Am făcut recent o serie de măsurători corporale și am aflat, spre surprinderea mea, că vârsta mea metabolică este de 14 ani. Cu alte cuvinte, deși buletinul mă recomandă drept un adult, corpul meu n-a depășit încă vârsta lui „Și dacă mă sărută data viitoare?”.

Dacă tot m-am întors în timp, am zis să bifez de data asta tot ce n-am bifat ultima dată când am avut 14 ani. Vă vine să credeți sau nu, unul dintre lucrurile pe care nu le-am făcut la 14 ani a fost să merg într-o tabără la mare.

Pe atunci eram preocupată să călătoresc în Japonia feudală, în Anglia georgiană sau în America Marii Crize, însoțită de Clavell, Austen sau Fitzgerald. Da, așa cum ați putut ghici, am avut genul de pre-adolescență pe baza căreia Chbosky ar putea scrie un sequel de succes la „The Perks of Being a Wallflower”. 🙂

Anul acesta, însă, am decis să-i ofer corpului meu de 14 ani toate experiențele agitate, haioase și nebunești pe care nu le-a trăit atunci când vârsta metabolică era identică cu cea biologică. Și, pentru că nimic nu e întâmplător, am primit recent o invitație care îmi promite cea mai fun-aventuroasă-plină-de-petreceri-și-de-experiențe-memorabile vară.

La Costinești (unde altundeva?!), vara aceasta vor exista o casă și o plajă pe sufletul lui Connect-R (unde nu se va dormi, adică). Întreceri pe apă și pe nisip cu tot felul de jucării cool, petreceri cu DJ, karaoke, concursuri de dans și concerte – sunt doar câteva dintre experiențele pregătite pentru cei care vor trece pragul Casei Lipton (sau vor călca nisipul plajei Lipton, după caz).

Asta deoarece Lipton va crea o Casă Lipton la mare, care va fi cartierul general al distracției pe toată durata acestei veri. Casa va fi locuită de norocoșii care vor câștiga vacanțe acolo în fiecare zi, în campania de vară a Lipton – Ia-ți vacanță cu Lipton, dar și de 8 bloggeri care vor merge acolo împreună cu cititorii lor, în weekend-uri prelungite. Printre ei mă număr, după cum ați putut ghici deja, și eu. 😀

_14A7130

Până să ne întrecem în volei pe plajă și în duete la karaoke, Lipton ne-a provocat să decorăm casa, weekend-ul acesta. Suntem două echipe: a mea este condusă de Sore Mihalache (pe care o știți din trupa LaLa Band și din serialul Pariu cu viața sau din difuzoarele oricărui supermarket și mall din țară), iar cealaltă de Dorian Popa, colegul lui Sore de trupă și de platou.

Pentru că îmi plac decorațiunile interioare și tot ce ține de DIY (chiar dacă îmi lipsește orice urmă de talent în domeniu), am început deja să mă documentez pe Pinterest pentru idei. Sunt convinsă însă că am de-a face cu oameni la fel de creativi și de competitivi, așa că am nevoie de ajutorul vostru dacă vreau ca echipa mea să câștige titlul suprem la campionatul de decorat (și pentru că vreau ca cei care vor locui în camerele decorate de noi să nu sufere prea tare din cauza puseurilor noastre creative).

Ce trebuie să faceți dacă vreți să mă ajutați și să fiți invitații mei (împreună cu iubitul/iubita/prietena cea mai bună/cel mai bun prieten) în weekendul 10-13 iulie, în Casa Lipton?

În primul rând, să-mi lăsați mai jos, în comentarii, idei, link-uri sau poze cu decorațiuni fresh & young, din care să mă pot inspira pentru un spațiu vesel, neconvențional și creativ, cum va fi Casa Lipton. Nu uitați, s-ar putea să stați acolo timp de 4 zile, așa că nu îmi trimiteți nimic din ce n-ați vrea să vedeți pe pereți sau pe mobilă seara la culcare și dimineața la trezire. 😛

În al doilea rând, să-mi urmăriți postările de pe Facebook din weekend-ul 24-25 mai, când voi publica în timp real imagini din timpul decorării Casei Lipton (mă puteți urmări chiar dacă nu suntem prieteni pe Fb, deoarece postările respective vor fi publice). Pentru că echipa cu cea mai activă comunitate câștigă competiția, mă bazez pe voi să mă susțineți prin comentarii și să nu mă/ne lăsați să comitem atrocități decorative. 😀

Cea mai activă și inspirată cititoare/cititor (împreună cu iubitul/iubita/prietena cea mai bună/cel mai bun prieten) va petrece weekend-ul prelungit 10-13 iulie împreună cu mine în Casa Lipton, când voi pregăti și niște activități-supriză, pe lângă petrecerile și concursurile care au loc oricum acolo în fiecare săptămână. 😉

Voi anunța câștigătoarea/câștigătorul marți, 27 mai. Rugămintea este ca aceia dintre voi care au șefi tiranici sau care au cumpărat deja bilete pentru Băile Felix/Saint Tropez/Capri și știu că nu sunt liberi în săptămâna 7-13 iulie să nu se înscrie în concurs.

Vă recomand să aruncați un ochi și pe pagina de Facebook Lipton, am auzit că acolo vor fi postate în curând câteva surprize simpatice pentru fani (dar shhhhhh, nu știți de la mine 😉 )

Abia aștept să vă citesc sugestiile! Acum vă rog să mă scuzați, 14 year-old me merge să-și ia o înghețată pe băț din congelator și se pune pe citit un roman adolescentin, visând la vacanța mare. 😀