Atunci cand am intrat in echipa Tabu m-am simtit la fel cum m-as fi simtit, probabil, daca mi-as fi schimbat clasa in liceu. Cand am inceput munca la perfecte.ro, insa, am avut senzatia ca am schimbat liceul.
E ciudat sa treci de la o echipa de 10 oameni, la un loc unde lucreaza sute de oameni. Si mai ciudat e atunci cand treci de la o vila mica si cocheta, cu un etaj, la un ansamblu de cladiri unde sunt turnichete si aparate care scaneaza cartele de acces la tot pasul.
Si, in primele zile, chiar m-am simtit ca o eleva noua intr-un liceu mare si necunoscut. La intarirea senzatiei asteia a contribuit si faptul ca avem o cantina, in care ne strangem sa mancam in pauza mare. 😀 Partea buna e ca, inca din prima zi, eu stateam deja la masa cu the cool people (gasca perfectelor si a fetelor de la acasatv.ro). Inca ma intreb daca in liceu am fost macar semi-cool sau nu. :)))
In prima zi, la pranz, am ales ce a ales Cristina, colega de langa mine: un sandvis cu pui, o portie de cartofi prajiti si o salata. A doua zi, pentru ca respectiva colega a lipsit de la pranz, am ales tot un sandvis. Probabil as fi iesit la pensie mancand numai sandvisuri, daca cineva nu mi-ar fi recomandat in a treia zi pieptul de pui umplut cu branza si sos de ardei si cartofii copti cu smanatana. Abia din a patra zi, cand am inceput sa ma simt mai confortabil, am facut o nebunie si mi-am comandat de una singura noodles cu pui. :))
In rest, ca si in liceu, mi-am gasit inca din prima zi o ascunzatoare, unde sa ma retrag din cand in cand. Daca in clasa a IX-a locul respectiv era biblioteca, unde chiuleam de la latina si doamna bibliotecara (o femeie minunata!) ma servea cu ceai de tei, acum am descoperit o toaleta mai indepartata, unde nu prea intra alte fete (e la capatul celalalt al cladirii, langa birourile baietilor de la IT, deci nu se prea inghesuiesc posesoarele de cromozomi XX sa ajunga acolo).
Imi place sa ma duc acolo pentru ca e foarte spatioasa si mai tot timpul goala. 🙂 De obicei, pur si simplu ma spal pe maini si ma stramb la mine in oglinda de vreo 3 metri lungime. In primele zile, cand ma intrebam ce caut eu in locul ala mare, impersonal si inspaimantator, chestia asta functiona ca un fel de metoda de relaxare.
Inca nu sunt in elementul meu. Inca n-am inceput sa scriu in stilul meu, sau textele pe care vreau sa le scriu. Inca invat sa folosesc toate instrumentele specifice unei platforme online. Inca ma pierd prin cladire, inca imi uit legitimatia cand merg la toaleta si trebuie sa ma intorc dupa ea ca altfel nu pot deschide usa….
Mi-ar placea sa trec pe repede inainte peste momentele astea penibile si dificile de inceput, ca in filmele in care eroul sau eroina are parte de o transformare totala de look sau de personalitate, cu o melodie inspirationala pe fundal.
Deocamdata, desi ascult Eye of the Tiger la mp3 player, in drum spre birou, (ahahahahahahaha!) inca merg din cand in cand sa ma ascund in locul meu secret (ceea ce acum, gratie acestui post, nu mai este atat de secret, nu-i asa?). 🙂
Uitandu-ma in spate, insa, la ce am scris dupa prima luna de Tabu (mai ales la prima saptamana), imi dau seama ca sunt, intr-adevar, a drama queen si ca acesta este, de fapt, vorba lui Rick, „the beginning of a beautiful friendship”. 🙂