Trebuie sa va fac o marturisire, care unora dintre voi li se va parea socanta. Nu am vazut niciodata o editie a emisiunii „Vocea Romaniei”. Nici a „Mega Star”, „Romanii au talent”, sau „X Factor”.
In seara asta, insa, am vazut pentru prima data „Vocea Romaniei”. In direct, din platou. Si nici nu pot incepe sa va povestesc cat de misto a fost.
De dimineata mi s-a amintit ca (din exces de zel, combinat cu dorinta de integrare) saptamana trecuta m-am inscris pe lista colegilor din PRO care vor sa participe in platou la emisiunea „Vocea Romaniei”.
Am incercat sa ma sustrag si sa ma scuz, dar am fost amenintata ca daca nu sunt serioasa, nu mi se va da o a doua sansa sa particip. Am oftat gandindu-ma la parul meu nespalat de trei zile si la faptul ca de mai bine de 24 de ore nu mai trecusem pe acasa.
Tot raul spre bine, daca as fi stiut de emisiune, mi-as fi petrecut vreo 2 ore in fata dulapului, gandindu-ma ce rochie sau ce pulover imi avantajeaza silueta, in cazul in care camerele ar fi trecut razant prin fata mea. Asa m-am multumit cu puloverul verde pe care il purtasem toata ziua la birou si m-am gandit inca o data ca cel care a inventat prinsul parului in coada de cal pentru bad hair days a fost un mare om.
Pe drum spre studiourile din Buftea, unde se filmeaza show-ul, am inceput sa-mi comunic verbal entuziasmul.
– Pacat ca nu-l pot vedea pe Smiley!, le-am spus celorlalti cu un oftat sonor.
– Cum sa nu-l vezi?, m-a intrebat cineva mirat.
– Pai, el sta in culise cu Pavel Bartos, nu?
– Ce varza esti!, mi-a replicat colega mea Doina razand. Aia era la „Romanii au talent”!
– A! am spus si mi-am propus sa tac malc toata seara si sa reduc la minimum gafele pe care le puteam comite. Bineinteles ca nu m-am abtinut.
In urmatoarele 2 ore n-am facut decat s-o chinuiesc pe colega mea, Doina, cu intrebari „Da’ ala cine e?”, „Da’ care e echipa lui Moga?”, „Da’ echipa lui Brenciu cand canta?”, „Da’ noi votam din public cu ridicatul mainii sau cum?”, „Da’ cum adica se dueleaza doi din aceeasi echipa?” etc.
Mi-am dat seama ca semanam foarte mult cu bunica mea, care vine uneori in fata televizorului pe la jumatatea unui film, fara ochelari, si incepe sa intrebe: „Da’ el cine e?”, „Asta de ce vrea sa-l omoare pe celalalt?”, „Care dintre ei e ala bun?”, „Ce i-a zis?” si tot asa, pana cineva isi iese din pepeni si abandoneaza filmul. Probabil si Doina s-ar fi ridicat si s-ar fi mutat in capatul celalalt al platoului daca emisiunea n-ar fi fost in direct.
Si, apropo de direct, faza LOL a serii (pe care voi n-ati vazut-o, din pacate) s-a petrecut la un moment dat, cand transmisiunea in direct s-a intrerupt brusc, timp de vreo 3-4 minute. Au inceput sa se auda voci mirate din sala, care intrebau ce se intamplase. La care Smiley, foarte calm, a spus:
– E un atac la Casa Alba.
– Pe bune? a intrebat Loredana speriata.
– Nu, l-au reprimit astia pe Geoana, a raspus Brenciu, si toti am izbucnit intr-un ras spasmodic.
Cat despre spectacolul propriu-zis, cu ce sa incep?! Inteleg, in sfarsit, la ce se refera cei care spun ca „Vocea” e cel mai tare show de muzica live din Romania, la momentul actual. Formatul emisiunii si premiza sunt foarte misto, concurentii au niste voci fantastice, juriul e (in premiera pentru un show TV de la noi) bine ales, iar Bartos e amuzant intr-un mod natural, fara a forta nota.
La capitolul concurenti, daca la inceputul serii o intrebam pe Doina „Ala cine e?”, „Si pe ea cum o cheama?”, spre final scandam din toti rarunchii „Dra-gos!”,”A-min-da!” si „Se-bas-tian!” de parca as fi fost cel putin ruda de gradul II cu fiecare dintre ei.
Pe scurt, Dragos mi s-a parut de departe cel mai bun cantaret al serii si controlul pe care il are asupra vocii (ca sa nu mai spun nimic de calitatile lui vocale) m-a lasat masca. La eliminari, nici sa ma pici cu ceara nu inteleg de ce Loredana a ales s-o scoata afara din concurs pe Aminda, care, si ca voce si ca prezenta scenica, a fost net superioara Oanei. O sa ma uit si la reluare pentru ca am inteles ca din platou se aude mai tare muzica decat persoana care canta, asa ca poate mi-a scapat ceva. Ma indoiesc, totusi.
In clanul Moga, alta supriza pentru mine. Nu ca Moga l-a ales pe Aldo cel sigur pe el si cu o voce formidabila in defavoarea adorabilului Sebastian (pe care l-as fi luat acasa la sfarsitul serii, daca as fi putut), ci ca l-a „salvat” (vedeti, vorbesc deja in jargon, hehe!) pe Enrique-wannabe cu pantaloni de o culoare si textura indoielnice. Adevarul e ca, nevazand nicio alta editie si, deci, necunoscand temperamentul sau personalitatea participantilor, n-am fost partinitoare decat pe criterii muzicale.
All in all, a fost o seara excelenta, in urma careia am decis sa particip si la editia de martea viitoare. Daca exista un „microb” „Vocea Romaniei”, presimt ca sunt pe cale sa fac o pneumonie. :)))