La finalul acestui text s-ar putea ca unii dintre voi să vreți să închideți acest blog și să nu-l mai deschideți niciodată. Dar eu sper, totuși, să n-o faceți. 🙂
Zilele trecute începusem să scriu un articol pe blog.
– Despre ce vrei să scrii? m-a întrebat sora mea mai mică, Yvonna/impresarul meu.
– Revista Time a făcut un editorial foarte mișto despre femei care au fost pionieri în domeniile lor și au făcut istorie. Am văzut online câteva filmulețe și vreau să scriu cele mai importante lucruri pe care le-am reținut din poveștile lor. Mi se par foarte inspiraționale.
– A! Iar un articol cu liste.
– ….cum adică?!
– Păi…știi tu. În ultima vreme ai scris foarte multe articole din astea motivaționale, tip listă. N-ai mai scris cum o făceai tu înainte.
Răspunsul ei nu mi-a picat bine deloc. Am intrat pe blog și am început să citesc articolele, în ordine invers cronologică. Ritualuri de dimineață care o să-ți schimbe toată ziua (dap, listă și motivațional), De ce trebuie să-ți tratezi visurile ca o țeavă spartă (nu chiar listă, dar cu siguranță motivațional), 10 motive pentru care la 30 de ani e (mult) mai bine decât la 20 (iar listă, iar motivațional), Mic ghid practic de autosabotaj (iar, iar).
M-am oprit și m-am uitat la Yvonna cu o moacă de shar-pei abuzat.
– Dar eu nu vreau să scriu motivațional…Nu sunt life coach, n-am know-how-ul. Nu mă interesează zona asta.
– Știu, dar despre asta ai scris. Când am intrat pe blogul tipului ăluia care a pus link la articolul tău (un blogger foarte cunoscut a scris o postare despre articolul meu despre salarii/venituri; eu n-am citit comentariile, pentru că îi cunosc profilul cititorilor și n-am vrut să-mi stric ziua, dar Yvonna a făcut-o), cineva îl întrebase în comentarii ”Dar de când citești tu bloguri motivaționale?”.
– Blog motivațional?! Cum am ajuns aici?!
În articolul în care anunțam relansarea blogului am promis o serie de articole cât se poate de personale, în care vorbeam deschis despre subiecte foarte sensibile (cancer, depresie, acnee), dar și despre întâmplări jenante care au devenit trademark-ul meu. Cum am ajuns de la a povesti despre ce mi se întâmplă la a scrie despre motivație, idei gratuite de relaxare sau semne ale succesului? Adevărul e că știam motivul. De fapt, motivele. Pentru că au existat două motive mari și late.
În primul rând, pe 13 iunie, cu două zile înainte să-mi relansez blogul, am aflat că am fost aleasă pentru un proiect foarte, foarte fain, pe care mi l-am dorit imediat ce am auzit de el (și pe care, de fapt, îl aștept de ani buni). În prima lună de blog am continuat să scriu zilnic, așa cum mi-am propus, dar pe măsură ce se apropia deadline-ul proiectului, am început să scriu articole noi doar de 3 ori pe săptămână, cum fac și acum (lunea, miercurea și vinerea) și în rest să pun link-uri la articole mai vechi, pe care majoritatea cititoarelor/cititorilor noi nu le știu.
Și, cum proiectul nou îmi lua foarte, foarte mult timp, chiar și articolele noi trebuiau scrise în maximum 2 ore. Așa am ajuns să scriu acele articole tip listă, unde informația se organiza mult mai ușor (ca idee, articolul despre cancer mi-a luat vreo două săptămâni de scris și rescris și a avut vreo 7 draft-uri; la fel și cele despre acnee sau operația de cancer).
Al doilea motiv pentru care am ajuns să scriu articole ”motivaționale” a fost succesul articolului despre Morning Pages. Cei care cred că nu poți transforma un succes într-un stres, nu m-au cunoscut pe mine, ahahaha.
Pe lângă zecile de mii de oameni care l-au citit și miile care i-au dat like, sute au dat like și paginii de Facebook a blogului, ca urmare a lui. Am ajuns, astfel, să simt o oarecare responsabilitate față de acei oameni, să cred că au anumite așteptări de la articole viitoare și să nu vreau să-i dezamăgesc.
Așa am ajuns la o oarecare bipolaritate: în zilele în care publicam articole noi, majoritatea erau oarecum inspirațional-motivaționale, iar în zilele în care puneam pe Facebook articole vechi, majoritatea erau întâmplări personale. Mă simțeam prost atunci când cineva îmi dădea like paginii după ce un articol personal mai vechi devenea popular (pentru că știam că în prezent scriu alt tip de articole, de care s-ar putea să fie dezamăgiți) și mă simțeam vinovată când cineva dădea like paginii după ce citea un articol motivațional (pentru că știam că în zilele următoare urmau articole personale, complet diferite). Yeap, I’m kind of stupid and twisted like that. 🙂
Datorită Yvonnei (care nu e degeaba impresarul meu, iată) am înțeles de ce în ultima vreme aveam o relație tip love-hate față de blog și de unde venea sursa vinovăției mele. Și, evident, îmi doresc să schimb asta.
Dacă faceți parte dintre cele/cei care au început să urmărească acest blog datorită articolelor ”motivaționale”, îmi cer scuze dacă că v-am indus în eroare și vă asigur că a fost neintenționat. Nu spun că n-o să mai scriu articole care poate o să vă inspire (mai ales pe principiul ”Așa nu!”, haha) sau că n-o să mai scriu articole de tip listă (când vreau să recomand cărți/filme sau orice altceva). Spun doar că nu sunt nici pe departe un lifestyle guru/life coach și că n-am competențe în zona asta.
Ce vreau să fac de-acum încolo (încă în ritm de 3 articole pe săptămână luna asta, încă lucrez și la celălalt proiect)?
”Să vă arăt că dacă eu pot, puteți și voi. Să treceți peste depresii, peste frustrări, peste complexe, peste momente penibile, peste dezamăgiri, peste conflicte, peste rușine, peste pierdere, peste eșec, peste teamă. Să găsiți curajul, încrederea, bucuria, optimismul, autenticitatea, onestitatea, deschiderea, înțelegerea, liniștea și succesul (orice ar însemna el pentru voi).
Să vă povestesc despre toate acele momente îngrozitoare și absolut minunate care îmi/ne compun existența. Să vă asigur că prin orice ați trece, oricât de greu, nu sunteți singuri, și nu e sfârșitul.”
Dacă promisiunea asta vi se pare suficientă, vă aștept aici cu texte care (sper) să vă amuze, să vă ajute, să vă pună pe gânduri sau să vă miște, cât de puțin (și cu un nou format prin care sper să ne apropiem mai mult – în curând, lucrez la asta). Parafrazând un personaj simpatic dintr-un romcom: ”Maybe there won’t be marriage, maybe there won’t be sex, but, by God, there’ll be laughter, tears and stories!”. Are you in? 😀
24 Comentarii
Anca
ce-ar fi sa te uiti mai putin la numarul de abonati si sa scrii din suflet, despre ceea ce iti face cu adevarat placere, fara presiunea de a multumi toate tipurile de cititori? altfel nu numai ca o sa urasti blogul si iar o sa il inchizi, dar o sa iti pierzi si din autenticitate. uita de cifre, statistici, abonati, vizualizari. e foarte usor sa cazi in capcana asta a succesului, a dorintei de a avea cat mai multa vizibilitate si influenta. si ce daca o sa se dezaboneze o parte dintre oameni daca nu scrii cum se asteapta ei? se vor abona altii in loc, iar tu vei avea privilegiul de a scrie pentru tine, cu bucurie. si nu iti mai retusa atata articolele. perfectionismul e doar frica mascata, in plus e apasator si neproductiv. varianta raw e cea mai sincera si ajunge acolo unde trebuie, in inimi. mi se pare ca exista destule bloguri si site-uri cu articole prea muncite, care se indeparteaza de realitate si isi pierd esenta. e un blog, pana la urma, nu o carte sau o lucrare de doctorat… fii spontana, fii sincera, scrie cum vrei tu. eu nu am niciun fel de asteptare, pur si simplu imi place de tine si imi place cum scrii
Inoza
Anca, am așteptat comentariul tău, după cum știi oricum. 🙂 Nu mă uit la statistici pentru că vreau să am mai multă influență/vizibilitate, mă uit pentru că vreau să-mi transform blog-ul în job. Mi-am dat seama în ultima vreme că e activitatea la care cred că m-am priceput cel mai bine, care simt că are cel mai mult sens (pentru mine, cel puțin) și cea care mi-a adus și cele mai mari bucurii. Și atunci pe lângă bucuria de a scrie, pe care oricum o am, intervine și o nevoie de a fi puțin mai profi, de a trat blogul ca un produs editorial (nu înseamnă că sunt mai puțin autentică, doar că îi urmăresc evoluția). Rămâne doar un blog, nu e o lucrare de doctorat, dar vreau să fie o chestie de calitate, faină, care să relaxeze/ajute/miște oamenii. Că pentru ochii mei scriu deja în Morning Pages. 🙂 Cât despre retușarea articolelor, nu ține de mascarea realității, ci tocmai de prezentarea ei cât mai ”raw”, cum spui tu. Articolul despre cancer a fost inițial scris ca un dialog între două voci din capul meu – cea optimistă și cea pesimistă. A ieșit o versiune absolut groaznică și super cosmetizată, tocmai pentru că încercam să înfrumusețez realitatea, fără să vreau. Abia după mai multe versiuni, am început să mă relaxez vizavi de subiect și să scriu cât mai aproape de adevăr.
danarozmarin
Phew! Ce ma bucur! Ai un impresar foarte bun! Nu ca articolele de tip motivational nu ar fi fost interesante, dar, intr-adevar, devenisera cam multe… Eu asteptam mai mult articolele alea personale. Stiu cat de greu sunt de scris, cat timp iau, si stiu cum e cand ai si multe altele pe cap. Poti sa le scrii mai rar, doar sa nu renunti la ele de tot.
Pe de alta parte, din bloguri motivationale se fac bani (o gramada de bani pentru bobitele catelului), chiar daca ai idee despre ce vorbesti sau nu, poate vrei sa mergi in directia aia 😉
Inoza
Dana, îți mulțumesc pentru feedback și sunt de acord cu tine. 🙂 Cât despre articolele motivaționale, sunt convinsă că pot fi o sursă de venit foarte ok, doar că sunt oameni care le scriu deja mult mai bine decât mine. Îmi place să le citesc, dar nu cred că am suficient know-how să le scriu și am deja destule domenii în care sunt mediocră. :))
Milena
Imi place cum scrii si nu o sa plec daca se raresc sau dispar articolele motivationale. Si asta in conditiile in care acestea imi plac cel mai mult, iar asta cred ca spune tot.
Spor la scris si o zi minunataaa!
Inoza
Milena, tare îți multumesc pentru mesaj, mă bucur mult să aud asta! 😀 Seară faină și ție!
Carmen
nu te mai gandi la ce asteptari avem noi, scrie tu ce-ti trece prin cap si ce-ti face placere 🙂
Inoza
Carmen, cam ăsta e planul de-acum încolo. 🙂 Poate mai fac vreun sondaj de opinie printre voi, vedem pe parcurs. Că deja mi-am înnebunit surorile cerându-le părerea despre ideile mele de articole. :))
Carmen
e bine sa ai surori 🙂
Inoza
Cel mai bine! ❤️
Cristina
I’m in! 🙂
Eu ma bucur ca ai revenit si ma bucur de tot ce scrii – so, just be yourself! 😉
Inoza
Cristina, îți mulțumesc mult pentru încurajare și apreciere. O să încerc să n-o mai iau pe arătură (prea des). :))
Trixie
Eu sunt un specimen mai rar, sa spunem: citesc cu mare bucurie blog-ul tau (am mai scris), pentru ca esti foarte haioasa si ai un stil delicios de a povesti. Citesc de ani buni si blog-ul lui Vali (de aici rarul specimen); am citit comentariile de acolo inca de cand a aparut postarea lui, pentru ca eram curioasa. Multe comentarii deplasate, asa cum sunt peste tot pe net-ul asta, unde sub anonimat fiecare debiteaza ce vrea si jigneste cat doreste. Unii chiar deschisesera pentru prima data blogul tau si te-au etichetat frumusel dupa 2-3 minute de “rasfoire” a paginilor. Pentru ca, hei, e gratis sa-ti dai cu parerea fara sa te gandesti ca lasi unui om un gust amar.
Oricum, nu e nici prima data si stii si tu bine ca nu va fi nici ultima data cand vei primi o eticheta din neant :), de la persoane care nu stiu a face decat asta.
Cunosc stilul in care scrie Vali si stiu cat de acid poate sa fie uneori, insa parerea mea este ca el s-a pozitionat echilibrat cand a scris: “Articolul ăsta face turul feisbuc și e păcat să nu râdem un pic de ce e în el. Ideea în sine e bună, dar ce se spune în el arată doar lipsa de educație financiară a românilor și o neglijență pentru propria bunăstare.” El se leaga de raspunsul doamnelor.
Ce asteptam insa este sa vad acest echilibru si in ce-i priveste pe unii comentatori de-ai lui, dar iata ca nu e cazul.
Bottom line: no worries :), noua ne place tare de tine!
Inoza
Trixie, îți mulțumesc mult pentru mesaj! N-am citit niciun comentariu de pe blogul respectiv și pe viitor, dacă o să mai apar pe bloguri care au un public asemănător, o să aplic aceeași strategie. I-am luat recent un interviu unei fete de 19 ani care e o mică vedetă în lumea muzicală și am întrebat-o cum face față haterilor. Mi-a spus că ea nu citește niciodată ce se scrie despre ea – dar că mama și fratele ei mai mic o fac, să se informeze și s-o protejeze pe ea. Aproape i-au dat lacrimile când mi-a spus asta. Că o doare că ei trebuie să citească mizerii despre ea și că suferă amândoi din cauza asta. Mă gândeam atunci dacă oamenii respectivi ar mai scrie ce scriu știind că ea nu citește, dar că suferă mama ei, de exemplu.
Anyway, water under the bridge, îmi protejez puținii neuroni pe care îi mai am. 😀 Îți mulțumesc mult pentru încurajare. Chiar apreciez!
ionut
Mărturisesc că te-am descoperit de curând prin prisma unui ”motivațional” de-al tău, shereuit de un prieten. Apoi te-am redescoperit în mărturisirile tale pline de candoare și sinceritate jucăușă. Transmiți stări și reușești să creezi momente pentru cititor. Asta contează. Și, cred că asta se întâmplă pentru că ești autentică. Cât timp transmiți o stare de sinceritate interioară, vei găsi și cititorii care să se oglindească în scrierile tale. Cei fideli, mereu aceiași care vor să oprescă timpul în loc, și mereu alții, cât tu vei deveni mereu alta, mai bună în ceea ce faci, mai aproape de tinea cea care vrei să devii. Inspirație și de acum, și tot muncind să te găsească. felicitări!
Inoza
Ionuț, mulțumesc mult pentru mesaj, recunosc că m-a(i) surprins. 🙂 Autenticitatea e foarte importantă pentru mine, în rest s-ar putea s-o mai dau în bară cu unele abordări de-a lungul timpului, așa cum spuneai și tu, sunt încă în evoluție (și sper să rămân așa). 😀
Anca
Hey, in cazul acesta îți doresc cât mai multe vizualizări si proiecte mișto. E un job care, cum spui si tu, ți se potrivește foarte bine si nu pot decât sa ma bucur ca vei scrie constant
Inoza
Mersi frumos, Anca! Susținerea ta înseamnă mult pentru mine, după cum știi deja.
Natalia Dabija
Mie mi se pare ca povestile de viata se echilibreaza bine cu articolele de tip lista. La tine pe blog, ma refer, nu in general. 🙂 Eu o sa te citesc oricum! Si apropo, povestile personale tot pot fi motivationale. Nu-mi dau seama de ce vrei sa te feresti de acest cuvant.
Inoza
Natalia, nu mă feresc de cuvântul motivațional în sine. 🙂 Pentru că da, multe dintre poveștile pe care le trăim pot fi motivaționale pentru alții. Mă feresc să îmi transform blogul personal într-unul motivațional când îmi lipsesc cunoștințele necesare și când nu asta vreau să fac, de fapt.
Mariana
Draga Ina, pe mine m-ai prins cu un articol tip lista, dar am ramas fanul tau pentru articolele personale si modul in care scrii.
Imi plac listele si mi se par o impartasire a “uite ce am gasit util si a functionat la mine”. Cat despre articolele “motivationale”, mi se pare ca un om care e in continua invatare si dezvoltare, le scrie natural, pentru ca aceasta este experienta lui. Jucam mai multe roluri in aceasta viata. Si in acele articole tot tu ai fost. A fost viziunea ta si experienta ta impartasita pe acea tema.
Imi vor lipsi aceste tipuri de articole, dar e bine sa iti urmezi instinctul. Eu te voi urmari in continuare.
Inoza
Mariana, îți mulțumesc mult pentru mesaj! Mă bucur că, deși faci parte din ”generația” nouă de cititori, nu ești descurajată de schimbarea mea de perspectivă. S-ar putea să mai fie articole motivaționale, nu zic nu, dar poate de alt fel. Bine ai venit pe Inoza! 😀
Irina
Draga Ina, eu ma bucur mult ca te-am redescoperit! Te citesc de ani buni (vreo 10, cred…din vremea studentiei mele in Bucuresti) si mereu am admirat felul tau de a scrie si umorul tau. Chiar daca nu e un blog motivational, ai reusit de multe ori sa ma inspiri, sa ma motivezi si sa-mi dai cate o lectie. Iar pentru asta iti multumesc! Keep up the good work, I’m also in!!
Inoza
Irina, îți mulțumesc din suflet pentru mesajul ăsta, chiar mi-ai făcut o bucurie! 😀 Și îți mulțumesc că mă citești de atâta timp, mă onorează și mă obligă (dar într-un fel bun, să știi), să continui. 🙂