De cateva zile iau, fara exagerare, un pumn de pastile pe zi. La pastilele pe care mi le-a prescris gastroenterologul (care sunt numai de vreo 3 tipuri) s-au adaugat cele ale dermatologului si, gratie unei blestemate de infectii la o masea, si cele ale stomatologului.
In principiu, de la 6.30 cand ma trezesc si pana la ora 1 cand ma culc, ziua mea e presarata cu pastile. Am remindere care suna amintindu-mi sa iau o pastila dimineata, in autobuzul care ma duce la sala, apoi in autobuzul spre birou, la birou, in timpul intalnirilor cu prietenii, chiar si seara, in timpul filmului si, la final, noaptea, cand ma pregatesc de somn. Noroc ca pilulele sunt de culori si dimenisuni diferite, ca altfel banuiesc ca m-as plictisi.
Sunt atat de obisnuita sa iau pastile in orice moment al zilei incat, in dupa-amiaza asta la ora 18.00, cand a sunat reminder-ul telefonului, n-am stat deloc pe ganduri: am intins mana spre cutia cea mai apropiata, si, din doi timpi si trei miscari, am facut medicamentul sa dispara cu un pahar mare de apa.
Abia dupa cateva secunde mi-a trecut prin cap ca poate m-am pripit si e vorba de alta pastila programata pentru respectiva ora. Cand m-am uitat pe ecranul mobilului, mesajul palpaia inca stins: „Nu uita de programarea la coafor”.