Ma laud rar, deci imi veti ierta puseul de azi. 🙂
Frumoasa si talentata mea sora, Lia, a castigat recent un premiu special la un concurs de literatura cu un short story SF.
E o reinterpretare moderna a unui mit clasic, o poveste despre dragoste si imperfectiuni, care se desfasoara intr-o atmosfera relativ sumbra, dar care te „prinde” de la primele randuri. Cel putin asa s-a intamplat in cazul meu, desi nu sunt o pasionata de SF.
Aseara a descoperit o recenzie favorabila a textului ei (in care autorul o plasa, ca „sclipire literara” deasupra castigatorului concursului) si i-a venit sa planga. Cateodata ma enerveaza la culme ca nu-si da seama si singura cat de talentata e. V-am pus dedesubt un fragment din textul respectiv, dar il gasiti integral pe site-ul Helion SF.
Daca v-a placut (sau nu), lasati-i un feedback in comentarii. Stiu sigur ca se va bucura. 🙂

*

– Port 38 la pantofi. Nu mă dau în vânt după încălţăminte, modă. Ador, în schimb, fustele lungi de vară, iarnă, toamnă, înflorate, scurte, plisate, simple, în dungi, în carouri, demodate. Torturile de ciocolată? Sunt ok, dar ajungi să te plictiseşti de ele. Nu pot să mă implic în niciun fel de relaţie cu persoanele de sex opus, ale căror nume încep cu „R”. Ahh, îmi plac vişinele şi forma cifrei patru! De mică m-au fascinat libelulele şi cuburile albastre. Ţin minte că la aniversarea de şapte ani, mama mi-a dăruit tot atâtea cuburi în diferite nuanţe de albastru. Pe glezna stângă am o cicatrice; la 15 ani am avut un accident de maşină. Cicatricea vă rog să nu o notaţi. Fără cicatrice. Va fi o surpriză.

– Am înţeles: fără cicatrice. Având în vedere că mai am câteva comenzi pentru săptămâna asta, de-a dumneavoastră aş putea să mă ocup abia de luni. Da, cam de azi într-o săptămână. E în regulă aşa?

Îmi simţeam degetele puţin umflate şi sugrumate atât din cauza celor doua inele pe care nu le dădeam jos niciodată cât şi din cauza oboselii acumulate. M-am uitat la mâinile ei în timp ce îşi punea ochelarii în geantă. Avea pe mâna dreaptă trei pistrui mari, o constelaţie, o Centură a lui Orion.

– Ah, şi ca să nu uit, cifra mea norocoasă e opt. Sunt născută pe opt august, în copilărie am crescut opt papagali. Mă gândeam că…Nu ştiu, poate că ar conta. Sunt şi foarte superstiţioasă.

– Bineînţeles. O secundă să notez: opt ci-fră no-ro-coa-să. Voi nota totuşi şi papagalii despre care aţi amintit. Atunci, rămâne să ne întâlnim luni.

După ce am rămas singură în birou, m-am aruncat pe canapea şi cred că am şi aţipit vreun sfert de oră, trezindu-mă la timp pentru următorul client, un tip în jurul vârstei de 50 de ani care mi-a vorbit aproximativ o oră despre…– Tata a dispărut când eu aveam 23 de ani. Nu am făcut facultatea pentru că…pentru că… Părea jenat de subiect şi începu să-şi rupă nervos pieliţa din jurul inelarului. Degetul mare avea sânge închegat pe unghie. Atenţia lui se îndrepta acum către acea bucată de piele care se încăpăţâna să se desprindă. A rupt-o cu dinţii.

– Îi placeau ciupercile? Încercam să-i ofer întrebări ajutătoare, să-l determin să-mi ofere mai multe informaţii, detalii. Părea absent. I-am întins cutia cu şerveţele pentru că rana începuse să sângereze.

– Îi place porumbul. Conserve. Este o fabrică. Doar de la ei cumpăra. Nu-mi amintesc numele. X… . Porumbul şi zmeura pe jumătate coaptă, ca şi mie. Nu îi plac şoarecii şi muzica clasică. Nu a înţeles-o niciodată. Toţi compozitorii i se par demenţi, iar şoarecii dezgustători; şoarecii şi şerpii. Nu îi place senzaţia pe care o simţi atunci când atingi hârtia creponată direct pe piele. Mama împacheta mereu cadourile de Crăciun în hârtie creponată, dar în cutia lui erau întotdeauna fâşii colorate din materiale textile; de cele mai multe ori de satin.

Mă uitam subtil la meşa lui şi nu ştiam cum să-l atenţionez, fără să creez un moment penibil, că e puţin strâmbă. Mi-a surprins privirile şi s-a pipăit jenat, aranjând-o. Am tuşit la fel de încurcată şi am schimbat subiectul.

– Dar poza nu e necesară, am încercat să-i spun, în timp ce-mi întindea un mic album foto scos din buzunar.

– Am stat ieri toată ziua şi nu am reuşit să mă decid asupra pozei, m-a întrerupt  puţin tulburat. Ştiţi, nu am mai făcut asta niciodată. Pot să vă las albumul. Când aproximaţi că va fi gata?

Mi-am verificat agenda, iar săptămâna asta lucram deja la două comenzi dintre care una trebuia sa fie gata până luni.

– La sfâr…

– Xadzel! Porumbul, conservele, fabrica! Ăsta e numele!