Cu totii am vazut cel putin un film in care personajul principal fuge de lume. Fie ca este un adolescent certat cu parintii, sau un adult cu inima franta, la un moment dat acesta dispare. Si, bineinteles, exista o singura persoana care stie unde sa-l gaseasca.
Disparutul se ascunde, de obicei, in locul sau de „refugiu”, acolo unde merge sa se linisteasca atunci se simte coplesit, unde cauta siguranta.
Eu nu am un astfel de loc fizic, dar filmuletul de mai jos suplineste acest neajuns. Este vorba despre filmul de prezentare al Balului Anual organizat de Vogue, la Metropolitan Museum of Art.
In clip, totul este perfect. Barbatii sunt eleganti si carismatici iar femeile sunt definitia rafinamentului. Toate au coafuri impecabile, bijuterii batute in pietre rare si poarta rochii diafane, de printese. Cele mai frumoase creatii McQueen sunt etalate in vitrine de sticla, pretutindeni sunt tufe de trandafiri si flori salbatice. Si, peste toate astea, rasuna vocea hipnotica a lui Florence Welch. Ai impresia ca nimic rau nu ti se poate intampla in spatiul asta.
Da, cred ca aici m-as ascunde.