Nu sunt de acord cu etichetarea oamenilor in functie de cine le sunt parintii, cati bani au sau unde isi petrec vacantele. Uneori detalii ca astea nu spun nimic despre ei, ca persoane. Le arata statutul social, dar nu si capacitatea cognitiva, nivelul de cultura sau cel de omenie.

Din motivele mai sus enumerate, dar si pentru ca odata am fost si eu « fata lui tata » si am cazut victima barfelor si acuzatiilor de « a intrat/a iesit/a dres/a aranjat pe pile », pana azi nu mi-am permis sa o judec pe Elena Basescu.

Dar materialul pe care l-am citit astazi in TABU, nu numai ca m-a facut sa rad cu hohote, ci mi-a deschis ochii asupra lumii in care traiesc. O lume in care o studenta (a se citi Elena Basescu) nu se descurca cu 100 de lei pe zi, sau in care aceeasi studenta afirma incantata : „Parca sunt mai frumoase autobuzele decat imi aminteam eu!”. Si aici vorbim de mizerul Bucuresti al anului 2007, nu de colinele hollywoodiene. Chit ca, daca vorbeam de ele, tot mi se pare greu de crezut ca cineva poate trai atat de paralel cu realitatea. Dar sa va iau cu inceputul.

Revista TABU, binecunoscuta pe piata publicatiilor pentru femei pentru ca abordeaza curajos subiecte « delicate », a realizat luna aceasta un experiment. Pentru o zi, i-a cerut fiicei presedintelui Romaniei sa duca un trai simplu, a dezbracat-o de D&G, i-a luat ceasul Cartier (sau mai stiu eu ce marca), si a pus-o sa mearga la cumparaturi cu muritorii de rand, sa circule cu mijloacele de transport in comun si sa manance altundeva decat la « Mandragora ». In aceeasi zi, unei studente absolut comune, Oana X, i s-a dat ocazia sa duca o viata de diva damboviteana, cu sala de fitness premium, impachetari cu caviar, sedinte de make-up si tot balamucul.

In primul rand, abordarea subiectului de catre redactorul TABU a fost de toata jena. A incercat destul de penibil sa scoata in evidenta faptul ca Elena este o fata cu picioarele pe pamant, doar ca rezultatul a fost altul de cel scontat. Exemple :

« Ne-am plimbat pe jos pana la Romana. Aici Elena a stat cinci minute la coada la struguri. Cativa s-au bagat in fata ei ». Asa, si ? Vrei sa-mi spui ca fata asta n-a mai stat la coada in viata ei ? Sau ca n-a mai mers pe jos ?

« A mancat pe Lipscani intr-un peisaj cu escavatoare si daramaturi. » Fantastic ! Ce zici de oamenii care locuiesc acolo ?

« …am vrut sa mancam la cantina facultatii, dar era inchis. Am bantuit pe culoarele Facultatii de Drept incercand sa gasim un bufet, dar nu am gasit. » Ok, am inteles, fata lui Base nu calca prin Bucuresti, ci se teleporteaza. Dar tu de pe ce planeta a quarcilor vii? De cand cresc bufeturi ca ciupercile pe holurile institutiilor de invatatmant superior?

Punctul culminant al articolului nu a fost faptul ca Elena nu s-a putut incadra in cei 100 de lei primiti pe acea zi, cum v-ati fi putut astepta. Partea cea mai interesanta a fost concluzia pe care a tras-o mezina lui Base at the end of the day. Spicuiesc.

“A fost un experiment foarte sanatos. Imi place foarte mult sa fiu printre oameni. De-aia si sunt inscrisa in partid de la 15 ani. » Draga Elena, si mie imi place sa stau printre oameni. De-aia merg pe strada, la piata si prin parcuri. Acum, am o nelamurire, tu prin oameni intelegi numai PD-isti ? Ca atunci se explica …

« Adevarul e ca nu am mai mers cu autobuzul de sapte ani, de cand mi-am luat carnetul de conducere. Dar parca sunt mai frumoase autobuzele decat imi aminteam eu. » Ok, nu fac misto de tine ca nu ai mai mers cu autobuzul. E perfect normal atunci cand ai masina. Dar intamplator masina ta e precum cele de transportat lichiditati la banci? Adica blindata pana-n roti, cu un singur geam, si ala fumuriu? Ca altfel nu-mi explic cum in 7 ani tu nu ai vazut in trafic nici un autobuz, sa trebuiasca sa traiesti din amintiri. Doar daca nu am dreptate eu, si aia de la Cotroceni folosesc tehnici de teleportare…

« Cand eram in autobuz, m-a sunat iubitul meu (n.red. : « Hrebe ») si i-am povestit unde sunt. A ras si a zis ca foarte bine imi faceti.” Se pare ca Hrebenciuc jr e mai cu picioarele pe pamant decat Baseasca jr. Desi, la faza cu « foarte bine imi faceti », zau, asa, oameni buni ! Acum sa iei autobuzul sau sa stai la o prapadita coada la fructe se numeste pedeapsa ? Ca atunci suntem un popor de vreo 15 milioane de pedepsiti ai sortii (aproximativ, nu stiu cate masini sunt in Romania).

Finalul e la fel de grandios precum parcursul :

« Altfel, in afara de autobuz nu pot sa zic ca ziua asta a fost mult mai diferita decat viata mea obisnuita. Adica sunt foarte obisnuita cu cozile…mai ales alea de la H&M. » Ok, pentru o secunda mi-a stat inima in loc. Credeam ca o sa zici « cozile de la boutique Maison Martin Margiela », dar nu ! Tu te dai fata din popor, de-a noastra. Caci, nu-i asa, macar o data in viata, fiecare roman a stat la o coada H&M.

Concluzia asupra acestui « experiment » marca TABU? O sa va las sa cititi parerea Oanei (studenta normala) care, la sfarsitul zilei, s-a intrebat daca ar ramane cu capul pe umeri in cazul in care i s-ar da sansa sa-si traiasca fiecare zi asa cum si-a trait-o pe aceasta. Oana a concluzionat :

« Raspunsul ar fi nu, pe mine cel putin, m-a prins in cateva ore. Mi-e groaza sa ma gandesc unde as fi ajuns in trei zile. »

Asa ca da, draga Elena, e normal sa nu mai fii cu capul pe umeri, dar lasa vrajeala cu « exact asa e viata mea de zi cu zi » si « iubesc poporul, de-aia m-am bagat in partid ». Nu de alta, dar un alt jr (cu terminatia numelui tot in « sescu ») a mai debitat chestii din astea populiste si n-a sfarsit prea bine. Tu poti mai mult. Doar te-ai calit prin cozile de la H&M..