Eram ieri la Empik şi m-am aplecat după un manual de fotografie „National Geographic” amplasat prea jos pentru gustul meu. „Scârţ!” se aude foarte puternic. M-am uitat plină de compasiune la bătrânica din dreapta mea. Ce să-i faci? La vârsta aia (să spunem că fosilă ambulantă e un eufemism) e normal să-ţi scârţâie toate ligamentele. După o răsfoială de câteva minute, mă aplec să pun cartea la loc. „Scârţ!” din nou, şi nici urmă de bâtrâna doamnă. Ups!

Să nu vă mai spun că am descoperit un club foarte mişto, unde în fiecare marţi seară se ţin cursuri gratuite de salsa, merengue şi alte dansuri sud-americane, de la ora 20:00, urmând ca de la 22:00 să se aplice la o ditamai petrecerea cele învăţate. Aş vrea eu să merg acolo, dar cum o să aud muzica sau indicaţiile instructorilor în timp ce scârţâi atât de convingător?

Aşa că azi am pus piciorul în prag! O să-mi recapăt tonusul cu orice preţ! M-am echipat, în consecinţă cu treningul meu verzui cu canguri, m-am aprovizionat cu un pet de 0,5 de Earl Grey (da, ştiu că e un sacrilegiu să-l bei aşa, dar nu mai am nici un alt tip de ceai) şi mi-am deschis laptopul. Am – habar n-am de unde – un filmuleţ de aerobică şi mi-am zis că asta sună mai bine decât să fac două abdomene şi apoi să mă blochez din lipsă de inspiraţie. Buuun.

Individa din filmuleţ e una dintre multele actriţe americane de nesucces, care în lipsă de altceva, scot DVD-uri cu aerobică, deşi corpurile lor au fost „modelate” cu ajutorul bisturiului, şi nu al genuflexiunilor. Nu reuşesc să-mi amintesc în ce film am văzut-o, dar sunt convinsă că era unul cu un yaht capturat de terorişti. Sau cu un avion ce se prăbuşeşte. Sau cu un tren ce deraiază. În orice caz, un film de mare clasă.

Ca în orice prezentare de acest gen, tipa începe prin a vorbi (foarte convingător, de altfel) de ce ar trebui să te apuci CHIAR AZI! de aerobică şi cum fabulosul trup de Petra Nemcova pe care-l etala ea, era DOAR rezultatul a 60 de minute de stepăreală şi de fâlfâială de braţe. Dintr-o dată am atins adevărul absolut preconizat în opera platoniană! Dacă mănânci mult junk-food şi ai o existenţă sedentară, te umfli cât o vacă. Şi tot ce trebuie să faci ca să arăţi ca Jessica Alba pe plajă în Maui, e să înjumătăţeşti BigMac-ul cel de toate zilele şi să din din picioruşe şi din funduleţ cum face duduia asta anonimă cu atâta tragere de inimă.

M-am maimuţărit eu aşa vreo jumătate de oră cu braţele încrucişate şi picioarele în tavan. Ba mi-am şi improvizat o pereche de greutăţi, de care sunt foarte mândră. Pentru încălzirea muşchilor braţului drept am folosit „Europe. A History” a lui Norman Davies (mastodontul ăla care are vreo 3 kile jumate şi 8 centimetri grosime) şi pentru braţul stâng am apelat la acelaşi autor. De data aceast „God’s Playground”, volumele unu şi doi. Excelente cărţi. Foarte echilibrate, ca să zic aşa.

Isterica aia a scos tot untul din mine. Partea bună e că nu-mi mai scârţâie oasele. Partea prostă? Nu prea pot să mă mişc. Cam deloc. Trebuie să mă interesez dacă poţi dansa salsa şezând.