noștri se vor uita cu aceeași nostalgie la pozele noastre. 🙂
La cumpărături
Vânzători ambulanți de portocale în București. (1932). Cât de grijuliu sunt îmbrăcate portocalele în hârtie, ca niște adevărate trufandale ce erau pe atunci! 🙂
Vânzători de zarzavat în Piața Amzei, în fața magazinului ”La Păsărilă”. (1942) 😀
Călătorii
Soț și soție la plimbare cu mașina prin București, în noiembrie 1939. Pe lângă pălărie, am admirat și mănușile de șofat ale doamnei. Driving in style, indeed. 😀
Taxi așteptând clienții în fața Ateneului. (1941)
Grup de actrițe și cântărețe sosite de la Berlin, pe peronul Gării de Nord. (1943)
Soț și soție în timpul unei călătorii cu trenul. (1943) Nu-i așa că acel vagon de CFR pare desprins din Orient Express? 😀
Sper că pozele astea v-au adus cel puțin la fel de multă bucurie vizuală pe cât mi-au adus mie și la mulți ani cu ocazia Zilei Naționale a României, oriunde ați fi! 🙂
***
Toate fotografiile sunt preluate de pe Archivportal, un serviciu al Bibliotecii Digitale Germane și sunt realizate de fotograful Willy Pragher.
51 Comentarii
Oana
Buna, Ina!
Foarte buna ideea acestei postari! In ultimul timp mi-am luat si eu ca referinta perioada Epocii de Aur ca raspuns pentru momentele in care ma intreb daca valorile si cultura au fost apreciate candva pe plaiul mioritic. In cartea “Jurnalul unei fete greu de multumit”, scris(a) de Jeni Acterian sunt redate scene frumoase, care par ireale astazi: iesiri aproape zilnice la teatru si film, prietenii cu Eliade si Cioran, cursuri cu Nae Ionescu, vacante la Balcic, schimburi de carti, teme filozofice actuale…
Inoza
Bună, Oana!
Mă bucur că ți-a plăcut articolul și înțeleg perfect ce spui prin nevoia de a căuta repere în istorie. 🙂 N-am citit încă ”Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, dar mi-a fost recomandat de mai multe persoane, așa că e pe to read list-ul meu. 😀
Anca
Foarte frumos!
Inoza
Daaaa – am stat toată joia cu ochii în fotografii vechi. Seara aveam vederea împăienjenită, dar mă simțeam puțin mai optimistă. 😀
Mihai Chivoci
Emoționant, nu mai știu cine a spus despre societatea socialistă că a stricat bunele așezări de odinioară. Ce a urmat din ’45 încoace, a fost ecoul burghezo-mosierimii, iar acum…este din păcate ecoul socialismului multilateral dezvoltat, cu mizeria caracteristică !
DAN BOGHIU
Bucurestiul de altadata avea farmecul lui,oamenii nu trecusera prin iadul comunist care a avut dasartoase consecinte pentru intreaaga tara,inclusiv o populatie crescuta cu tema de Dumnezeu,
De ce a fost asa harazita sa treaca prin atatea ….
Poate generatia viitoare sa se uite la aceste fotografii si sa revina din drumul pe care l-a luat anapoda atazi.Unde aramas iubirea patriei ? poate vaa reinvia ….Trecutul trebuie ramintit si pretuit el va fi calauza viitorului Sa speram ca CEL DE SUS NE VA AJUTA
SAN BOGHIU , din 1944 in surghiun .TARA MAI PRESUS DE ORICE!!!
george
Doamne unde am fost si unde am ajuns
din pacate si pe plan mondial asistam la o decadenta si decadere a bunului gust si al elegantei autentice
Luminita
Nu pot sa spun decat ca am plans….
LUMINITA
Am uitat ceva… MULTUMESC!
Vlădescu Lucian
Ce lume boemă! Superb,..se vor mai întoarce,vreodată acele vremuri?
Gertrud
Fotografii interesante si frumoase.
Dar totul depinde din ce punct de vedere privim trecutul.
Vedem aici aproape exclusiv lumea
“buna”.Alt fotograf putea imortaliza
alte pături ale populației care aveau
cu totul alte preocupărisau soldați pe front in lupta sau raniti si morti.
Dan Olaru
Sa nu uitam ca aceasta lume minunata mai dainuie inca in sufletele parintilor nostrii…si ca se pierde odata cu ei !
Dar noi ce ne facem cu “am cravata mea, sint pionier…” ?
Radu
Pentru a crea o societate civilizată trebuie timp, educație, abnegație. De distrus e ușor.
Dan
Ați văzut poza cu promenada de sărbătoare, nu puteai ieși în oraș fără pălărie, dar exact peste zece ani nu puteai să ieși în oraș fără sacoșe !
Mulțumesc pentru acest remember………
Ion
Buna seara Ina (asa te cheama, nu?),
Pot sa-ti spun doar atit, aproape ca am plans! trebuie ca sint doar putin mai ‘tare’ decit Luminita (comentariu, putin mai sus, din 19 ianuarie).
Multumesc!
ion
Romeo
Superb articolul, fotografiile sunt deosebite…
O civilizatie pierduta… din pacate… 🙁
Eva
Este superb! Mi-am amintit de anii mei din copilărie, când, până prin anii 70, era totul frumos, oamenii se respectau, mai ales tânăra generație avea un respect deosebit pentru cei în vârstă (ceea ce acum nu mai există). Cultura era la locul ei de cinste – ceea ce se simțea în totul.
Mulțumesc pentru aceste minunate postări!
Poate tânăra generație, cândva într-un viitor nu prea îndepărtat, va înțelege că viața nu se formează, cultura la fel, doar de pe net. Este și netul o necesitate, dar primordială.
Mulțumesc încă o dată!
Eva
adriana
Parca am baut un pahar de cola, asa m-am inviorat, multumesc mult, idee excelenta !
viorica
Nostalgie,tristete dar si furie ca aceasta perioada si valorile ei au fost ascunse daca nu hulite chiar dupa 89!
Brusc acum la limita dezastrului national circula din ce in ce mai multe materiale despre acea epoca ,despre regalitate careia ii datoram Romania moderna , acum cand nu mai este niciun pericol pt restauratia acelor vremuri! Ticalosii sunt siguri ca sunt de lunga durata si ne lasa sa visam la anii frumosi din trecut!
Nu este un apropos la prezentarea de fata si la autoarea ei, multumesc!
Mi-am adus aminte de anii 50 ai copilariei linistite, derdelusul din capul strazii, balciul de la Mosi, zidul mortii cu motociclisti temerari, Piata de flori, terasa unde parintii mergeau in fiecare sambata la bere si mici cu vecinii chit ca eram saraci ca toti ceilalti…
Copilaria ne induioseaza si furia acum de adult in varsta este cu atat mai mare cu cat stim ce scoala am facut, ce profesori am avut, si iata unde am ajuns!
vali
Felicitări autoarei !Într o lume cu creiere spălate de 50+27 ani de (scuzați)îndobitocire,e un miracol că mai există oameni care gândesc.Asta a fost adevărata Epocă de aur a României,pe care o ştim de la părinți(pentru cine vrea să vadă)Existau repere,demnitate,onoare,Educație, BUN SIMȚ…Încă o dată FE LI CI TĂRI !
Maxymilian Eisner
My childhood friend was kind enough to share with me the story above of a beautiful Romania that we only we can dream about.
I was extremely touched by the picture of “Shtrandul Brigadiru” where I have learned to swim (I was probably 4 or 5) with the famous Desiderium that was kind of legend in Bucharest. I recall I was told that he was from Africa
(yes without a specific country, but for us kids it sounded so mysterious, so exotic).
I visited a year ago with members of my family for the first time since we left in 1959.
It was a beautiful trip and my family that wanted to see my Romanian roots totally enjoyed and all fell in love with “mamaliga” ,even my grandchildren.
I will follow your website as I enjoyed this article and the lostalgic pictures very much.
George Rotaru
Dumneavoastra etalati in acest scurt metraj o anumita patura sociala ce traiau pe osuprafata de poate 10Km patrati de asfalt din toata tara si drumuri petruite care se puteau numara pe degetele de la doua maini . Dar restul tari …? Producatorul de
zarzavaturi , lapte , carne si cei care construiau cladirile ….?
In citeva fotografi se pot vedea direct tinuta si hanele lor . Sa nu mai vorbim de sistemul sanitar de la tara , alimentatia cu apa potabila , sistemul de incalzire al locuintelor pe timp de iarna , bucataria cetateanului de rind . Dar unde sunt pozele acelor care munceau zi de zi peste 8 ore de munca …?
Dumneavoastra nu cred ca ati vizitat aceste locuri niciodata …..Ce aratati aici sunt ca si o picatura de apa in Dunare . Reveniti la realitate . Cu stima , George Rotaru
Sandi Bell
Da, da, are dreptate dl. George….dansul priveste cu ochii omului care a studiat in epoca socialista si priveste lucrurile cu realism socialist-stiintific. Fiecare epoca are farmecul ei si o pastreaza in suflet fiecare dupa cum intelege viata. Eu le stiu pe amandoua, pe prima de la bunici, parinti si ce am apucat personal. Pe a doua epoca am cunoscut-o traind in ea din plin. Si ma intreb cu consternare, unde este OMUL NOU!!. Unde a disparut fara urma dupa “89”? Daca ne conducea el acum, nu am fi ajuns la mana conducatorilor penali, si nu am fi fost dupa 28 de ani, tot coada Europei, ca pe vremea lui Ceasca.
INOZA, Impartasesc sentimentele si gandurile pe care le transmiteti prin materialul pe care-l prezentati.
Va transmit o imbratisare spirituala cu multe multumiri.
HARY FISCHMAN
Cand soldatii romani mureau pe frontul din rasarit , cand gen. Ion Antonescu ucidea evrei in lagarele din transnistria , cand tara era amputata fara Ardeal fara Basarabia , fara Durostor si Caliacra, evident nu poti spune ca era epoca de aur cu raiul pe pamantul romanesc. Fotografiile facute cu maiestrie de un fotograf german Prager erau doar o palida fateta a Romaniei din acea perioada
HARY FISCHMANharry1234@walla.co.il
Margalit Iticsohn WIESEL
Fotografii foarte fotogene, luate de un fotograf german, care a crezut de cuvinta sa arate cum arata un anumit strat de persoane, care in timpul razboiuliu a avut timp si posibilitati sa se distreze si sa petreaca in timp ce majoritatea
poporului petrecea in beciuri sau in lagare de munca!!!
La timpurile acelea din acesti ani n-asi vrea sa ma intorc!!!
Da e foarte inportant sa fii civilizat ,dar aceata perioada a fost departe de a fii civilizata!!!
Parintii mei au trait patru ani si jumatate intrun beci, dupa ce au fost jefuiti la BERESTI de intreaga gospodarie.
Au venit la GALATI si aici tatal meu iesia noatea din ascunzatoare ca sa taie firele de explozive pe care le puneau soldatii lui Antonescu!!!
Asa a trait majoritatea populatiei fara diferenta de religie!!!
Evreii erau stransi din case ,trimesi la lagare de munca si nu odata aruncati in trenuri!!!
Asa a trait o mare parte a populatiei ROMANE!!!
Nu avem voie sa uitam ca in timp ce respectatul fotograf german fotografia la Bucuresti evreii din Transilvania
au fost trimisi la AUSHVITZI si omorati!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
IOAN
Îmi pare rău că evreii de pe această pagină nu sunt corecți. Mai bine ca în România nu au dus-o evreii niciunde pe perioada războaielor. Ei se confundă cu evreii din Polonia ori Germania. Este adevărat că pe perioada comunistă au dus-o mai rău însă atunci am dus-o cu toții mai rău. Puțin bun simț ar fi necesar și cinste în exprimare, domnilor evrei !
MARIANA ITIGAN
M-am tot uitat cu nostalgie la aceste fotografii si mi-am amintit de parintii mei, ce au trait atunci si-i cautam cu privirea inlacrimata ,prin multime. Fiindca acea generatie, ce se prezenta cu eleganta in orice imprejurare, eleganta impusa prin educatie si de respectul fata de sine si fata de ceilalti, Ma uitam la fetele lor destinse si distinse si fac o comparatie cu fetele incrancenate si neglijente a semenilor, de azi . Regretul meu este ca perioada cand Bucurestiul era considerat Micul Paris , nu se va mai intoarece niciodata . Oamenii de azi s-au degradat ingrozitor , cu tot modernismul si tot sistemul informational avansat . Simplitatea acelor timpuri ii facea pe oameni, speciali , iar educatia si respectul erau invatate in FAMILIE, FUNDATIA SOCIETATII CIVILIZATE.
Elisabeth
Pozele arata numai elitele si burghezia. In acest timp, eram ocupati de Hitler iar tinerii mureau pe front contra rusilor. Petrolul era utilizat, etc…
iani
Pozele surprind 1% din populatie – elita … Pozele nu arata Romania, arata doar 1% din ea …
Tiberiu G.
Buna seara.
Calde multumiri inimoasei doamne care a avut aceasta idee; am trait acei ani;odata cu inceputul razboiului intrasem in clasa intai primara.pot comenta ore intregi oricare din pozele acestui documentar.
Privitorii indignati ca nu apare in poze mizeria din satele romanesti,jegul din spitale, drumurile proaste nu au decat sa porneasca in orice sat din zonele vesnic napastuite ale tarii si vor gasi “piesele” lipsa din acest material.
Rostul pozelor prezentate cred ca este altul; sa ne arate cum se prezenta Bucurestiul acelor ani, cum traiau elitele.Poate unora n-o sa le placa dar, elitele sunt cele care au impins societatea inainte spre buna stare si progres.Comunistii stiau asta, de aceea la intrarea rusilor in tara au avut grija sa le bage in puscarie; a ramas restul, fara elite,rest care a putut fi manipulat si continua sa fie si azi manipulat.
Cred ca ce am vazut in pozele astea un motiv de incredere si curaj,sa lasam resentimentele deoparte sa incercam sa decantam binele de rau si sa ne gandim la “munca si voie buna” asa cum suna indemnul unui teatru bucurestean imediat dupa razboi.Pace si bine.
angelica
par a fi imagini din filme! o lume pierduta, din pacate.
Mick aka Deodato
Titlua acestei capodopere ar trebui sa fie “Bucurestiul de care mi-e dor, deși nu l-am cunoscut niciodată!” …Am trait in Romania postbelica 33 de ani si am vazut aceasta lume subtire a Bucurestiului ca o clasa superioara cu privileges pentru care restul tarii nu exista decit in carti. O puteti tine si pe viitor si va doresc largirea orizontului!
Mare Septimiu
Minunat popor romin,A fost de invidiat odatä poate o mai fi ! Din München toatä stima si admiratia neamului nostru rominesc,cu drag romini din lumea intreagä.
Nelu F.
Frumoase imagini. Realitatea are tot felul de imagini ; aici apar doar cele mai frumoase si mai fotogenice. Saracia (partea “simetrica” de sub “nivelul 0” ) nu apare pentru ca … nu e fotogenica. Daca ne referim doar la imaginile oferite nu putem sa nu apreciem ceea ce vedem. Vazand toate acestea (chiar daca m-am nascut “la inceputul razboiului”) putem intui “ceva” ce ne lipseste in prezent …. Sper sa pot prezenta cat de curand imagini imortalizate de fotografi romani din Bucurestiul “de alta data” ! Multumim Doamna Marinela !
elena Hinceanu
Eu am trait aceste imagini ale Bucuresitului in 1950-60 chiar. Am si eu poze cu tata in Cismigiu, in 1950, trecand pe langa noi ofiteri, am fost multe veri la strandul Bragadiru unde seara vedeam si filme. Traiam in cartierul Izvor si ne plimbam cu parintii seara pe bulevardul 6 martie ( Elizabeta) mancam placinta cu branza sau carne la Tic Tac , bere si cornete de nuci noi, vedeam filme la gradina, si tot la gradina era teatru Savoy, mai tarziu Teatrul Tanase. Desi tatal meu era muncitor, in fiecare iarna mergeam cu el la rudele din Brasov si mancam la Cerbul Carpatin . schiam amandoi la Tampa si mancam in trenul Accelerat in acel vagon restaurant poate, mancarea tipica :cascaval la capac . iar la Strandul Lido valurile in premiera bucuresteana ne atrageau pe toate fetele tinere. Nu se mai purtau palarii dar nu toti umblau cu sacose. Lumea bucuresteana a fost mereu cocheta si eleganta, desi disparuse aristocratia.Placerea de sfarsit de saptamana era plimbarea pana la Sosea si apoi sa luam o bere la Gambrinus, sau o prajitura si cafea la Capsa sau la Athenee Palace.
Dinu Grigoras
Da,asa este,lumea era imbracata elegant,avea comportament plin de maniere,se gaseau lame si brice cu care barbatii se radeau.Nu eram nici in UE si nici in NATO si,cu toate acestea ,se traia bine.
Felicia Waldman
Cele 4 poze de la strandul Bragadiru surprind acelasi cuplu nu pentru ca erau prietenii lui Willy Pragher, ci pentru ca fata locuia pe aceeasi strada cu el, Dr. Lister, iar el era impresionat de frumusetea si eleganta ei. Fata, care avea la vremea aceea 19 ani, se numea Cora Lia Ascher Moisescu si era fiica ziaristului S. A. (Samuel Ascher) Moisescu, directorul fondator al Ilustratiunii Romane, iar baiatul care semana cu Marlon Brando era prietenul ei, arhitectul Alexandru Ferrowatt, atunci in virsta de 26 de ani, emigrat dupa razboi la Paris. Amindoi erau evrei si in perioada respectiva mergeau la munca fortata, ceea ce nu I-a impiedicat sa incerce sa se bucure de viata atit cit le-au permis circumstantele.
Lazar Voin
Pacat ca sa terminat filmul inainte de presentarea Timisoarei, Sibiului, Clujului etc! Poate data viitoare va fi TOATA Romania…
Gabriel
Domnul Ioan (August 27 2018 comentariu)
Citi din familia ta ai pierdut in lager sau au fost trimits la munca fortata numai pentru ca erau evrei!!!
Romanu Antonescu a tratat foarte bine evreii!!!!!!! Realitatea nu poate fi scimbata de tine!!
Vorbeste prosti!! Probabil ca iesti si anti-semit!
Liana Savu
De ce nu se pun fotografii si cu țăranii care munceau din greu pamantul, in arsita campului cu mâinile pe plug, de dimineata pana seara, odihnindu-se doar cand mancau, din strachină de lut si beau apa din oală de lut si trăiau in sărăcie. Ar trebui puse fotografii cu muncitorii care trudeau in fabrici si trăiau in sărăcie. Acestia făceau parte din majoritatea populației României din acei ani, o duceau greu si trăiau in sărăcie.
Neculai Fudulu
Nu este strandul din Bragadiru ci strandul Bragadiru din Cotroceni pe care-l frecventam in perioada anilor 60-70, din Parcul Bragadiru unde in aceeasi perioada uneori se si dansa.
Bocaneala Florian
Din cite imi aduc eu aminte strandul era în parcul cu plopi din arenă Progresu,unde era si un stadion al echipei de fotbal Progresul, iar lateral de acest parc ere stadionul Republici ,care a fost demolat .Cred ca strada se numea Izvor .Multumesc ca mai intors cu memoria în trecutul meu îndepărtat, care nu o pot uita .În ziua de azi tineri nu au ce sa povestească, cînd vor îmbătrîni, au o viata foarte tumultoasa ,plină numai cu lucruri ne educaționale. Acești tineri nu mai au decentă, respect ,si cel mai tragic CULTURA. Cred ca lumea nu se pregătește pentru un viitor placut ,mai de grabă spre un sfîrșit al omeniri. PACAT DE SPECIA UMANA.
Dan
Din păcate nu ne vom mai întoarce niciodată la această atmosferă…
Fără educație, fără cultură, fără bun simț.
Fără astea nu se poate.
Cu atât mai greu cu cât avem din plin opusurile celor de mai sus!
No hope.
Florin
Wilhelm Alexander Pragher (Willi sau Willy Pragher; n. 4 mai 1908,Berlin, Imperiul German – d. 25 iunie 1992, Freiburg im Breisgau, Germania) a fost un reporter-fotograf german care a făcut multe fotografii în România.Este fiul unui inginer chimist imigrat în București și al unei nemțoaice.A copilărit la București, în casa bunicului, un faimos negustor de blănuri de lux, Moritz Sigmund Prager, unul dintre stâlpii bisericii romano-catolice din București.S-a dedicat fotografiei din adolescență, iar la vârsta de 16 ani publicase deja prima broșură de fotografii realizate în România. Și-a petrecut tinerețea în Germania și România, iar în 1939, înaintea izbucnirii războiului a devenit fotograf și grafician al Societății Românești de Distribuire a Combustibilului din România.Din 1932 pâna în 1939 a fost fotoreporter liber-profesionist la Berlin, perioadă în care și-a schimbat numele din Prager (numele de fată al mamei sale) în Pragher, întrucât un cunoscut cântăreț evreu de cuplete purta același nume, motiv pentru care autoritățile naziste îl verificau.Opera sa, de aproximativ un milion de fotografii se află la Arhivele de Stat Freiburg și cuprinde aproximativ 6000 de negative pe sticlă, 27 000 de diapozitive, 110 000 de fotografii (pozitive) pe hârtie și câteva sute de mii de negative de film.
În opinia lui Pragher, Bucureștiul interbelic este „un oraș în devenire, care trăiește o metamorfoză în salturi”.În anul 2007 a apărut albumul Willy Pragher. Spații vizuale românești 1924-1944, îngrijită de Kurt Hochstuhl și Josef Wolf.
EMILIAN
Este greu de crezut ca acele fotografii de mai sus sunt adevarate din Romania. Este un vis chiar prea frumos ca sa fie adevarat !
Mircea
In primul rând, îți ,mulțumesc Anca pentru că printre preocupările tale ai avut răgazul unui clik și pentru mine, în amintirea scurtului timp cât a durat colegialitatea noastră de ”haretiști”, Și în al doilea regret că manifest o doză pesimistă, dar timpurile evocate, cu părere de rău, nu se vor întoarce. Nostalgicii, printre care mă număr și eu, rămân din ce în ce mai puțini. Primează ultramodernismul exacerbat în forme din ce în ce mai alambicate și amețitoare spre demonstrarea ”putirinței” umane,în toate domeniile. Babilonul s-a cățărat pe Everest de-acum!
Mircea Bivolaru
Monica
Din pacate, este clar, aceste vremuri Nu se vor mai intoarce vreodata! Scuze, celor sentimentali!
Generatia Z este nepasatoare, neglijenta in tinuta, si sa fiu foarte franca, nu mai este timp de asa ceva…leisure time is all gone! Unfortunately, money talks now! :)))
DAN
Aceste frumoase fotografii confirma faptul ca Romania acelor ani era o tara civilizata si prospera, nu una inapoiata, cum era prezentata in manualele de istorie comuniste. Ele ne pot face o imagine despre cum ar fi aratat Romania ulterior, daca nu am fi trecut prin iadul comunist. Cat despre cei care nu apar in aceste fotografii – muncitori, tarani etc. – ei nu aveau o situatie mai rea decat pe alte meridiane, si, in plus, nu au facut obiectul temei alese de fotograf. Sunt insa multe albume de fotografii si cu aceste teme pe care cei doritori le pot rasfoi. Oricum, taranul nostru ar fi fost fericit sa isi lucreze ogorul lui decat sa trudeasca la CAP. Si bunicii mei au fost tarani si vorbeau cu nostalgie de perioada de dinaintea instaurarii regimului comunist. Si da, in acea perioada evreii erau trimisi in Transnistria sau trebuiau sa presteze munca fortata si sa suporte si alte impilari si interdictii, insa in timp ce in Vestul Europei dupa razboi viata a putut reveni la normal, noi nu am avut acest noroc.
Rodica
Departe de a fi pesimista, o Romanie ca aceea pe care ai prezentat-o, eu am trait-o bine, bine. Dar asa ceva nu se va mai repeta NICIODATA.
Koczka Gyorgy
Ca si acum o mica minoritate traia foarte bine, mai era o patura de atarnatori ai acestor belferi cu salarii decente si marea masa de oameni saraci sau foarte saraci care nu prea apar prin toate fotografiile. Altceva nimic diferit , doar o speranta de mai bine caracterisrica tinerilor.
Si in comunism aveai la ce sa speri, o viata normala in occident. Acum si bruma asta de speranta a cam disparut.
Viitorul pare ca va apartine dictaturilor de tot felul.